După „câștigarea alegerilor”, ajunși în opoziție și atingându-și țelul, "coconii din „ciuma roșie” ies la atac și latră la lună. Dar, cu jumate de gură, ca să făcă uitată perioada în care, până în 6 decembrie, au avut majoritate parlamentară și puteau să ia "frâiele țării". N-au făcut-o, l-au lăsat pe Orban să își rupă gâtul.
Într-o postare pe Facebook, distinsul domn Dunca Alexandru, senator al României, proaspăt ales la nu știu ce comisie de control a „serviciilor”, comisie în care, din câte se aude, nu intri decât dacă ai făcut parte din „sistem”, stă lejer în fotoliul său călduț, întrebându-se ironic dacă asta-i „România normală” și cum ar rezista ăia de sus dacă ar fi în locul minerilor.
Păi, hai să-i răspundem punctual…
1. Când ați avut posibilitatea să conduceți, (voi ca partid, FSN sau PDSR sau PSD, care nu-i departe de PCR) văzând criza ce bate la ușă, i-ați lăsat pe „galbejiți” să-și prindă degetele în ea. La ușă ma refer!
Ați fost 7 ani la putere, sau 16? sau 20?… timp în care v-ați descurcat voi, prostind "pulimea" cu 1 kg. de zahăr și 1 l. de ulei, spre deosebire de Mazăre, care mai dădea și câte o pungă de orez, în timp ce voi, (ca partid) v-ați făcut mendrele, sub aripa protectoare a „Mamei lui Bulă”.
Domnule Dunca, atunci când l-au arestat pe Dragnea pentru „instigare la tentativă la Dracu’ să-l ia…” ca să stea doar 2 ani jumate (deșii pentru faptele sale merita înzecit) și să-și păstreze avere pe care spune lumea că a furat-o… și când PSD "își schimba guvernele ca pe izmene" că nu executau ce zice „sefu' ala cu dinți de fierăstrău”, atunci nu vă interesa dacă asta-i „România normală”? Tocmai acum vă interesează? Când stați confortabil la căldură și faceți gargară? (tot de partid vorbesc)
Și dacă stau să mă mai gândesc la cum ne sfida ” Ciordache” cu o „altă întrebare” (vedea-l-aș și pe ăla între-bare), și arata el două degetele .!.. ..!. prin Parlament, atunci era România normală?…
În România, normal ar fi, ca statul să nu le lase averea făcut din „muncă cinstită” și agonisită, „mâncând doar pâine cu sana”, unor persoane ca: Ghiță, Hrebenciuc, Iordache, "Crai-Olguța", Tăriceanu, Ponta, Năstase, Mazăre, Dragnea, Grindeanu, Nicușor C., Voiculescu, Duțu Ghe și lista poate continua.
2. Într-adevăr! și eu mă întreb, cum supraviețuiesc minerii ăia cu 1700 lei pe lună? Având în vedere faptul că, 1700 lei, unui parlamentar nu i-ar ajunge nici pentru o masa la restaurant.
Muncă multă, salarii mizere, dar ce să facă oamenii? Dacă în altă parte n-au găsit de muncă!…
N-au găsit pentru că tot voi (mă refer la partid) împreună cu ceilalți, ați distrus economia, industria, agricultura, transporturile, TOT!!!
BECHTEL, BANCOREX, BANCA AGRICOLA, SAFI, BANCA ALBINA, CARITAS, CEC-FNI, CRESCEND, ALRO, PETROM, RAFO, ROMGAZ, ROMPETROL, PETROMIDIA, TRANSGAZ, ICA, POSTA ROMÂNA, MOTOROLA, CFR, PĂDUREA BĂNEASA, ROȘIA MONTANĂ, CUPRU-MIN, ENERGY HOLDING, ALUMINA, SIDEX, OLTCHIM, TRACTORU, ROMAN, ARO, CLUJEANA, MOLDOSIN, TIGARETA, TELDRUM, PLAJE CONSTANȚA, ROCHIM, HEXI-FARMA.
Astea-s doar câteva, ce mi-au venit acum în minte și pe care sunt convins că nu ați avut răbdare să le citiți pe toate, dar din păcate ăsta-i adevărul! Au fost odată iar acum nu mai sunt!
Deci, domnule senator Dunca Alexandru, rămâneți acolo în scăunel, țineți de el și lăsați "șoșocismele"! Că nu e cazul! 4 ani, căldurică, după care mai publicați "un ziar de campanie" pe 3 lei și ajungeți iar în Parlament.
Nu vă mai prefăcuți că vă pasă de "pulime", pt că știm cu toții că nu-i așa!
Unde nu mai pui, că nu-mi amintesc de vreun răspuns la provocare cu "donat sânge" lansată în decembrie 2020.
O zi bună!
Răzvan Negrea. Brașov ‐ România