Celebrul urs de Braşov s-a
intors iar să streseze autoritățile, mai ceva ca Lorzii Întunericului din
partea a a nu mai știu câta din Războiul Stelelor sau precum Freddey Krueger
din Coșmarul de pe Elm Street – un fel de Răcădău pentru horror-ul din
Hollywood – și apare mai des ca demonii din Evil Dead. Și ce Fălci…criminale.
Credem că zilele acestea și
Dracula stă noaptea în Castelul de la Bran de frică.
Astfel, nu mai departe de ieri astfel
de imagini horror au fost surprinse de un schior pe pârtia “Sub Teleferic” din
Predeal. În momentul în care a văzut ursul, el a început să strige în
încercarea de a-l goni. Animalul venea în viteză către doi schiori aflaţi pe
pârtie: un adult şi un copil. Cei doi nu mai ştiau încotro să o ia, ca să scape
de pericol. Cel care a surprins imaginile a sunat la 112.
Animalul se opreşte şi pare
uşor descumpănit. Priveşte în jur, dar nu se îndepărtează. Apoi, în ciuda
gălăgiei, se îndreaptă către telescaun, de unde veneau strigătele.
După ce traversează pârtia,
ursul intră liniştit în pădure, fără să se uite la cel care încerca să-l
sperie. Specialiştii spun că aşa trebuie procedat de fiecare dată.
Ursul de tomberon este ca un Terminator,,I’ll be back„
Amintim astfel de celbrul urs
de tomberon deoarece deja cum ştiţi și-a făcut din nou apariția la Predeal și a
fost filmat la câţiva metri de un turist aflat pe pârtie cu copilul lui. Cel
care a înregistrat secvențele se afla în telescaun și alertat autoritățile.
Ursul este același care, în
urmă cu o săptămână, a alergat pe pârtie alături de un schior. Autoritățile
intenționează să îl mute, dar specialiștii spun că nu așa se rezolvă problema.
Urşii se apropie de oameni în primul rând pentru că li se oferă mâncare.

Mai ales ca ursul tinde
sa devina un membru cu carte de identitate a oraşului de sub Tâmpa, o emblemă
desenată-n sînge.
Mereu urşii de tomberon au
putut fi întâniți mai ales la Predeal, Hărseni sau Fundata. Motiv pentru care
au băgat adeseori instituția
Prefectului, dar și alte instituții în ședință.
Scurt ,,remmeber”
Amintim în urmă cu patru ani un
bărbat de 39 de ani şi o adolescentă de 14 ani au fost atacaţi de un urs, în
apropierea unui bloc din Făgăraş.

Un vânător le-a sărit în
apărare, salvându-le viața victimelor așa cum a scris și ,,BZB”.
Fără pușcă, că ,deh!, legea
nu îi permite.
Totodată, conform datelor
oficiale, prezentate și de mass-media, atunci doi urşi au coborât la blocurile
din cartierul Răcădău din
pentru a mânca din tomberoane.
Totuși, un urs ghinionist a
fost capturat în luna mai a aceslui an după ce-și făcuse siesta trei zile prin
Brașov. Tot în aceași perioadă un alt urs a efectuat o excursie și la Canionul
7 Scări.

Alții, mai cu bani și pile
bănuim, au fost în iarna lui 2017 într-o mini vacanță la Poiana Braşov. S-au
simțit bine, au ieşit pe pârtie.
Probabil au exagerat cu anul
nou pe rit vechi căci i-au derajat apărătorile de la gardul de protecţie și
arțăgoși au distrus mai multe dintre acestea.
Pentru că orice an are,
repetitiv, aceleași tradiții și în 2016 urșii au atacat de trei ori la pe
Bunloc şi odată pe drumul ce duce spre Poiana Braşov. Firesc, mai spre vară. Și
tot atunci și fără slipi, dar cerșind probabil tigări și mici de la oameni,
urșii au fost văzuți şi la Lacul din Noua.
Fiind refuzați, aceștia au
intrat într-un chioşc şi s-a înfruptat cu îngheţată. Probabil și bere, vodcă și
manele, dar urșii suspecți nu au recunoscut faptele.
Săpând mai adânc în istoria recentă ne reamintim că în 2010, cum au scris și
cotidienele locale, elevii de la Grupul Şcolar Nicolaie Rucăreanu și-au început
ziua înpreună cu un nou coleg.
Respectiv un pui de urs de
aproximativ 3 ani ce a dat târcoale şcolii timp de câteva ore. Paza, conducerea
unităţii şcolare şi mai mulţi poliţişti au încercat să gonească animalul de
lângă poarta unităţii de învăţământ astfel ca elevii să poată intra în siguranţă la ore.
Directorul grupului şcolar a
răsuflat uşurat că totul s-a terminat cu bine însă spunea că autorităţile vor
trebui să ia măsuri dacă fenomenul se va mai repeata. Serios?!

