Sâmbătă, într-un cadru festiv, la o margine de lac, cu „cravăți” late, model „limbă de bou” și rochițe frumos împopoțonate, cu vin și cozonac, în acompaniament de cobză și țambal, a avut loc o petrecere frumoasă, menită să certifice un aspect pe care îl știau deja și copiii de grupă pregătitoare.
Precedat de surle și trâmbițe dintr-o trestie înaltă s-a auzit: „PSD-iștii din tot raionul, uniți-vă! Trebuie să ne alegem noua (adică vechia) conducere a strălucitoarelor organizații Brașovene!”
Și ținând cont și de palmaresul alegerilor din 09 iunie, într-un glas, toți au decis: „FRU-FRU să fie noul șef la PSD Brașov!!! Din nou!!!”
Iar cum orice Iohannis are un Ciucă de rezervă, cum orice Coliban are o Flavie înlocuitoare, pardon! Coliban nu mai are!... era normal ca orice lider desăvârșit din PSD să aibă nevoie de un cârmaci vrednic să mânuiască vaporul pe culmile succesului, în caz de vreun cataclism natural, în caz de vreo bubă nedorită, sau Doamne ferește în caz de vreo ridicare mârșava a imunității.
Și cine putea fi mai potrivit decât eternul loc II, „Subprefectul de Catifea” al lui Văsîi, vicele lui Adiță C.J.-u sau viceprimarul lui Buruienescu?
Odată ce zarurile au fost aruncate iar rezultatul se știa dinainte, Marius Dunca – președinte / Lucian Pătrașcu – primvicepreședinte, iar petrecerea urma a se muta în casa celor doi pitici din pădurea cu alune, a apărut și o pupăză să spună: „Pu-pu-pu La-la-la, Vreau să stau și eu aici!”
Răspunsul celor doi a fost unul pe măsura așteptărilor, care i-au spus pupezei: „Pu-pu-pu La-la-la, că avem pe altcineva pentru conducerea Organizației Județene a Femeilor PSD-iste!”
Atunci, repertoriul s-a schimbat brusc, iar în scena a intrat Delia cu: „Ce are ea și nu am eu? A fost acolo la bine și la greu? Te strânge noaptea-n brațe, când dormi cu spatele la ea?”
Nu Crivi! Ea e primar la al II-lea mandat și nu vrea să fie subalterna lui Scripcaru! La ea se văd faptele nu se aud doar vorbele citite din GDPR. Ea nu tremură de frica unei incompatibilități ANI. Ea nu a votat bugetul pentru ca primăria pe care o conduce să facă achiziții de la firma din Sibiu, care te-a angajat pe tine.
Mai Vrei? Că mai avem!...
Ea nu „hăhăia” în direct de la Nuremberg că le-a mâncat Flavia pomenile. Ea nu făcea tărăboi în C.L. iar apoi vota la fel ca USR. Ea nu mergea pe întuneric la Kino cu tot felul de demisionari de-ai lui Coliban și nici nu stătea cu orele după curu’ lui Scripcaru, de se săturase omul de tine cum este Boghiu sătulă de AMURAL!...
Așa că, „Dragă Crivi nu fi tristă, Fiindcă e păcat, Fără lacrimi nu există, PSD adevărat, Când se zvântă norii-n soare Lacrimă ușor, USR-ul reapare Cald și-nfloritor”.
În încheiere, ca să nu zici că suntem PNL-iști, și având în vedere originile doctrinare ale înlocuitoarei tale, și dacă tot vroiai tu sa te vadă tăticul într-o anumită funcție, îți vindem un pont: Și USR-ul e un partid!!! Am auzit noi că e acolo un Băiat, Allen „Beleaua”, care de curând a rămas fără viceprimăreasă!...