Prim-vicepreședintele partidului Alianța Pentru
Patrie (APP), deputatul de Braşov, Francisc Tobă a făcut astăzi după amiază, respectiv
pe 17 ianuarie, la postul de televiziune BZI, o analiză a politicii şi implicit
a societăţii româneşti, atingând probleme cunoscute opiniei publice dar şi
clasei politice, dar care rămân mereu doar subiect de revoltă şi promisiuni precum
cea a pensiilor speciale, despre anul 2023 care a început ,,în forță”, cu noi
taxe și impozite, despre ritmul ilogic dar galopant de îndatorare a ţării, despre
banii aruncaţi pe vaccinuri, etc.
Deputatul de Braşov ce reprezintă Alianța pentru
Patrie în Parlamentul României a mai precizat că împreună cu membrii partidului
încearcă să apere interesele românilor şi că această luptă este una destul de
dificilă, de vreme ce globaliștiii au parte de o susținere atât politică cât și
economică din ce în ce mai mare.
Totodată Francisc Tobă a explicat şi de ce Codrin
Ștefănescu s-a retras din funcția de lider al partidului.
Tobă: Suntem în cadrul unui atac bio-terorist al
guvernului asupra propriului popor
„ Când gradul de îndatorare al unei țări
depășește o anumită limită, e ceea ce s-a întâmplat în Ucraina, datoria
suverană este cumpărată de altcineva și acela începe să devină stăpânul țării
respective. Acesta este un model care a fost experimentat.
Deci noi, în loc să investim ne
îndatorăm fără a ni se explica exact de ce.
Vă aduceți aminte că Varujan Vosganian povestea despre nevoia de
reindustrializare a României şi efectele benefice ale unei astfel de politicii.
S-au făcut eforturi în acest sens? Nu!
Dăm miliarde ca să cumpărăm avioane și
rachete care nu au ajuns încă la noi, nu avem aplicată legea Offset-ului dar aceste împrumuturi, aceste dobânzi ar trebui să treacă în primul rând prin
Parlament. Să aibă girul Parlamentului, pentru că el este cel care votează
bugetul de stat. Ori tu – Guvernul, n.r - vii și mărești datoria publică fără
ca să ceri Parlamentului ok-ul. Ceea
ce este iarăși, o crimă de natură financiară împotriva propriei tale națiuni.
Și poate că într-o bună zi, pentru că
văd că deja se discută, vom afla adevărul despre sumele imense date pe niște
vaccinuri care nu prea și-au dovedit efectele pozitive, din contră, încep să
apară din ce în ce mai multe dovezi că efectele negative sunt absolut
criminale.
Suntem în cadrul unui atac bio-terorist
al guvernului asupra propriului popor! Acesta este un
bio-terorism de stat!”, a declarant public sursa citată.
Deputatul Francisc Tobă: „România are
bani!”
„Există în mod cert o politică și repet,
foarte bine orchestrată de stăpânii celor care sunt astăzi sclavi la conducerea
României, de a regresa România din punct de vedere al potențialului economic.
Deci prima problemă care s-a pus în
România, de aici și sloganul ‘industria românească este gaură neagră’, s-au
fetișizat, ca să zic așa, investitorii strategici care nu au venit decât să
fure. Și știți că asta reprezintă ,,capitalul vagabond’, o expresie
folosită în economia românească, referitor la
cei care vin doar pentru profituri pe care le exterrnalizează.
Deci noi, la ora actuală, nu mai avem
resurse de generare a bunăstării naționale. Noi trăim în continuare pe aceste
împrumuturi, bătălia falsă este pe creșterea de pensii… Există resurse pentru
așa ceva, dar ele sunt dirijate spre cei care ne fac studiul de
fezabilitate de 5-6 ori pentru același obiectiv…
Iar în final, vom ajunge cu o datorie
suverană absolut înrobitoare, care va pune România la colț. Deci România are
bani! Dar nu sunt gestionați în folosul comunității! Nu sunt gestionați în
folosul nostru!”, a conchis Francisc Tobă.
Francisc Tobă: „voi lupta alături de
colegii mei împotriva acelora care sunt anti-români”
„Lumea trebuie să rețină că la ora
actuală, puterea executivă o au cei patru membri fondatori. Așa spune legea.
Noi toți, absolut toți, suntem interimari. Și din această poziție ne exercităm
atribuțiile pentru a crește partidul și pentru a transforma APP-ul dintr-o
stare de spirit într-o mișcare pro-românism. Căci noi nu suntem niște
naționaliști, nici suverani… Astea sunt niște etichete care sunt puse în mod
intenționat pentru a arunca în derizoriu aceste atribute.
Eu întotdeauna am spus că voi lupta
alături de colegii mei împotriva acelora care sunt anti-români. Și cu asta,
lucrurile sunt foarte clare. Acest anti-românism se poate manifesta sub varii
motive. La ora actuală, perversitatea globaliștilor este extraordinar de mare
şi au în spate o putere financiară și o dominație politică extraordinară, și de
aceea ne-am aruncat cu un mesaj politic de la tribuna Parlamentului, și anume
conceptul de ‘guerillă politică’.
Noi suntem într-o situație în care o
forță militară se luptă cu ditamai balaurul cu nenumărate capete, care din
păcate au crescut și în curtea României”, a mai declarat deputatul braşovean.
Francisc Tobă a explicat de ce Codrin Ştefănescu s-a retras
din funcţia de preşedinte al APP
„Din nefericire, Codrin Ştefănescu trece
printr-o sincopă de sănătate. E o chestie pe care ar trebui să o înțeleagă
oricine şi el încearcă să o gestioneze la nivelul cel mai performant. Pentru că
dorește să câștige bătălia cu doamna cu coasa, cum zice el, să devină apt
combatant și să ducă mai departe acest proiect ambițios, care s-a dovedit a fi
o alternativă viabilă pentru recâștigarea României pentru români.
El s-a internat în străinătate pentru
niște investigații și așa cum spune legea, președintele trebuie să semneze
niște documente curente. Având această ipostază, s-a hotărât ca interimar, până
când revine Codrin Ștefănescu, să gestioneze această funcție, Liviu Pop, care
are experiența necesară, are alonja politică necesară să gestioneze această
funcţie.
Nu s-au făcut schimbări majore. Cei care
sunt în județe și conducerea centrală au rămas pe alocuri cu mici modificări.
S-a trecut la un program de lucru mai accelerat, asta oricum ne-o propusesem,
iar revenirea lui Codrin Ştefănescu va culmina cu congresul din această vară,
în care el va fi ales, legitimat ca președinte cu puteri depline și o nouă
formulă de conducere”, a spus Francisc Tobă. Vedeţi emisiunea:
https://www.youtube.com/watch?v=P7Dtp2xHH5c
Aticol Publicitar
I.R.