Prezent astazi la întalnirea cu reprezentanții Consiliui Județean Brasov, domnul deputat PSD Augustin Hagiu, a înaintat propunerea ca pe sectoarele de drum județean ce fac obiectul reglementarii "Rovinietei de Brasov" să se monteze, sub indicatoarele de restricții, plăcuțe aditionale care să menționeze exceptarea de la aplicarea reștricțiilor pentru transportatorii riverani, respectiv pentru cei ce desfășoară operațiuni de încărcare/descărcare mărfuri.
Consiliul Județean Braşov a aprobat prin HCJ nr. 162 din 25.04.2024 Regulamentul pentru eliberarea şi folosirea permiselor de liberă trecere pentru circulația vehiculelor pe drumurile judeţene din județul Braşov.
În cadrul acestui Regulament articolul 41 prevede intrarea în vigoare a acestuia începând cu data de 01.01.2025.
După adoptarea HCJ nr. 162 din 25.04.2024, Consiliul Județean Braşov a demarat procedurile de achiziție și a contractat serviciile de dezvoltare platformă webapp de Liberă Trecere a autovehiculelor de mare tonaj pe drumurile județene.
Prestatorul de servicii contractat a identificat soluții de îmbunătățire a Regulamentului ce constituie anexă la HCJ nr. 162 din 25.04.2024, în sensul facilitării emiterii permiselor de liberă trecere în format electronic în beneficiul cetățenilor şi a persoanelor juridice ce vor solicita permise de liberă trecere. Aceste modificări necesită testarea soluțiilor identificate şi integrarea lor în softurile folosite de către administrația județeană în prezent.
Menționăm totodată că în urma testării soluțiilor de emitere online Regulamentul prezent ar putea suferi modificări astfel încât există posibilitatea ca până la termenul de 01.06.2025 acest Regulament să fie supus aprobării cu modificările ce vor rezulta în urma testărilor.
Având în vedere cele de mai sus, propunem aprobarea prorogării aplicării Regulamentului pentru eliberarea şi folosirea permiselor de liberă trecere pentru circulația vehiculelor pe drumurile județene din județul Braşov până la data de 01.06.2025.
Propunerea urmeaza să fie inclusă în proiectul de modificare a actualului regulament.
