În prima zi a lunii august din acest an, scriam despre motivul pentru care „vulpea cea roșcată de la USR, i-a furat „coțofenei” de la PSD, găina cu tot cu ouăle dintr-însa”. Tărăboiul rupturii prieteniei lor de-o vară, a început de la faptul că PSD-ista Alexandra Crivineanu dădea în vileag adevărul despre noul centru al persoanelor fără adăpost, cu care doamna viceprimar Boghiu se lăuda în fața jurnaliștilor.
Mai multe detalii puteți găsi în articolul „S-a spart buba cu puroi în cuibul de viespi”.
Subiectul de astăzi, „Nepăsarea cu care Allen Colibanși Flavia Boghiu îi tratează pe brașoveni”, vine ca urmare a unei postări făcute pe rețelele de socializare a unui consilier local, care a făcut o vizită în jurul Sălii Sporturilor Dumitru Popescu Colibași din Brașov, acolo unde două persoane fără adăpost „își duc veacul” de patru ani.
Aceștia neavând unde să locuiască, fie că este vară, fie că este iarnă, după lăsarea întunericului sunt nevoiți să înnopteze fiecare în câte o mașină, alături de ce a mai rămas din agoniseala lor de o viață.
Întrebați dacă știu despre Adăpostul de Noapte al Flaviei Boghiu, unul dintre ei ne-a relatat faptul că nu a petrecut decât două nopți în acel adăpost, motivul pentru care a ales să nu îl mai frecventeze fiind datorat condițiilor precare, dar mai ales din cauza nesiguranței.
Acestei persoane, diabetic în vârstă de 68 de ani, care deține și titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989”, Directia de Asistență Socială din cadrul Primăriei Brașov, a putut să-i ofere doar 170 lei/lunar, condiția fiind aceea de a presta o muncă în folosul comunității.
„Aș face și eu o baie, că nu am mai făcut din primăvară, dar unde? Am cerut o cămăruță de la ICRAL să am și eu unde să mă întind seara, pentru că aici sunt șobolani. Mi-au spus că nu au de unde să îmi dea!…” – a declarat acesta cu ochii înlăcrimați.
Cel de-al doilea brașovean, persoană cu vizibile deficiențe locomotorii, care trăiește într-un miros de nedescris, după ce l-a înjurat pe edil timp de câteva minute, ajuns în pragul disperării, ne-a declarat faptul ca intenționează să-și pună capăt zilelor, întru-cât: „asta nu mai este viață. O să mă găsiți într-o zi atârnat”.
În tot acest timp la CATTIA, în condiții dintre cele mai bune, Administrația USR, a găzduit peste 3.200 de ucrainenii, pentru care doar ei știu cât au încasat.
Concluzionând, se pare că acesta este modul în care Allen Coliban, dar mai ales Flavia Boghiu în subordinea căreia este Direcția de Asistență Socială, înțeleg să trateze brașovenii nevoiași, dar mai ales pe cei care au luptat la Revoluția din 1989, pentru ca acum, stimabilii aleși să poată înclina recunoscători capul.
P.S. Vă mai amintiți de Ingrijiri la Domiciliu?
Răzvan Negrea ★ 21.11.2023