Într-un
comunicat de presă al IPJ Brașov se arată că în noaptea desâmbătă spre duminică nu mai puțin de 53 de polițiști au
depistat și amendat peste 200 de personae ce participau la un chef într-un
club. Totodată, a fost confiscată suma de 7.800 de lei și s-a procedat la
ridicarea mai multor bunuri, constând în
băuturi alcolice și nealcolice, în valoare de aproximativ 10.000 lei. Redăm comunicatul:
,,La data de 14 februarie 2021, în intervalul orar 00.30 –
05.00, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost organizată
și desfășurată o acțiune, cu efective mărite la care au participat 53 de
polițiști, scopul vizat fiind verificarea respectării normelor legale impuse în
perioada stării de alertă pe raza municipiului Brașov.
Cu
ocazia activităților desfășurate, polițiștii brașoveni au identificat o locație
pe raza municipiului Brașov în interiorul căreia au fost depistate 201 de persoane, ce participau la un
eveniment privat, fără a fi respectate măsurile de protecție individuală și
cele privind diminuarea impactului riscurilor, potrivit prevederilor Legii nr. 55/2020.
Polițiștii
au procedat la legitimarea tuturor persoanelor, fiind identificat și
organizatorul evenimentului privat, toate persoanele în cauză fiind sancționate
contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.
Ca
urmare a intervenției polițiștilor, evenimentul privat a fost întrerupt, iar
participanții au părăsit locația. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii
au stabilit faptul că locația prezenta caracteristicile unui club, iar pentru a
pătrunde în locație și a participa la eveniment, se solicita o taxă de intrare.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că toate activitățile
comerciale derulate se desfășurau în afara cadrului legal, sens în care a fost
confiscată suma de 7.800 lei
și s-a procedat la ridicarea mai multor bunuri, constând în băuturi alcoolice
și nealcoolice, în valoarea de aproximativ 10.000 lei.
Totodată, organizatorii au fost invitați la sediul Inspectoratului de
Poliție Județean Brașov, în vederea continuării verificărilor și stabilirii
întregii situații de fapt.
De asemenea, polițiștii rutieri au depistat în proximitatea locației doi
conducători auto, unul dintre aceștia aflându-se sub influența băuturilor
alcoolice, fiind sancționat contravențional pentru nerespectarea
prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 Rep.
privind circulația pe drumurile publice, fiind dispusă măsura
complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării
exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. La testarea
celui de-al doilea conducător auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost
pozitiv, acesta fiind condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea
de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței
psihoactive în organism. Totodată, în acest caz, s-a întocmit dosar penal în
care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a
altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet
competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Reamintim faptul că organizarea
evenimentelor private, precum și participarea la astfel de evenimente, este
interzisă în contextul stării de alertă”.
I.Rinder