Fie că este sau nu în campanie electorală, piedestalul PNL din Brașov, Sebastian Rusu, fostul adormit trezit al Primăriei Brașov, a dovedit în orice împrejurare că el deține piatra fundamentală, fiind unul dintre cei în jurul căruia s-a clădit structura de rezistență a modernismului de partid, fără de care imposibilul devine o certitudine posibilă.
Aflat la prima experiență politică extraurbană, viitorul parlamentar brașovean nu este la prima sa expunere de motive în care a făcut publică viziunea domniei sale de fiu al urbei.
Văzând trebuințele țării, mânat în luptă de crezul său nestrămutat, Sebastian Rusu nu a zăbovit nicio clipită și asemenea înaintașilor săi, Brătienii, Sturdza sau I.G. Duca, are fermă convingere că, dacă își deschide mintea și își suflecă mânecile, tot ceea ce este benefic în inima țării, el poate face realizabil pe întreg cuprinsul spațiului Carpato-Danubiano-Pontic. Tot ceea ce trebuie să facă „El”, este ca extinderea ipotetică a noțiunilor sale politice și a proiectelor sale personale, să coincidă cu cele ale țării, iar astfel, gloria și măreția României, se va făuri prin închegare, credință și speranță.
Trecerea cu brio, profesionalism și încredere peste ocara lui Allen Coliban, care l-a trimis să numere lumânările din cimitir chiar de ziua lui, Rusu - simbolul Orașului Stalin, punctează astfel în timpul și spațiul încununând cu glorie, orice provocare, orice piedică a națiunii române, în mersul său invidiat de către dușmani. „Gloria este umbra virtuții; ea o însoțește chiar și fără voia ei; dar, după cum uneori umbra merge înainte, alte ori în spate, tot astfel gloria este înaintea noastră și se oferă privitorilor, alteori este în urma noastră și este cu atât mai mare cu cât e mai târzie” așa cum spunea Seneca în epistolele sale.
La fel ca și în „Visul lui Fănel”, cârmaciul incontestabil al organizației municipale a liberalilor Brașoveni, nu a ratat nicio ocazie în a izbândi luptele cu talazul, fie că acesta s-a numit USR sau PSD, iar astfel viitorul inebranabil ancorat în viziunea prezentului, va fi cucerit doar de „El”, asemenea lui Ahile la împresurarea Troiei.
„Sebastian Rusu – un brașovean pentru Brașov, o soluție pentru România!”
Cu viziune pentru viitor, cu trăire pentru prezent și cu respect pentru trecut, Sebastian Rusu este calea sigură pentru România. Prin munca sa neobosită în calitate de viceprimar al Brașovului, prin sacrificiul și experiența sa, „Seba” – așa cum le place apropiaților să îl alinte – și-a propus să făurească viitorul în care orice român, fie că este el în țară sau la mii de kilometrii distanță, să aibă șansa unei vieți decente, sigure și demne. Doar el își asumă responsabilitatea, doar „El” are viziunea și doar „El” este soluția concretă, pentru o economie prosperă, pentru o educație modernă de tip finlandez, pentru o infrastructură solidă și pentru un sistem de sănătate nefracturat.
„Școala trebuie să devină motorul pregătirii profesionale de care tinerii noștri au nevoie. Trebuie să investim în sănătate pentru a răspunde nevoilor fiecărui cetățean. Este nevoie de muncă și determinare pentru ca economia României să își ocupe locul pe care doar prin sacrificiul înaintașilor noștri, l-a avut odinioară. Nu sunt un nostalgic, ci doar am viziunea unui viitor prosper pentru România.”
Alături de Nicolae Ciucă, omul care îl inspiră și tot odată îi da speranța unei reușite în fiecare clipită, doar „El”, Sebastian Rusu își asuma puterea unei investiții în educație, în sănătate, infrastructură și economie.
Doar „El” are viziunea, modernismul și experiența necesară, demonstrând prin proiectele sale impetuos necesare pentru Brașov, prin solemnele sale realizări că este un sprijinim indispensabil pentru elevii și profesorii, pentru mediul de afaceri, pentru infrastructură, dar mai ales pentru comunitatea brașoveană, care cu modestie trebuie sa recunoaștem ca îi este profund îndatorată.
Proiectul de țară al lui Sebastian Rusu este despre unitate, despre dezvoltare și bunăstare, un angajament ferm de a pune România pe primul loc, de a reconstrui încrederea între cetățean și instituțiile statului, de a asigura o direcție clară pentru țară, dar nu în ultimul rând de a dezvolta Brașovul, orașul său de suflet căruia îi datorează totul. Aceasta este prioritatea numărul 1 pentru cel care, cu perseverență a promis că în cel mai scurt timp, va învăța unde duce fiecare ușă din Parlamentul României.
22.11.2024
CMF: 11240002