În finalul articolului „Bianca Văitiș (ANAF) și peripețiile ei” (Link: https://argumentul.ro/single.php?id=2375), spuneam că până la ora publicării acelui articol, deși i-a fost solicitat, doamna Bianca Văitiș nu a dorit să ofere niciun punct de vedere.
În schimb, în continuarea celor prezentate anterior, privind activitatea “privată”
a doamnei Director Inspecție Fiscală din cadrul ANAF Brașov,
reprezentanții RAMPACLINIC SRL au ținut să facă următoarele precizări:
„Am formulat sesizări privind "conflictul de interese", evident oricărui necunoscător al regulilor și principiilor ce trebuie să guverneze activitatea unui funcționar public cu o asemenea funcție de conducere.
Cum se poate cere unui funcționar public, Director al Direcției de Inspecție Fiscală din cadrul ANAF Brașov, care deține propria firmă de “beauty”, să dea dovadă de obiectivitate, imparțialitate, transparență, tratament egal aplicabil tuturor contribuabililor cu activități în domeniu, domnia sa dispunând de toate pârghiile legale pentru “favorizarea” propriei firme și "distrugerea financiară" a altor firme, ori cu același obiect de activitate, ori incomode.
Astfel, în concretizarea tuturor neregulilor privind activitatea unui director al Direcției Fiscale a ANAF Brașov și în protejarea dreptului la viață privată ai propriilor noștri pacienți, vă aducem la cunoștință împrejurarea formulării a două sesizări privind "conflictul de interese" către conducerea ANAF Brașov, dar și către conducerea ANAF București, din subordinea Ministerului Finanțelor.
De asemenea, astfel cum am menționat și în comunicatul de presă din 16.05.2024, în raport cu împrejurarea că doamna Director al Inspecției Fiscale din cadrul ANAF Brașov și-a însușit fără vreun drept,în mod ocult, toate datele și informațiile cu caracter personal ale pacienților SC RAMPACLINIC SRL (în cadrul căreia nu avea vreo calitate), prin preluarea bazei de date a acestei firme, pe care le-a folosit în mod injust pentru a prelua astfel pacienții firmei ce presta servicii de medicină, nu de beauty.
Acordurile GDPR erau încheiate nu de către firma privată a doamnei director, ci de către firma RAMPACLINIC, care presta servicii medicale.
Nu am fost în măsură să acționăm până în prezent, fiind efectiv hăituiți cu notificări și acțiuni nenumărate, doar pentru a nu ne permite nici măcar desfășurarea unei vieți private normale, cu atât mai puțin inițierea procedurilor juridice.
Această situație nu mai poate continua și nu poate fi acceptată de către Statul Român, prin Ministerul Finanțelor – ANAF central.
Ca atare, pentru însușirea și folosirea fără drept a unei baze de date ce conținea toate informațiile și datele cu caracter personal ale pacienților noștri (pe care i-am pierdut pe acest considerent), am depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.”
★ 27.12.2024 ★