În primăvara lui 2008
schela care susţine cuvântul „
pe muntele Tâmpa a devenit locul de refugiu al turiştilor care fug de urs. Pe
doi tineri turişti ce au ieşit atunci la o plimbare pe munte i-a prins
înserarea. Cei doi au auzit nişte mormăituri şi în scurt timp au văzut ursul.
Urcaţi, de frică, pe acea schelă, tinerii au sunat la Serviciul Unic de Urgenţă
112 şi au solicitat ajutor.
Două echipe de jandarmi au
pornit în ajutorul tinerilor ce au fost, ulterior, coborâţi în siguranţă, în
oraş. Pe drumul de întoarcere, jandarmii au mai intâlnit şi doi cetăţeni
britanici, care aveau de gând să-şi instaleze cortul pentru a ramâne peste
noapte în pădure. Cei doi au fost sfătuiţi să coboare de pe munte pentru că
sunt în pericol de a da nas în nas cu ursul. Se pare că ursul de Brașov este
separatist și nu știe limba engleză. Totuşi turiștii au acceptat propunerea
jandarmilor.
Dupa cateva zile un alt urs a
ucis un tanar pe o alee de sub
ce stătea pe o bancă seara.
Urşii de tomberon celebrii pe ,,Animal Planet”, ,,CNN”
şi ,,Discovery”
Întâmplător, sau mai sigur
nu, tot prin 2010 Animal Planet, şi-a trimis la o echipă de filmare le
urșii de tomberon. Asta după ce, în anii precedenți, începuse telenovela
urban-safarii de sub Tâmpa, cu suces pe ,,CNN” şi ,,Discovery”.
Numai că autorităţile locale,
în frunte cu cel mai bun taietor de frunze la urși din Braşov, ex-primarul
George Scripcaru, ce ne-a explicat timp de cinsprezece ani de zile cum se va rezolva
această problemă. Nu s-a rezolvat ex-edilule.
Ceea ce nu a împedicat
Primăria SC Rimăria Scripcaru SA Braşov să cheltuie peste 150.000 de euro până în anul
2018, conform declaraţiilor oficiale, ca să vândă blana ursului de cartier.
Fără nici un succes. Vom
demonstra.
La o scurtă recapitulare,
vizibilă chiar şi pe posturile internaţionale specializate în protejarea
animalului de către om, găsim însă nişte găselniţe, una mai stupidă ca alta,
dar bine remunerate.
Cum?
Reamintim cum… conform unui
articol care pare etern, căci l-am re-publicat cu mici modificări și în
,,Curentul”, ,,România Liberă” și în ,,Buna Ziua Brașov!” – acolo a apărut versiunea
mai cenzurată, numele lui Georghe Scripcaru fiind înlocuit cu cel generic de Primărie
să nu se ofuște obrazul buruieșteanului. Deh, alte vremuri.
Iată-l:
Ursul se distreaza pe banii publici
Într-o noapte, anul trecut,
după ce m-am despărţit cu părere de rău de ultima sticlă de Ursus şi am pornit
din Răcădău agale spre casă, m-am întalnit cu gaşca de urşi ce mâncau liniştiţi
dintr-un tomberon. Deşi le-am spus aluziv bancul cu ursul Dan care a vrut să-şi
cumpere o bere cu numele lui, aceştia nu s-au lăsat impresionaţi de glumele
mele răsuflate şi şi-au văzut mai departe de ale lor.
Însă asta mi-a amintit de
faptul că în ultimii ani, de cand a început telenovela urban-safarii, cu succes
răsunător chiar şi pe CNN, primăria a cheltuit peste 150.000 de coco ca să vândă
blana ursului de cartier. Fără nici un succes. La o scurtă recapitulare,
vizibilă chiar şi pe Discovery, găsim însă nişte găselniţe, una mai stupidă ca
alta, dar bine remunerate.
Vanătorul Scripcaru a împuşcat urşii în… conferinţele
de presă
Abia ajuns primar al
Braşovului – 2004 d. Cr. – pe atunci Gheorghe,
actualul George Scripcaru, supărat că din cauza ursului de tomberon nu le mai
poate da atenţie hienelor de partid, a convocat o conferinţă de presă unde a
anunţat că a împuşcat urşii ce-i stricau imaginea. Asta poate şi datorită
faptului că urşii au fost printre puţinele fiinţe pe care le-a durut fix în
mâna lor, numită eufemistic labă, de ştampilarea votului în favoarea lui
Scripi. Probabil promisiunea acestuia că va repara fisurile anale ale
clădirilor în detrimentul celor din tomberoane i-a transformat în opozanţi.
