La Brașov, în primărie,
Unde doar Coliban știe,
Pripășit mai mult de-un an
Un consilier golan,
Cu pecete comunistă,
Dar acuma useristă,
Bagă dreptatea în boală,
La Poliția Locală.
De când era utecist,
S-a făcut criminalist,
Căuta morți prin gunoaie,
Și prin tot felul de zoaie,
Umbla-n case prin triaje,
Căuta lumea-n bagaje,
Făcea percheziții grele,
Găsea aur, mahmudele,
Ridica probe din cele,
Apoi rămânea cu ele.
Ca milițian dotat,
Ce-a lucrat numai la stat,
Nu la statul nou de fel,
Ci la statul paralel,
Prin ginerele însurat,
Cu Coldea s-a înhătat,
Și-a ajuns, într-un final
Consilier personal,
Cu statut de taliban,
La primarul Coliban.
Dar să nu mai lungim ciorba,
Că de Dascălu e vorba,
De când a intrat în lupte,
S-a pus nenică pe rupte,
La Poliția Locală,
L-a dat pe Aldea afară,
Nu că n-ar fi performat,
Doar că trebuia schimbat,
Să-i arate lumii, zău
Că-i mai bun ca tatăl său.
La Rial ce poți a spune,
S-a vehiculat un nume,
De consilier dotat,
Terorist adevărat,
Care vine pe cai mari
Și cu pile foarte tari,
Să facă o analiză,
Să producă o surpriză,
Actele să le ridice
Și pe director să-l pice,
Cu sau fără performanţă,
Trebuia să-i dea vacanță.
La Dascălu e egal,
Dacă e sau nu legal,
Cu pompă și cu fanfară,
Bâști cu Constantin afară,
Criminalul se fălește,
Dar Rial și-acum plătește
Dobânzi, prejudicii, spese
Și daune intetese.
Dar morala nicidecum,
Nu vreau s-o tragem acum,
O s-o spunem mai apoi,
Poate-n episodul doi,
Când veți fi stupefiați,
De câte o să aflați
Cum Dascăl criminalist,
În momentul foarte trist,
Ca un criminal al șoaptei,
S-a întors la locul faptei,
Ca să ia la adunat,
Acte cu care-a furat,
Mândră casă se-ntelege,
Dar prin fraudă la lege,
Imobil atunci înscris,
Pe Comuna din Paris.
Daca-i furat cu toptanu,
Dascălu, să dai cu banul,
Du-te și te spovedește,
Ține post, te umilește,
Lasă-l încolo pe Coldea,
Mai bine dă-te cu Codlea,
Pune-ți în mână mănușă,
Și toarnă-ți în cap cenușă,
Dacă vrei ca să renaști,
Trebuie să te demaști!
Acest articol este un pamflet clar, sigur și de necontestat!
Răzvan Negrea ★ 04.07.2024