În 2018, cu speranța asigurării unui trai liniștit la bătrânețe, familia Sorescu din loc. Târgoviște, a achiziționat un imobil în loc. Săcele, jud. Brașov str. Col. Kiss Șandor nr. 18B.
Conform spuselor doamnei Sorescu, încă de la început, familia domniei sale se confruntă cu o situație neplăcută, creată de hărțuirea vecinei domniei sale, MORARU BEATRICE, membru USR și consilier local al Mun. Brașov, susținută și de către Compania APA Brașov și de către autoritățile locale ale județului.
Imobilul este situat într-un cartier nou, fără utilități la gaze și canalizare, pentru care familia a demarat formalitățile de racordare.
Având ca vecini doar 4 case construite pe acea stradă (drum privat în indiviziune), familia Sorescu a considerat de cuviință ca civic și respectând relațiile de vecinătate, să fie cooperantă și să solicite cofinanțarea acestor lucrări împreună cu vecinii, având în vedere faptul că toți vor beneficia de aceste două utilități (gaze și canalizare).
La început toți și-au exprimat disponibilitatea, dar la final doamna MORARU BEATRICE MIHAELA, proprietar al imobilului cu nr. 26D, de pe aceeași stradă, membru important în echipa USR Brașov, avocat și cu mamă fost judecător, s-a retras, motivând că „are lucruri mult mai importante de făcut”, necontribuind în niciun fel la execuția acelor instalații.
Abia după punerea în funcțiune, doamna Beatrice Moraru solicită a beneficia de servicii, CU TITTLUL GRATUIT, considerând că deținând locul ,,călduț” din C.L. Brașov, poate obține totul prin tribunal.
Și bineînțeles că a obținut, cam tot ce și-a dorit, totul pe cheltuiala vecinilor.
Dacă la gaze, lucrurile au mers destul de bine, în dauna faptului că amplasamentul era pe un drum privat, specialiștii Distrigaz, au aplicat întocmai procedurile și reglementările legislative în vigoare, încât nu a fost nicio problemă.
La Compania APA însă, lucrurile s-au desfășurat asemenea unui „stat în stat”, familia neputând beneficia de același tratament de care au avut parte și ceilalți riverani. Fără să mai spunem că, specialiști autorizați în rețele de apă și canalizare, se pare că nu își cunosc infrastructura rețelei din județul Brașov, deși vorbim de epoca inteligenței artificiale.
Drept pentru care, ca urmare a avizului de principiu favorabil nr. 2284/05.11.2020, unde familia a fost informată asupra interzicerii de vărsări a apelor fluviale în racordul de canalizare, precum și a avizului de branșare definitiv nr. 2384/17.11.2020 și având în vedere faptul că în niciunul din ele și nici pe planul atașat nu se stipulează execuția unui canal colector, fiind interzisă amplasarea lor pe proprietăți private – drum de servitute, s-au demarat procedurile de racordare la canalizare.
După ce s-a cheltuit o sumă considerabilă pentru proiect, avize și sondaje, în teren s-a constatat faptul că pe strada respectivă nu există conductă de canalizare care să poată alimenta imobile cu subsol. Există totuși un racord de canalizare cu diametrul de 250mm la vecinul de vis a vis (d-nul C.V.), dar la o adâncime mult mai mică și în care familia Sorescu nu se putea racorda.
Concluzia aparentă a fost că într-un stat de drept nu se poate beneficia de utilitatea – CANALIZARE, atât de necesară unui imobil.
După aproape un an de sesizări făcute la toate forurile superioare (ANRSC, MRDRP, Garda de Mediu), ca urmare a verificărilor din teren, s-a transmis Adresa nr. 74586/ 01.10.2021, prin care doamna Sorescu a fost informată că în Adresa nr. 333/30.09.2021, atașată prezentei, s-au stabilit 3 alternative de racordare a imobilului de la nr. 18B, fără a se stipula că este necesar a redepune o noua documentație în vederea emiterea unui alt aviz de extindere rețea și fără a se menționa refacerea proiectului inițial întocmit, care să conțină anumite caracteristici tehnice, altele decât cele stabilite în avizul de branșare, ca racord de 75 m de la colectorul principal de 315 existent pe strada principală.


