În cursul săptămânii trecute, în cadrul Agenției Naționale Sanitar Veterinare și Siguranța Alimentelor (ANSVSA) București, precum și la nivelul Direcției Sanitar Veterinare și Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov au avut loc evaluările anuale.
Șeful Serviciului Control Siguranța Alimente Brașov, Holerga Irina, persoana despre care redacția noastră în nenumărate rânduri a evidențiat neregulile în care a fost implicată, a obținut calificativul „Foarte Bine” din partea conducerii DSVSA Brașov, adică din partea directorului executiv interimar – Dr. Puiu Constantin Viorel.
La rândul său, Puiu Constantin Viorel, fiind persoană executivă de conducere în cadrul DSVSA Brașov, a fost evaluat de către reprezentanții ANSVSA București și a obținut doar calificativul „Bine”.
Neavând calități de evaluare în acest domeniu, nu ne putem da cu părerea despre veridicitatea evaluărilor, dar ne putem pune întrebarea: Cum au obținut cele două persoane (șeful evaluator, calificativul „Bine”, iar subalternul evaluat, calificativul „Foarte Bine”), în condițiile în care, de notorietate este faptul că întreg județul Brașov este infestat cu tulpini înalt patogene de Salmonella – Typhimurium și Enteritidis?
Salmonella, este un gen de bacterie patogenă intestinală care cauzează unele boli infecțioase (febră tifoidă, paratifos, intoxicații alimentare etc.) și este cauza celor mai răspândite toxiinfecții alimentare, contaminând omul prin ingestia de mâncare sau de apă infectată.
Deși în 18.01.2024 în cadrul articolului „360 tone de carne infestată cu Salmonella la SC AVICOD SA Codlea” am pus câteva întrebări care și în ziua de astăzi au rămas fără răspuns, considerăm benefic de a aminți că „în urma cercetărilor organelor de control DSVSA, la depozitul frigorific SC AVICOD SA Codlea s-au găsit 360 tone de carne congelată infestată cu Salmonella.
În
primă fază Laboratorul Labrom din Bacău care a analizat probele de la
SC AVICOD SA a confirmat Salmonella deși, se pare că nu trebuia.”
Tot despre doamna Holerga scriam și în articolul „Dovada excelenței parteneriatului public privat de familie” în care arătam cum doamna doctor de la DSVSA, a aprobat activitatea firmei copilului său la Festivalul Medieval de la Ghimbav care s-a desfășurat în urmă cu doi ani.
Fără să mai amintim despre „Dragostea – de arginţi și de ,,slăbiciunile” directorului ANSVSA, Togan, pentru fosta directoare DSVSA, Holerga”, vă lăsăm pe dumneavoastră să reflectați asupra evaluărilor și a calificativelor obținute, dar mai ales asupra activității persoanelor din conducerea DSVSA Brașov.
Răzvan Negrea * 02.04.2024