Deși Executorii judecătorești se consideră niște „Dumnezei pe pământ” în timp ce adesea pe banii altora domniile lor sunt doar niște cămătari cu acte în regulă, sunt și situații când acești simplii „filfizoni” cu studii juridice se dovedesc a fi benefici cetățeanului.
Este și cazul executorului judecătoresc Dincă Stelian, care în prima jumătate a a acestui an a deschis Dosarul Execuțional nr. 32/2024, în care debitorul este GARDA FORESTIERĂ BRAȘOV CIF: 16440270, instituție aflată din 2020 sub „impecabila orânduire” a inginerului MIHALTE Sandu Ioan.
Doar că, această „impecabilă orânduire” a fost tulburată de către angajații instituției, care au îndrăznit să-și ceară drepturile salariale care li se cuveneau, drepturi salariale în valoare totală de 29.502,45 Ron și care reprezentau sporurile de risc și de grad silvic.
Cum părerile angajaților nu au coincis cu cea a conducerii, s-a ajuns la dreapta cale a instanței, demers ce a fost încuviințat spre executare prin Decizia civila 900 Definitivă, pronunțată de către Curtea de Apel Brașov, după care fiecare angajat s-a adresat individual judecatorilor. Dosare nr.: 30061/197/2023, 11659/197/2024, 11657/197/2024, 11654/197/2024.
Din câte se pare, ing. Mihalte, în loc să asculte spusele instanței, le-a ascultat pe cele ale lui Homer: „Să fii mereu cel mai de seamă și mai presus de ceilalți”, așa că, din nefericire s-a ajuns a se apela la serviciile lui Dincă „Stelică”.
Astfel pe lângă poprirea conturilor instituției, prin Procesul Verbal din 29.05.2024 s-a declarat impunerea sechestrului judecătoresc definitiv asupra a cincisprezece autoturisme marca Dacia Duster și Logan, aflate în proprietatea Gărzii Forestiere Brașov.
Aparent într-un exces de vanitate și făcându-se excepție de sechestrul impus de către executor, mașinile au fost scoase pe drumurile patriei, iar în urmă cu o lună una dintre ele a fost oprită de către angajații M.A.I. pe teritoriul județului Harghita. Având în vedere starea juridică în care se află mașina, agenții au reținut plăcuțele de înmatriculare, astfel încânt, în prezent se mai află în trafic doar 14 autoturisme Dacia.
Concluzionând și fără a fi bănuiți de cel mai mic gând de futilitate, putem spune că, indiferent dacă ești inginer sau pădurar, indiferent dacă „manageriezi” sau numeri copaci, așa li se întâmplă tuturor, atunci când dau credit poeților care se plimbau cu Dusterul prin Grecia Antică, în loc să dea angajaților ceea ce, legal li se cuvine.
Întrebat despre subiect, domnul Mihalte a relatat următoarele: " Este un proces pe rolul instanței! Când va fii o sentința definitiva revenim cu date oficiale! Va mulțumesc frumos pentru implicare!".