Astăzi este despre Excelența Sa Alexandru Goga, avocat autointitulat: „maestru în științe juridice” și „Expert AI”, vicepreședinte al ASUM, din care cităm:
„Selecția membrilor Consiliului de Administrație al RAT Brașov. Vom avea la RAT Brașov aceeași rețetă marca,, Compania APA,,? Revine ,,cooperativa,,? Pe bază de selecție, că doar nu altfel! Nu soliciți, în mod expres și scris, depunerea la dosarul ,,candidatului,, a unui document, dar refuzi dosarul candidatului pe motiv …,,că nu a depus documentul,,…??? De noaptea minții!”
Într-adevăr este de noaptea minții! să te pretinzi „maestru în științe juridice” și să nu fi în stare să îți urmărești dosarul, dar ai pretenții să fii membru în Consiliul de Administrație al R.A.T. Brașov.
În aceeași publicație de marcă, ASUM, a apărut un „articol” în care, aparent Alexandru Goga vorbește despre Alexandru Goga și îi laudă acestuia calitățile sale de scriitor, dobândite în lunga „pereoadă” de 10 ani în care acesta a avut privilegiu să fie, citez: „Avocatul Alexandru Silviu Goga, cunoscut pentru activitatea sa din avocatură, […], dezvăluie volumul „Șoapte în Viscri”, o poveste bazată pe cei peste zece ani în care a fost, alături de soția sa, custode și manager al Casei Prințului de Wales (actualul Rege Charles al III-lea) din Viscri.”

Impresionant!!! Doar că din câte se pare domnul Goga a învățat să scrie, dar nu prea a învățat să citească. După cum este prezentată cartea pe site-ul ASUM, titlul acesteia este: „Whispers of Viscri ZECE ANI ÎN SLUJBA PĂSTRĂRII TRADIȚIEI”, nicidecum „Șoapte în Viscri: Zece Ani în Slujba Prințului Charles”. Fără să mai amintim că „Whispers of Viscri” se traduce „Șoaptele lui Viscri”; dacă vroia „Șoapte în Viscri” varianta corectă era „Whispers in Viscri”, iar în fraza „Zece Ani în Slujba Prințului Charles”, cu excepția cuvântului „Charles” – care este un substantiv propriu, pentru niciunul dintre celelalte cuvinte nu se folosește majuscula.
Domnu’ Goga, rugați-l domn’le pe profesorul Barbu, ca atunci când vă mai scrie câte o carte, să vi-o și citească!!! Nu de alta dar este păcat să nu înțelegeți despre ce este vorba în ea.
Mergând mai departe și aruncând o privire peste CV-ul ce atestă faima, prestigiul și reputația marelui avocato-scriitor Alexandru Goga, vedem că acesta a avut o ușoară amnezie, pentru că, din celebrul manuscris aflăm că Excelența Sa a uitat că a fost și CUSTODE (doar fondator al unei societăți folosită la tot felul de „găinării”), el a fost doar manager la coliba printului între anii 2017-2021.

O altă anomalie este aceea că probabil în timpul petrecut la „bordeiul regal” de la Viscri l-au făcut pe domnul Goga să crească într-un an cât alții în șapte, deoarece din câte știm noi din 2017 până în 2021, sunt doar 4 anișori, nicidecum 10 ani.
„Pesa” de rezistență, o constituie apariția „internetizată” la un coleg din gazetărie, a marelui povestitor de „lecturi intime” care a locuit în Viscri „din martie până în octombrie 2020” (deci nici măcar 4 ani). Pe lângă încântătorul stil prin care ne arată cum urlă nasturii de la cămașă, prezentându-și celebra carte de colorat, acesta ne informează despre faptul că Regele Charles pare să fie ultimul descendent al triburilor germanice înfrânte de către franci în anul 804, dar mai ales despre „procesiunea vacilor” și despre „născutul unui vițel”.

Păi dacă în „procesiunea sa” „vaca naște”, înseamnă că la Viscri, găina confecționează ouă, capra îmbuteliază chefir în ulcele de lut, iar oaia face import-export de lână în Britania, (să-și facă Charles izmene – că așa a văzut el că se poartă în Dacia).
Ne bucurăm enorm că în restul celor 6 ani domnul Goga nu a fost custode al Spitalului Clinic de Psihiatrie Brașov, iar pe această cale îl informăm că, pe surse am aflat că după riguroasa evaluarea a realizărilor domniei sale de la Viscri („tuns iarba”), reprezentanții Regelui Cioabă și-au exprimat intenția de a-l numi eunuc la haremul de la Sibiu.
Trecând la lucruri mai serioase, în concluzie, rămâne greu de înțeles cum Casa Regală a Marii Britanii, instituție cu un protocol riguros și o imagine construită în secole, permite ca un avocat cu evidente derapaje de discurs, autoelogii ridicole și neconcordanțe flagrante în CV să se folosească de numele ei pentru a-și fabrica un prestigiu pe care nu îl deține. Faptul că Alexandru Goga poate transforma, nestingherit, o simplă activitate administrativă într-o epopee eroică, presărată cu povești fanteziste despre „procesiunea vacilor” și „născutul unui vițel”, genealogii imaginare și titluri de carte deformate, nu doar compromite propria sa credibilitate – ci aruncă o umbră nedreaptă asupra modului în care instituțiile regale își protejează imaginea.
Dacă până și Casa Regală ajunge, prin neglijență, să fie transformată într-un decor al unor ambiții personale mărunte, atunci nu Goga este problema, ci lipsa de reacție a celor care ar trebui să oprească asemenea farsă înainte să devină rușinoasă.
P.S. Când tunzi iarba prin curtea regelui, nu ești nici custode, nici manager!!! Ești doar un grădinar oportunist care încearcă să iasă din anonimat.
★ 17.11.2025 ★
