Asociația Catharsis Brașov a fost înființată în 1996 de către o fostă profesoară de limba română, AZOTA POPESCU, care din șefa pionierilor PCR a devenit rapid un fel de zână bună a orfanilor din România. De numele ei se leagă foarte multe proiecte ce au avut ca temă respectarea, promovarea și apărarea drepturilor copilului, precum și în urma demersurilor întreprinse de către domnia sa, mulți orfani se bucură acum de căldura unei familii.
O altă intervenție remarcabilă pe care această bunicuță octogenară a demarat-o în decursul celor aproape trei decenii de când conduce Asociația Catharsis, este lupta domniei sale prin care solicită schimbarea legii adopțiilor din România.
Ajunsă la o vârstă respectabilă, se pare că trecerea nemiloasă a timpului nu a iertat-o nici pe Azota Popescu, așa că doamna a început să înlocuiască actele caritabile cu care și-a obișnuit publicul, cu intermedieri gazetărești pentru persoane potente din punct de vedere financiar, care vor să stea departe de condeiul neiertător al „creatorilor de conținut”.
Înclinându-ne în fața realizărilor și salutând demersul, ne-am propus ca în acest articol să prezentăm și aspecte neștiute despre această zână bună, dar mai ales aparentul motiv pentru care domnia sa, se zbate pentru schimbarea legii adopțiilor.
În 04/26/2011 în cotidianul german Deutsche Welle apărea un inteviu al fostei deputate europene Baroneasa Emman Nikelsen, care făcând referire la țara noastră și la traficul de minori spunea că au existat multe exemple de trafic și abuz: „Am dezvăluit o rețea uriașă de corupție globală și trafic global. Am descoperit cu adevărat orori de o amploare și o dimensiune despre care nu ați dori niciodată să știți.”
Baroneasa mai susținea că a dezvăluit o uriașă rețea globală de corupție și trafic de copii, dând drept exemplu un copil român care a fost traficat la Londra cu un pașaport fals, doar pentru a fi trimis în SUA, prin intermediul unui uriaș cerc de pedofilie. Nu se mai știe nimic despre acel copil.
Tot atunci au apărut și voci care credeau că moratoriul a fost o reacție exagerată și că cei care au cel mai mult de pierdut sunt chiar copiii, care ar putea avea un cămin iubitor mai ales în Vestul Europei. Spre exemplu, Organizația Catharsis insista că blocarea adopțiilor internaționale din România, face ca acei copii care la vârsta majoratului ies din sistemul de stat și n-au fost adoptați până la acea vârstă, să ajungă pe străzi. Drept exemplu cei de la Catharsis au dat-o pe Mădălina Estoica: „Mădălina a crescut într-un cămin de copii de la vârsta de doi ani, unde a suferit abuzuri grave. Catharsis i-a găsit Mădălinei o familie adoptivă în Italia, de care a spus că s-a atașat foarte mult. Din păcate, momentul a fost greșit. Mădălina a fost o victimă a moratoriului privind adopțiile internaționale, iar mutarea a fost blocată.”
La fel s-a întâmplat și în anul 2000, cu Florentina – o fetiță care a crescut în Orfelinatul privat al lui Ion Țiriac – Poiana Soarelui și căreia tot Asociația Catharsis i-a găsit părinți adoptivi, Pini Carlo și Annalisa Bertani, tot în Italia.
Și exemplele pot continua cu Ionela și Ionuț Anca, Oana Filip etc.
Dar cum se face că asociația doamnei Azota Popescu găsește părinți orfanilor din România doar în Occident sau peste ocean?
Una dintre acele persoane la care făceam referire atunci când spuneam că vor să stea departe de condeiul blogger-ilor, susține faptul că în decursul timpului, Azota Popescu a legat strânse prietenii cu persoane străine din America și din Europa, care sub deviza emoțională a interesului față de copii, dar și cu cifre în a căror componență sunt multe zerouri, cu același domeniu de activitate ca și Asociația Catharsis și cu care au format adevărate rețele de „adopție” ale copiilor români în străinătate.
Astfel de prietenii a căror exemple vorbesc de la sine, sunt vizitele reciproce pe care cei de la Organizația Friendship Force Northern Illinois le-au făcut cu cei de la Catharsis.
Surse care din motive lesne de înțeles au preferat să-și păstreze anonimatul, susțin că Azota Popescu are un „blat” cu foste inspectoare din cadrul anumitor DGASPC-uri din țară care îi înlesnesc acesteia adopții aparent forțate, astfel ca la finalizarea adopției toată lumea să fie fericită. Orfanul că are o familie, cetățenii străini că au un copil, iar inspectorii și Azota … că au mai rezolvat un caz.
Pe lângă zvonul că o parte a angajaților DGASPC Brașov tremură în fața Azotei Popescu de teama ca aceasta să nu le facă „dificultăți”, aceeași sursă ne-a relatat faptul că rețeaua este una foarte bine dezvoltată, cuprinzând filiere directe în străinătate, având avocați prin intermediul cărora se aranjează adopțiile.
În Brașov, unul dintre ajutoarele Azotei Popescu, se pare că ar fi fost domnul Badea Ioan Adrian, un psiholog care a activat în cadrul DGAPC Brașov până în anul 2017, actualmente fiind angajat al Spitalului de Pediatrie Brașov și la clinica particulară NeuroMedica.
