Ca niciodată în ultimii ani, comemorarea Revoltei din 15 Noiembrie 87
a muncitorilor brașoveni a strâns capete de seamă ale universului
politic românesc într-un frig apăsător, anume cele ale unor
prezidențiabili importanți. De departe, vedeta evenimentului a fost
Nicolae Ciucă, președintele PNL și prezidențiabilul acestui partid,
aflat pentru a doua oară la Brașov în zece zile, după întîlnirea cu
mediul de afaceri brașovean la hotelul Cosmo, în compania primarului
liberal George Scripcaru.
Ciucă nu a fost singurul candidat la
Președinția României prezent cu ocazia acestui eveniment drag
brașovenilor, ci au venit și candidații așa-zisei Drepte românești,
Ludovic Orban și Elena Lasconi, primul dedându-se chiar la un
chiaraghioslâc și depunând două coroane de flori la monumentul eroilor
brașoveni, una în nume personal și una împreună cu reprezentanții
minusculului său partid, Forța Dreptei.
Asta, doar pentru a-i arăta
lui Nicolae Ciucă cine este brașovean cu această ocazie, aspect al
genezei lui Orban de care brașovenii nu sunt mândri chiar deloc.
Prezențe mai discrete în centrul evenimentului, dar care au făcut ceva concret pentru onorarea acestei borne istorice a luptei anticomuniste din România, au fost Gabriel Andronache, deputatul brașovean care a inițiat legiferarea comemorării în Camera Deputaților a revoltei anticomuniste și anticeaușiste brașovene, dar și istoricul Marius Oprea. Acesta din urmă este și membru al Asociației 15 Noiembrie 1987 și a ținut un discurs mișcător despre curajul și persecuțiile la care au fost supuși liderii mișcării de atunci, imediat după discursul președintelui asociației menționate.
Partidele grupate pe bisericuțe s-au distanțat cât s-a putut la eveniment
Elena
Lasconi a depus și ea o coroană de flori la monument, însoțită și de
fostul primar al Brașovului, Allen Coliban, ca și reprezentanții PSD
Brașov conduși de senatorul Marius Dunca, care au depus cea mai frumoasă
coroană de flori la monumentul brașovean. „Am adus astăzi un pios
omagiu celor care, prin curajul și sacrificiul lor, pe 15 noiembrie 1987
au înscris Brașovul în paginile glorioase ale istoriei românești.
Am
depus coroane de flori în semn de respect pentru acești oameni care au
avut forța să lupte împotriva unui regim opresiv, riscând totul pentru
demnitate, dreptate și speranță. Acești eroi ne-au arătat că, atunci
când o comunitate se unește, nicio tiranie nu poate învinge. Memoria lor
ne obligă să păstrăm vie flacăra curajului și să nu renunțăm niciodată
la lupta pentru dreptate și libertate.” a postat senatorul
social-democrat pe facebook. Interesant este că au fost prezenți și
mebrii AUR prin președintele lor brașovean Dan Tănasă, care au depus o
coroană de flori, dar au stat destul de retrași și nebăgați în seamă.
Deputatul
Andronache a postat pe contul său de socializare declarația șefului
PNl, Nicolae Ciucă „Am onorat azi, la Brașov, sacrificiul celor care, în
15 noiembrie 1987, au avut curajul să se ridice împotriva opresiunii
regimului comunist. Ei ne-au arătat că libertatea se câștigă cu prețul
curajului, nu prin compromis. Să nu lăsăm binomul toxic PSD-AUR să ne
fure acest ideal pentru care atâția români și-au jertfit viața!”.
Evident
nu au lipsit băile de mulțime ale prezidențiabililor amintiți, la
eveniment fiind prezent și ministrul brașovean Adrian Veștea, prefectul
Brașovului, Cătălin Văsii, și primarul George Scripcaru. Acesta din urmă
rostind un discurs emoționant și sprijinindu-l în permanență pe
bătrânul lider al Asociației Deținuților Politici, Octav Bjoza, pe care
l-a condus cu dificultate la mașină după încheierea festivităților.
Prezenți au mai fost și cei doi viceprimari, Dan Ghiță și Lucian
Pătrașcu, alți consilieri locali, președintele interimar al CJ Brașov,
Șerban Todorică, deputați și senatori brașoveni. Mara Mareș a fost și ea
prezentă, gravitând mai mult în jurul lui Ludovic Orban, binefăcătorul
ei, decât în jurul lui Ciucă. Grupurile PNL și PSD au păstrat între ele o
distanță semnificativă, semn cert al distanțării și desfacerii alianței
politice, care a menținut cele două partide la guvernare.
Cod mandatar financiar: 11240002
Libiu Mateescu