„Orașul Fantomă” este amplasat la poalele unui munte, singurul munte din România care nu atinge cota 1000. Este un obiectiv în care arhitectura și istoria medievală se îmbină într-un stil unic cu prezentul și în care zilnic se comemorează atât Raiul, cât și Iadul. Un complex laborios de sanctuare prin care pseudo gangsterii încununați cu Cruci Șaguniene și transformați în fecioare, comunică departe de ochiul turistului venit să omagieze frumusețea locului menit să ascundă naivitatea locuitorilor.
„Orașul Fantomă”, cunoscut în trecut și sub numele de Orașul Koroanei, deși este al V-lea oraș după capitala țării, este atât de mic încât fiecare se cunoaște cu fiecare, toți se știu între ei, dar la nevoie nimeni nu știe nimic despre nimeni. Toți sunt curați ca lacrima, iar cinstea și corectitudinea tronează la fel ca în basmele lui Hans Christian Andersen. Unii chibzuiesc mult pentru ca mai apoi să greșească, iar alții nimeresc totul fără a se fi gândit mai întâi. Totodată gloata îi cinstește doar pe cei pe care-i cinstește și „Regele”, iar ei la rândul lor, cu voie sau fără voie, îl cinstesc pe „Rege”. Pe ceilalți, toți îi disprețuiesc.
Cum spuneam și mai sus: Basme!!!
„Regele”, stinge luminile după buna sa poftă, iar nimeni nu îndrăznește a le aprinde dacă nu a dat DIJMA. „Regele” leagă și dezleagă, el face și desface și doar el își poate folosi cu iscusință mintea, pentru ca vizitiul să poată cârmui cu băgare de seamă carul tras de caii putere sau după cum erau ei odinioară, nărăvași. El nu sfârșește rău niciodată, pentru că spre deosebire de cei care atât de puțin își presimt mersul sorții, „Regele” nu-și irosește timpul cu dorința.
Când apar bufonii, cu „bancuri”, „snoave” și „glume” despre zeciuială, mușuroiul evlavioșilor se pune în mișcare, îți arată „pisica” și își scot la suprafață sentimentele, pentru că atunci când le merge rău nu pot trece aceasta cu vederea. Se învelesc reciproc cu Giulgiul din Torino și ajung la vorba lui Oxenstierna: „Toți îl scot deștept pe omul bine îmbrăcat, oricât de neghiob ar fi el”.
Când apar bufonii cu „bancuri”, „snoave” și „glume” despre zeciuială, stolul de cocori, flamingo sau alte vietăți măiestre, încep a umbla pe stradă la fel ca diavolii - cu coarne, la fel ca nebunii - cu clopoței și le arată celor rătăciți calea, iar cu bunătatea lor le aprind lumânări într-u veghe, sacrificându-și astfel propriul drum.
În „Orașul Fantomă” adevărul este soarele inteligenților, iar cum inteligent este doar „Regele”, nărăvașii rămân cu jalea cea gravă ce nu folosește la nimic. Căci aceasta este soarta pe care zeii au dat-o celor muritori: să rămână cu mâhnirea eșecului. În „Orașul Fantomă” oricât i-ai spune vorbe mărețe unui prost tot îți va spune ca nu vorbești bine, pentru că în „Orașul Fantomă” prostia este sora cea mai apropiată a curajului autodistructiv.
P.S. „Libertatea presei este pentru mașinăria de stat ceea ce este supapa de siguranță pentru mașinăria cu aburi. Prin ea, orice nemulțumire își face drum printre cuvinte, iar dacă nu are prea mult material, se va evapora printre ele” - Arthur Schopenhauer.