Într-un final, s-a contactat o firmă „agreată” de către Compania Apa, s-au analizat posibilitățile financiare în raport cu costurile din devizul estimativ transmis de către firma GOPRO INFRASTRUCTURE SRL și s-a demarat întreaga lucrare de anvergură (săpătură la 4-5 m, cu sprijiniri de mal, din cauza terenului plin de apă venită de pe versanți), procedând la punerea în funcțiune a lucrării de canalizare și a emiterii actului adițional 1/17.11.2021 la contractul de furnizare apă și servicii de canalizare.
Ajunși în stadiul în care toate au fost gata, strada a fost adusă la starea inițială tot prin grija și pe banii riveranilor, iar cu „tupeul” încrederea susținerii locale a USR Brașov, își face apariția și doamna MORARU BEATRICE MIHAELA, care acționează familia Sorescu în judecată și solicită ca în termen de 10 zile, aceștia să-i dea acordul de a se racorda GRATUIT în racordul privat (cu mențiunea că racordul executat nu este preluat în domeniul public de către Compania Apa Brașov), în caz contrar emițându-se pretenția invocata de a i plătii cate o 100 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Întrucât familia Sorescu nu a fost de acord, familia Moraru a început demersurile de judecată, iar de aici începe un nou „dans” în care, conform doamnei Sorescu, „resimțim ABUZUL Companiei Apa Brașov și a completului de judecată din ședința de recurs”.
Dacă la prima ședință de fond, unde s-au administrat probe și martori, Sentința nr. 3607/21.04.2023, dată de către completul de judecată a fost corectă, la ședința de apel din 15.02.2024, la care doamna Beatrice Moraru nu s-a prezentat, Decizia civilă nr. 119/AP, se anulează totul, fără nicio probă administrată. Tot atunci s-a dat câștig de cauză doamnei MORARU de a interveni fără acordul proprietarului în racordul privat de canalizare, dar totuși sub amendamentul de a nu acționa asupra racordului fără a se solicita acordul (sentința fiind valabila doar în caz de refuz), iar mai mult decât atât, nu înainte de a obține toate avizele necesare, inclusiv acordul Companiei Apa Brașov în vederea execuției lucrărilor de canalizare.
Doar că, în conformitate cu spusele doamnei Sorescu: „doamna MORARU ignoră chiar și sentința pronunțată, iar tatăl domniei sale, DISTRUGE RACORDUL de canalizare deja construit ”. Ținând cont de situația din teren (realizat etanș și având în vedere că în cazul în care este realizat în mod deschis există posibilitatea foarte mare de infiltrații de apă pluvială și dejecții, în subsolul imobilului situat la nr. 18B), „familia Moraru a spart racordul fără proiect, avize și fără o firmă autorizată să execute lucrări de canalizare, astfel încât s-a adus racordul în această situație” – a mai completat doamna Sorescu.

Singurul document, care „chipurile” a stat la baza acestei decizii a Tribunalului Brașov, a fost Adresa nr. 4648/15.12.2022 prin care Compania Apa, emite în scopul susținerii doamnei Beatrice Moraru, că singura soluție viabilă ar fi „EXTINDEREA” din racordul privat, situat în căminul de protecție și întreținere, „specialiștii” Companiei APA considerându-l COLECTOR.

De aici, cuvântul „ABUZ” (în serviciu) este cel mai potrivit de a prezenta situația, deoarece dânșii nu au nici un proces de constatare în acest sens, situația expusă fiind în neconcordanță cu documentele emise anterior de către angajații Companiei Apa Brașov, dar mai ales cu situația reală din teren.
Deși prin adresele de Răspuns cu nr. 74586/01.10.2021, 224/30.07.2021 și în NOTA de CONSTATARE nr. 564 cp/28.09.2021, emise de Garda de Mediu Brașov, prin verificarea în teren a situației reale, se stipulează că există un racord de canalizare executat în 2009 pentru imobilul nr. 26 C (proprietar C.V.), cu dimensiunea de 250 mm, pozat la adâncimea de 1,5 m, pentru clădiri fără subsol, doamna MORARU ține în mod expres că nu dorește decât să intervină și să modifice racordul privat, cu aceeași caracteristică tehnică ca și cea preluată în patrimoniu de Compania Apa în 2009, dar pozat conform normativului de execuție instalație canalizare I33 -2022 , la min. 2m adâncime, numai pentru clădiri cu subsoluri, în scopul prevenirii infiltrațiilor de apă sub presiunea creată, în imobilele cu subsoluri, situate în zona INUNDABILĂ.
