Mărșăluind agale din eșec în eșec, după spulberarea viselor de contesă, după pierderea privilegiilor alleniene și după irosirea de către strategul cel narcotic a șansei de a transforma întreg partidul în drogherie, acum, NC Cîrja, cunoscută și sub numele de „Cățaua Regală a României” din Primăria Brașov (căpci d.p.d.v. istoric lupoaica era atribuită regilor daci), schelălăie la lună, pentru că în această toamnă, nu va mai putea să-și etaleze bubele faciale în fața a tot felul de consuli, cardinali și bioterapeuți din vestul Europei la FOV.
Scoasă de către fosta Alteță Regală dintr-o pivniță cu geamul spart, iar mai apoi ridicată de către „extraterestrul Ban public” la rangul de țoampă turistică, Stăncuța Românească a uitat de gândurile migratoare generate de pierderea alegerilor suferită de către întâiul scheian și a rămas să stea pe cele 4 - 6 ouă pe care le clocește separat între două „cloncăneli” despre FOV.
Dar, vai!!! Cât de emoționant a dat Stăncuța din aripioarele (de la Libres), să strângă parale pentru FOV-ul lui Coliban!... Atât de mult încât, dacă o vedea Zelenski, uita pe loc de „Răducu Defloratorul” și îi acorda ei distincția ucraineană, „Cerșetoarea de Tastatură”. Noroc că n-a văzut-o!...
Dar cât s-a zbârlit Stăncuța să adune în același staul, „peste 200 de voluntari” (cu carnet roșu de USR) și „peste 40 de ONG-uri, firme și grupuri de inițiativă” despre care a uitat sa menționeze că anual sunt aservite banului public al capitalei de județ.
Până aici, nimic deosebit. Întreg orașul era obișnuit ca madaranța de USR, sau altfel spus scorțotina care candida singură înainte de Crăciun și câștiga un concurs (cu dedicație) să decojească banane în folosul comunității.
Dar să îi facă proști pe cei 52.334 de votanți care nu au pus stampila pe Allen primarul Zero al Brașovului, parcă nimeni nu se aștepta.
Făcând referire la consilierii ostili primarului mult iubit, lepădata
prințului, a cărei pasiune este procrearea în flori, scrie: „Sigur,
nici cetățenii care i-au votat nu înțeleg de ce tot e nevoie să
promovăm bicicletele, parcurile, reducerea consumului, când ei au ales
un program politic în care li se promite lărgirea șoselelor, tuneluri
auto și multe parcări”.
Păi cum, stimabilă contesă!?!... Când întreaga planetă evoluează, tu insinuezi că progresismul trebuie făcut trecând de la Tesla la bicicletă?... Cum?!?... Debitările tale sunt înțelese doar de ăștia ca Vlad Pintilie – țâncul provocator care visează la biciclul progresist, Inlincuța – splendoarea căreia mămica, înainte să fie prinsă cablată într-o unitate militară i-a dat să mănânce un porc întreg, sau Iulia Popescu care își etala „fasoalele” când Alexandra GDPR demonstra că știe să „cetească”? Ăștia sunt deștepți, iar cei care au observat realizările zero ale lui Coliban și au votat schimbarea, nelăsându-i pe USR-isti să mai sifoneze fără rost patrimoniul orașului, sunt [...] „nu înțeleg”.
Frumoasă, foarte frumoasă atitudinea de „progresist retrograd”, care știe că odată cu pierderea puterii de către marxistul suprem, își va pierde locul de muncă plătit din bani publici, pentru care primește remunerația de trândăveală, lene, și făcut propaganda în timpul orelor de lucru.
Splendidă disperarea nevertebratei lunguiețe, lipsită de picioare, care se hrănește din hoitul în descompunere și care simte pasul greoi ce o va strivi în scârbă, din cauza inutilității sale.
Nu-i așa, NC. Cîrja?!?... Nu-i așa, aproape prințeso?!?...
Răzvan Negrea ★ 02.07.2024