Nu este clar dacă păstoritul este o tehnică stăpânită de Rody din vremuri străvechi sau a fost dobândit în urma cursurilor intensive ale fermierului din Stupini, însă un lucru este clar: Rody păstorește Spitalul Municipal Săcele ca pe propria moșie. Regulile și bunul simț sunt ignorate și încălcate și, pe lângă angajarea fictivă a concubinului, Rody și-a adus de la malul mării un om numa’ bun de a-i „ține spatele”.
Concret, este vorba despre Ionuț Poinăreanu, uns de Rody Director Medical la Spitalul Municipal Săcele. Doamna, simțind că Ionuț își dorește rotunjirea veniturilor, ca un manager eficient, pentru a evita amestecul acestuia în business-ul cu lapte și brânză îi oferă și postul de medic primar Anatonomie Patologică. Astfel, cu două posturi ocupate la Spitalul Municipal Săcele, conform declarației de avere depusă pentru anul 2023, Poinăreanu ajunge să câștige anual 264.533 lei net, adică vreo 4000 de Euro lunar.
Văzând că se poate forța mâna Rodicuței, Poinăreanu își ia catedră la Universitatea Ovidius din Constanța de unde mai încasează peste 66.000 lei anual. Eh, pentru că modelul pontajului fictiv era deja patentat de Rody cu fermierul-fochist-concubin, pe surse, pare-se că și onor D-l Poinăreanu este prezent joia și vinerea în două locuri concomitent. Distanța dintre locuri este de câteva sute de km pentru că Ionuț se deplasează în zilele de joi și vineri la Constanța pentru a preda la această Universitate, dar apare și pontat la Spitalul Municipal Săcele.
Si, ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, pentru că Poinăreanu se pare că este un savant al medicinei și un excelent pedagog, iar vastele sale cunoștințe e musai să fie împărtășite cu studenții, acesta își ia catedră și la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Transilvania. De verificat și dacă în timpul orelor de curs de la Brașov este, de asemenea, prezent în ambele locuri. Nu ne este clar dacă aspiră la un record Guiness de ubicuitate, fiind prezent și la Constanța și la Brașov și la Săcele sau dacă savantul Poinăreanu a găsit bucla perfectă din continuum-ul spațiu-timp.
Pentru că ne apropiem de Sărbătorile Pascale, am fi dorit să o lăsăm pe Rody să se ocupe în liniște de vânzarea mieilor a cașului fermierului pe coridoarele spitalului, însă subiectele sunt numeroase, așa că vom reveni cu alte detalii din zona gri despre activitățile lui Rody de la Spitalul Municipal Săcele.