Acesta era responsabil de rezultatul evaluărilor psihologice, astfel încât totul să decurgă ca la carte. În sensul că, în familiile cu probleme, foștii părinți ai minorului ce trebuia să fie adoptat de către cetățeni străini, nu trebuia să iasă bine d.p.d.v. psihologic, pentru ca minorul să poată fi scos din respectivul mediu și să fie adoptat de către noua familie. Ne referim aici doar la familii cu probleme financiare și nici nu avem informația dacă astfel de tranzacții au fost răsplătite pecuniar...
Întrebat despre implicarea domniei sale în acest fenomen, alături de doamna Azota Popescu, cum era și firesc, Badea Adrian a negat. Cităm: „Infirmare !”
În schimb, în loc de un punct de vedere cu privire la subiect, Azota Popescu, probabil a vrut să rescrie Biblia: „Mă bucur, că un jurnalist brașovean vrea să clarifice problema traficului de copii prin intermediul adopției internaționale.
La intrebarea, dacă infirm sau confirm, răspunsul meu este unul ferm și clar: Nu!
Înșurubarea acestei confuzii în mentalul colectiv (în ultimii 25 de ani) se datorează unor afirmații false, niciodată probate. Zvonurile, că adopția internațională se face pentru trafic de copii, au fost lansate de un grup de interese meschine, cu scopul de a bloca adopția internațională. Totul a pornit de la Ion Țiriac, care avea un orfelinat privat la marginea Brașovului, cu 98 de copii, dintre care 40 au fost propusi pentru adopție internațională de către Comitetul Român pentru Adopţii în perioada aprilie-iulie 2000. Cinci dintre cei 40 au fost adoptați de familii din Italia și America.
Pentru a împiedica plecarea celor 5 copii adoptați internațional, Țiriac a lansat ideea traficului de organe prin intermediul adopțiilor internaționale. Și pentru a anula sentințele definitive si irevocabile de adopție a celor 5 copii, Țiriac a apelat la Emma Nicholson, Raportor al Parlamentului European pentru România, la ora aceea.
Afirmația Emmei Nicholson din 19 ianuarie 2001, că 250 de copii adoptați din România au dispărut, că nimeni nu știe nimic despre ei, l-a înfuriat pe Premierul Adrian Năstase, care a dat ordin să fie verificați toți copiii adoptați internațional din România.
Politia română și Interpolul au verificat în perioada ianuarie-octombrie 2001 toți copiii adoptați internațional. Rezultatul investigațiilor făcute au fost prezentate de generalul Zaharia, M.A.I, pe toate canalele de televiziune, în octombrie 2001. Nimic adevărat. Afirmații false. Toți copiii adoptați internațional au fost identificați, bine integrați în familiile adoptatoare.
În condițiile în care adopția internațională a fost și este o activitate juridică, bine reglementată și foarte transparentă, la finalizarea căreia participă instituții publice cu competențe în domeniu, cum ar fi: Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, care are în evidență copiii adoptabili și familiile adoptatoare;
Direcțiile Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului, care reprezintă copilul și familia adoptatoare în fața instanței de judecată;
Tribunalele Județene, cu instanțe desemnate de Ministerul Justiției, care judecă procesul de adopţie și eliberează sentința definitivă;
Serviciile comunitare de evidența a populației care eliberează noul certificat de naștere al copilului adoptat;
Serviciul de pașapoarte care eliberează pașaportul copilului adoptat;
Ambasada statului adoptator care eliberează viza de intrare;
Politia de frontiera la ieșirea din țară și
Politia de frontiera la intrare în statul primitor;
înregistrarea copilului adoptat la Primăria de la domiciliul familiei adoptatoare, la grădiniță, școală, sunt proceduri juridice care garantează siguranța și securitatea copilului adoptat. Ca atare, mitul traficului de organe prin adopție internațională ar trebui spulberat.
Menținerea acestei „legende” este o rușine pentru Guvernul României, care a blocat de 20 de ani adopția internațională, încălcând astfel Convenţia de la Haga privind protecția copiilor și cooperarea în materia adopției internaționale, la care România este Stat Parte.
Cât privește problematica copiilor traficanți din România pentru organe, nimeni nu a prezentat dovezi până în prezent.
Neexistând dovezi, e clar că adopția internațională se face în beneficiul copiilor adoptabili, refuzați timp de un an de familii adoptatoare din România, pe motiv de sanatate, vârstă, etnie.
Nu am fost niciodată suspectă sau acuzată, în calitate de persoană juridică, pentru adopții „false”. Nu există adopții false. Există în schimb jurnaliști de carton care s-au vândut pentru „30 de arginți” …”
Ca atare, fără să mai facem legătura și cu alte cazuri de adopție ce s-au petrecut în urmă cu mult timp în Mun. Sibiu, cu vedete de calibrul Nicoletei Luciu sau cu alte celebrități locale, vă lăsăm pe dumneavoastră să trageți concluziile și să reflectați asupra provenienței monetare a anumitor activități pe care le intermediază Azota Popescu.
Editorial ★ Răzvan Negrea ★ 18.09.2024