Familia Sorescu a ținut în mod expres să menționeze faptul că: „lucrarea de racord canalizare a fost făcută conform normelor și legislației în vigoare, în baza unei autorizații de spargere, emisă de Primăria Săcele și pentru care nu a fost întocmită Carte Tehnică, avizată MLPAT și prinsă cu valoare de inventar, AVIZUL meu DEFINITIV nefiind de EXTINDERE rețea, ci de RACORD”.
În PIF-ul racordului, reprezentanții Companiei Apa nu au avut nimic de obiectat, cu privire la faptul că racordul ar fi neconform.
Având în vedere prejudiciul creat, Companiei Apa Brașov, i s-a solicitat chiar și prin intermediul Consiliului Județean Brașov, retractarea celor confirmate în adresele emise, dar până la aceasta dată se pare că nu s-a primit încă nici un răspuns.
În încheiere, Doamna Sorescu a mai declarat: „Este clar, doamna dorește să mă HĂRȚUIASCĂ prin tribunale așa cum m-a amenințat de fiecare data, că îmi arata cine este.
ROG mult a se ține cont de reglementările legislative privind NT 133 – 2022, cu completările ulterioare din 05.01.2023 și a se tine cont că pe racordurile de pe drumurile private și platforme industriale, NU SUNT REȚELE PUBLICE, că nu se amplasează COLECTOARE, acestea fiind construcții executate în trepte spre a putea asigura preluarea în condiții de siguranță și sănătate a reziduurilor menajere, construcții avizate de DSP și IGSIC.
Mai mult decât atât, a se reține ca doamna MORARU BEATRICE, nu deține nici la această dată sistem de evacuare ape pluviale, evacuarea acestora și a reziduurilor menajere făcând pe proprietatea vecină conform pozei atașate (a fost solicitat prin email clarificarea situației, rămasă fără răspuns), ca are contract de furnizare apa din 2019, iar doamna folosește apa de prin 2009, în timp ce instalația de apă este una rudimentară, făcută fără protecție cămin, din branșamentul unui vecin aflat la 50 metri distanță, probabil fără acordul acestuia, nicidecum conform avizului Companiei Apa Brașov.
Iar ca sa fie și cireașa pe tort, doamna MORARU cu ajutorul administrației locale Săcele, aduce piatră spartă și înalță terasamentul străzii doar în dreptul imobilului domniei sale, creând o adevărată căldare de strâns apă pluvială în dreptul celorlalte imobile de pe strada.
Am înaintat Primăriei Săcele o sesizare în acest sens, semnată de vecinii afectați, pentru care așteptăm un punct de vedere și o rezolvare a situației.”
Întrebată despre această situație, doamna Beatrice Moraru a prezentat următorul punct de vedere:
„Cele menționate de vecinii mei, nu corespund realității. Am solicitat acestora acordul de voința, pentru a continua si eu lucrarea și a beneficia de canalizare.
Întrucât m-am lovit de refuzul lor nejustificat, deşi în prealabil m-am oferit să-i despăgubesc, am fost fost nevoită să apelez la instanţele de judecată. Despăgubirea am oferit-o şi în faţa instanţei.
Întrucât practica judiciara este unitară în astfel de cazuri, acţiunea subsemnatei a fost admisă.
Lucrarea a fost executată în baza deciziei Tribunalului și a punctului de vedere al Companiei Apa. La faţa locului, la momentul execuţiei lucrării a fost prezentă și Poliţia
Locală Săcele care după ce a studiat Decizia și s-a consultat cu specialiștii din cadrul Primăriei Sacele, ne-a permis să continuăm lucrarea.
Nu există niciun abuz sau influenţă din partea subsemnatei la instituţiile statului, ci s-a lucrat corect şi legal.
Precizez că hărţuirea vine din partea petiţionarei care a mai apelat și la alți jurnaliști pentru a mă denigra pe mine și familia mea.
În momentul de faţă, petiţionara încearcă prin această sesizare a mass-mediei, să influențeze instanţa de control care se va pronunța curând într-o contestaţie în anulare formulată de aceasta.”
Răzvan Negrea ★ 10.10.2024