În urmă cu aproximativ o săptămână, scriam despre „Rody de la Săcele” – cel mai „bun” manager de spital și despre relația cu tânărul crai amorezat de purisance, fermierul Dănuț, pe care-l răsplătește ținându-l pe statul de plată fără ca acesta să știe a ajunge la spital fără waze sau datele mobile activate pe smartphone.
După dezvăluirea despre angajarea fictivă la Spitalul Municipal Săcele a pseudo-neprihănitului crai, se pare că Rody este nevoită să navigheze pe ape tulburi și învolburate, cu valuri mai mari decât a văzut vreodată în orașul de baștină în miezul iernii, iar după dezvăluirile anterioare șușotelile pe la colțuri și nemulțumirile celor care chiar muncesc prin spital sunt la ordinea zilei.
Iar cei mai vocali sunt angajații pe care fosta Doamnă de Fier a spitalului i-a jignit și persecutat pentru c-au refuzat să pună gura pe brânzica fermierului din Stupini, astfel ei contribuind din plin la transformarea manageriței în Doamnă de carton. Dar, chiar dacă unii angajați sunt vocali, mulți își pun întrebarea legitimă „cine este colegul lor de peste 5 ani de zile?” sau „de ce are un statut preferențial?”. Dacă la prima întrebare am răspuns în episodul anterior, la cea de-a doua răspundem acum: pentru că împreuna au ales vopseaua decorativă a dormitorului de la Stupini.
Am zis „mulți” și nu „toți” pentru că la desfășurarea escrocheriei angajării fictive, Rody n-a fost singură. O piftie închegată tremură mai puțin decât scaunele de prin anumite birouri, vibrând sub dosurile atât ale celor care au orchestrat concursul de angajare a acestui milf hunter, cât și ale celor care îi fac pontajul. Tremuratul e însoțit de agitația câtorva iepuri care atentează la frunzele de morcov ce atârnă din aceste dosuri în așteptarea unor ciocănituri la uși din partea unor structuri ale statului. Pentru că nu este în joc doar reputația spitalului ci implicațiile legale sunt mai serioase și cei angrenați în toată șarada aceasta au motive cât se poate de serioase de a le „țâțâi curul”.
Furtuna de la Spitalul Săcele e pe cale să se extindă, iar pe lângă niște delfini locali ce vor fi găsiți eșuați pe mal s-ar putea să aibă impact prin mai multe zone ale sistemului medical astfel încât să găsim pe plajă mamifere marine de dimensiuni mult mai mari, din sistemul medical. Un lucru este însă cert, la Spitalul Săcele este timpul de a reface digurile, de a curăța algele și delfinii eșuați cu speranța că după furtună apele vor redeveni calme.
Cel mai important, e nevoie de un căpitan capabil să navigheze 24/24 - 7/7, nu de un căpitan preocupat de brânză și alte „șulfării”, care crede că oamenii au nevoie de îngrijiri medicale doar între 8:00 și 18:00.