Am aflat fără pic de mirare că la şedinţele USR noi
cei de la Argumentul suntem înfieraţi cu mânie progresistă că mai stăm la şpriţuri,
că, deh, nu suntem suficient de civilizaţi corporatişi să tragem pe nas. Noi mergem
,,pe legale”.
Acum facem un recurs la istorie: Sir Winston Leonard
Spencer Churchill versus Adolf Hitler.
Primul: un iubitor de whisky şi de trabucuri. A trăit
peste nouăzeci de ani şi a fost unul din învingătorii celui de al doilea război
mondial.
Versus Adolf Hitler. Un tip puritan, aproape vegan, ocultist
anticreştin ce credea în societăţi secrete gen societatea Thule. Idealist al
arianismului. Şi care vroia dezvoltarea rasei alese, că de aceea partidul lui se
numea naţional-socialist. Scârba a murit pe la 56 de ani sinucigându-se după ce
aproape şi-a exterminat poporul pretins imperial.
Dumneavoastră ce alegeţi?
Acuma revenind la starea firească de şpriţ ne referim
şi la Păstorel ce spunea în epigrame despre ,,Cea mai bună băutură “:
Cea mai bună băutură spui că-i apa de izvor,
Dacă pui o picătură într-un kil de vinişor!
După cum se vede bine eşti creştin adevărat;
Eu, păgân, prefer maeste, vinul doar nebotezat!
Sau cum (ne) spuneau rudele noastre latine:
,,Si bene quid memini, causae sunt quinque bibendi;
Hospitis adventus, praesens sitis atque futura,
Aut vini bonitas, aut quaelibet altera causa”.
Într-o traducere relativ libertină asta înseamnă:
Dacă îmi amintesc bine, există cinci motive pentru a bea;
Venirea oaspetelui, prezentul și viitorul,
Fie bunătatea vinului, fie orice alt motiv.
Poate de aceea vorbeam acum doi ani în articolul ,, Despre profesionalismul beției”: că nu stăm la furat, parandărăt şi nici în coterii subvenţionate de banul public.
Nu bea, poartă mască şi bagă-n venă spuneau ,,haştagidioţii" rezist la acele vremuri. Iată, însă, ce
scriam atunci:
Remarcăm la o bere că mulți ne înjură că mai stăm la niște șprițuri.
În politica corectă,
actuală, pricepem șprițul că este urât, rău și nașpa.
Nu ne drogăm – aiurea
– nu corupem minore – aiurea – nu turnăm către sistemul progresist – aiurea.
De aceea, dacă ne
permiteți vom explica (tot) aiuristc de ce sunem profesioniști şpriţului!...
1) Atunci când intrăm
într-o cărciumă - restaurant -
patronul spală, ca la curling, mersul nostru spre interior.
2) Cel puțin cinci
ospătari și șapte picolițe desfac aroma berilor. Grețosi și aroganți, cum ne
știm, refuzăm, solicitând ceea ce știm că nu au. Apoi dăm lecții de morală.
3) Masa de oameni și
mesele din jur sunt eliberate condiționat în alt perimetru pentru că nu
suportăm alt zgomot decât cel produs de pahare.
4) Acceptăm de la
patronat, întru umlința lui, un dialog de genul ,,ne este rușine să vă
solicităm achitarea notei”.
5) Privim mereu cu
dispreț către umilii ce vor să mai servească ceva, consumatori interziși de
către noi, interzişi şi de frica lor de a nu ne lua locul...
6) Nu vorbim. Nu
pentru că suntem autosuficient aroganți, ci pentru că o vorbă, un cuvânt emis
de noi poate schimba guverne. Nu acilea!... Banal.. Neinteresant... Ci în SUA,
Israel sau Rusia ori China.
7) Când mergem pe rând
la budă (pentru săraci, căcătoare), trei trepăduși vin cu noi. Unul ne deschide
șlitul, altul verifică corectidunea jetului, iar al treilea ne încheie
povestea.
8) Când plecăm uitând
de șoferul personal, un gândac angajat ce nu-și merită banii, taximetriștii se
luptă să ne ducă gratuit. Mii dintre ei stau față în față precum la box să-și
câștige acest drept. Noi decidem câștigătorul și mergem unde vrem noi. Chiar și
la ei acasă. Soțiile lor vor să se înfrupte din înțelpciunea noastră. Firesc,
nu?
9) Întodeauna suntem sunați și rugați să revenim și a doua zi, tot acolo. Fițoși și fudui cum suntem, refuzăm și găsim alți umili ce ne solocită prezența.
De aceea tot ce susţin
prin lipsa bunului simţ şi implicit a activităţii neuronale cei de de la USR
reprezintă pentru noi confirmarea invidiei.
Concept expus în
titlu: Principiul
invidiei progresist haştag useriste stă în următorul fapt: dacă văd pe cineva
că poate merge pe apă spun despre El că nu ştie să înoate!
Iulian Rinder
