Consilierul judeţean Cătălin Leonte, a realizat de curând o succintă
analiză referitoare le „Performanță managerială și administrație publică locală”.
Pentru că omul a fost şi este atât director în corporaţii dar şi om politic, nu cârpă precum diverşi politruci infiltraţi în funcţii, vom reda textul acestuia.
De ce o facem? Precizare. În 2012 când, la alegerile locale l-a contracandidat pe edilul preferat al Braşovului, George Scripcaru, la ora 06 a.m. Cătălin Leonte era castigator conform numărătorii de la Autoritatea Electorală. Imediat numărătorea voturilor a fost blocată timp de câteva ore până au mai apărut câţiva saci cu voturile ,,cui trebuiea” şi pe la 10 dimineaţa cursa privind viitorul Braşovului s-a inversat, şi câştigătorul a devenit G. Scripcaru.
Ghinionul lui Leonte a fost că nu a avut sprijinul din 2020 al unor servicii,
precum actualul edil, Coliban.
Asta e, democraţia nu este pentru toţi, dacă în spate nu ai
butoanele necesare. Tocmai de aceea vom prezenta textul domnului Cătălin Leonte:
Aparent sunt termeni total diferiți prin prisma experienței
ultimilor ani în țara noastră. Și totuși există din ce în ce mai multe, exemple
de reușită în actul administrativ, ca urmare a performanței unor oameni care
ocupă posturile respective.
De la excepție la regulă s-ar putea ajunge însă.
"În activitatea mea profesională am lucrat peste 20 de ani în niște
corporații multinaționale din domeniul financiar bancar care se situează în Top
500 Forbes ca și cifră de afaceri. Ca dimensiune cifra de afaceri a fiecăreia
este cam cât PIB-ul anual al României. Parte a training-ului prin care am trecut
a fost și vizitarea unor sucursale ale acestor companii din țara lor de
origine.
Am fost uimit de performanța lor, aparent fără un efort deosebit.
Aceasta până ni s-a explicat cine erau directorii acelor sucursale. Fiecare
dintre ei erau foști top manageri din cadrul companiei care au avut o carieră
internațională, conducând fie ca directori generali, fie ca directori
comerciali sau financiari subsidiare ale grupului din alte țări. Pe final de
carieră erau „recompensați” fiind numiți directori de sucursală în orașele lor,
acolo unde aveau familiile.
Punând în practică experiența căpătată în zeci de ani de
activitate, conducând mii de oameni și bugete de sute de milioane de euro, în
unități mici cu doar căteva zeci de oameni, invariabil aveau niște performanțe
extraordinare. Dar oamenii erau motivați să arate la ei acasă cât de buni erau.
Și erau. Așa că totul se întămpla natural, aparent fără efort și fără greșeli.
Dar erau parte a unei gândiri centrată pe performanță.
Așa că, dacă mă întorc la începutul acestor rânduri, s-ar putea ca
și în administrația publică românească să se facă performanță urmând același
principiu. Partidele ar trebui să-și selecteze candidații dintre persoanele
care au făcut performanță în viața lor, care au o situație și un nume de
apărat, care provin din comunitățile respective și care au o situație.
Cu alte cuvinte, nu ar mai promova ca și „comandanți de divizii”
indivizi care nu au condus în viața lor măcar o grupă sau un pluton.
Și uite așa, de la un buget cât o prună, jumulit de câțiva, s-ar
ajunge la un buget cât un pepene, din care s-ar îndestula întreaga comunitate.
Dar responsabilitatea ar fi a partidelor care nu ne-ar mai pune să alegem între mai multe variante discutabile dacă nu chiar rele.”
Iulian Rinder
