A fost odată ca niciodată o legendă vie şi
acum în bula lui de interese, numit Mișulică-Codrel Hanu, zis conspirativ între intimii evuloţionişti
şi Nanu ( precizare: personaj imaginar). Hanu acesta, ca orice mongoloid care
se respectă, a trecut peste munţi şi ape, peste doctrine – care atunci ca şi
acum, nu existau decât în discursul prăduitorilor – a schimbat tăiuşul dur al
centurilor de socializare în funcţie de arginţii publici ai satrapalui care l-a
antamat, a sărutat mereu pullpana stăpânului până când i-a devenit aceluia
catafalc, a muşcat ca un şarpe veninos pe cei care încercau să se apropie de
el, şi îi plăcea să moţăie relaxat doar în siguranţa cocinei dată de banul
public.
Tocându-şi arma bărbăţiei sale, în lupte, Mișulică-Codrel Hanu
era atât de tare încât ajunsese să-şi sfâşie toţi duşmanii şi apropiaţii cu
limba.
Astfel, Mișulică-Codrel Hanu își croise în timp un renume de
războinic ce reuşea să dea deodată zece
,,dislikeuri” la duşmani astfel încât cele mai înţelepte minţi ale momentului,
circopitecii progresişti, i-au aruncat un post de Lord Limbă Sfedelitoare. Dar
asupra acestei istorii factuale vom reveni.
Avea un trecut plin de performanţe, conform
C.V. semnat cu degetul mare de la piciorul pe care îl folosea să se scobească
în nas. Începuse precum tizul său, G(enghis) Nan, pardon Han. A început prin a-şi
elimina fratele. Pentru acest lucru a cooptat cei mai periculoşi războinici,
cămătarii mercenarii de la portmoneu. Pentru tineretul parţial eclozat din
generaţia Tic şi Tock & Fleoşc@ agramaţi în termenii actuali, am vorbii de
bănci şi ANAF.
După ce a fost exclus din familie, Mișulică-Codrel Hanu trece
munţii cu scopul de a cuceri Euro. Euro la acea vreme reprezenta furajul
tuturor fomiştilor de atunci (şi acum),
un fel de tărâm al făgăduinţei.
Ca orice han/nan credea că acea zonă unde
creştea Euro, respectiv (şi în) Transilvania,
le aparţine. La început a trebuit să se lupte cu leii, dar cum aceştia au
devenit din ce în ce mai anorexici – deh mare inflaţie la Zoo România - Hanu a
dat dovadă că putea aduna sute de lei într-o
zi doar prin afişarea sa pe arena de luptă a bitangilor politruci, pardon,
bitcoinilor, numită şi Colosseum-ul virtual. Astfel s-a învârtoşat să câştige
păşuni mănoase, pline de verzişori şi euro.
Iubit inițial de mai marele parţial înţelept cu părul
cărunt/vopsit, Bebe Aristotel, a fost aruncat
în celebra bătălie de pe Câmpurile Metrom, pe care a cucerit-o şi apoi a
prăduit-o conform regulilor vremii şi în interesul vopsitului. După regretabila
retragere a stăpânului în locuri mai răcoroase, şi nu ne referim la Islanda sau Groelanda,
a schimbat armele pentru un tribun parlamentar, zis şi Fătălăul Tăcut, Donţu
pilă de Mojic. Cel din urmă este cel care
a decedat politic după ce cu un car de luptă de câteva sute de cai putere pe
care-l conducea, a ucis un plebeu. Ghinion de neşansă.
În schimb aliura de războinic limbist util de
casă a lui Mișulică-Codrel Hanu nu a dispărut, deoarece un boşorog combinator, zis şi Zeus, nu
ăla de la Acropole, ce conducea cohortele de sclavi de ,,supt” Tâmpa, l-a luat
sub cardul lui protector trimiţându-l ca iscoadă la Curtea cea Mare ce are în
faţa porţilor lupoaica cu cei doi pui de om.
Acum nu credem că legenda Lordului Limbă Sfredelitoare Mișulică-Codrel Nanu s-a oprit acolo. Au apărut noi surse istorice pentru a vă mai povesti.După
trecerea în restrişte a sultanului satrap Horhe de Buruienesco, Hanu a avut o
epafinie marxistă.
I s-a revelat înşusi David, stăpânul carelor de uz comun în Braşov. La RAT sau RAHAT, sau cum s-o numi astea cu SA întru finalitate. Şi a tras căruţa cu vorbe goale-n conţinut cavalerul limbist de aproape că toţi baronii ATÂRNICI la ţeava publică de bani doresc de a-l fi înfiat pe Lordului Limbă Sfredelitoare ca şef al departamentului de mizerii şi deontologie.
Vom reveni cu povestea acestui futil patibular.
Pamflet * Iulian RINDER * 15.02.2024