A doua zi, după ce toate
asociaţiile de protecţie a animalelor au sărit la beregata primarului, acesta,
ca un adevărat mântuitor al cotizanţilor de partid, i-a înviat la loc. Scripy
s-a prins astfel că mai uşor jupoi şapte piei de pe contribuabilul braşovean,
decat să iei blana protejaţilor U.E..
Aşa că, după ce i-a înviat în
altă conferinţă de presă, făcătorul de manării i-a deportat. Ceea ce nu a
studiat el suficient de la mentorul său Stalin este că trebuiau deportaţi în altă
de baştină. Cum noile locaţii nu le-au mirosit bine urşilor, aceştia s-au
întors la tomberonul lor de baştină, din Răcădău.
Urşii turbaţi şi balenele cu pene
Un băiat inteligent de la
AJVPS, care în acest articol îşi păstrează anonimatul pentru că i-am uitat
numele, fiind în acea zi posesorul singurului neuron din agenţie, pe care cei
de acolo îl folosesc probabil prin rotaţie, a avut, din păcate, o idee. Aceea
de a pune în mancarea destinată urşilor calmante pentru oameni. Faza cu
pastilele i-a enervat foarte tare pe omnivorii amintiţi, motiv pentru care un
urs a ucis doi oameni şi a rănit alţi şapte, care încercau să facă scandemberg
cu el, pe motiv că e drogat. Concluzia logică a primarului a fost aceea că
ursul e turbat, chestiune pentru care Scripcaru ar fi trebuit să ia premiul
Nobel pentru medicină veterinară, pentru că, aşa cum se ştie, ursul turbat este
o specie la fel de des întalnită ca balena cu pene.
Ceea ce nu l-a împiedicat pe
prefectul de atunci, Otilian Neagoe, să creeze o celulă de criză cu scopul
eliminării urşilor turbaţi, deşi în această poveste obiectul muncii lipsea cu
desăvarşire. În acele zile glorioase, cand din cauza carantinei impuse din
Predeal până în Poiana Braşov se putea împuşca orice vietate, mai puţin, şi nu
ştim de ce, omul. Poate pentru că acesta, aşa cum spuneam, plăteşte ca prostul
taxe şi impozite ca să aibă aleşii ce cheltui, că de aia le spune aleşi. Mulţi
câini şi multe pisici au pierit pe frontul anti-urs în acele zile.
Bomboane capcană anti-urs
Un edil cunoscut după modul
aprobator în care-şi critică şeful, viceprimarul – de atunci, n.r – Adrian Gabor, a venit cu altă
idee deosebită, şi anume de a pune urşilor bomboane expirate şi mâncare la fel
de proaspătă, achiziţionată de la supermarketurile din oraşul nu degeaba
denumit ,,de sub Tâmpa- simultan cu luarea gunoiului mai devreme din Răcădău.
Ideea era excelentă, dar
suferea de nişte vicii de procedură. În primul rand, acţiunea a vut loc la
începutul iernii, cand faţă de vărul său polar, cel din Carpaţi hibernează, iar
cei caţiva urşi ce sufereau de insomnie s-au mutat în cartierul Schei, unde
gunoiul trona noaptea în toată splendoarea lui. Apoi au aţipit şi aceştia,
durandu-i sub coadă de planul elaborat de Gabor.
Containere anti-urs
În vara lui 2005,
municipalitatea împreună cu o firmă de salubritate au montat containere
anti-urs în valoare de 4000 de coco bucata, aduse din Italia de un Gheorghe
Limbricu de acolo, respectiv, pe numele său de sicilian onest şi mfiot care se
ocupă cu aducerea deşeurilor în România, Giuliano Lombrici.
Acesta a susţinut atunci că
tomberoanele sunt atat de sigure, încât şi oamenii o să aibă probleme să le
deschidă. Italianul ăsta a avut perfectă dreptate, tomberoanele fiind probabil
anti-tanc, nu anti-urs, astfel încat, ca nişte oameni care nu-şi bat joc de
timpul lor, cei din Răcădău preferau să arunce gunoiele langă tomberoane, spre
deliciul urşilor.
Mai mult, cu această ocazie,
urşii care voiau să se servească direct din tomberon au început să lucreze în
echipă. Astfel puteau fi văzute echipe de urşi: unul ţinea tomberonul deschis
şi altul cotrobăia înăuntru să mai vadă ce aruncă romanii.
Gard electric anti-urs
În premieră mondială pentru
judeţul
în toamna aceluiaşi an s-au mai dat cateva zeci de mii de euroi pentru a se
monta în jurul cartierului un gard electric anti-urs. Prin gardul ce costa mii
de euroi metrul treceau între orele 21.00-03.00 sute de volţi. Reprezentanţii
firmei care a montat gardul au zis că nu e periculos pentru oameni. Un dobitoc
de la acea firmă s-a şi curentat demonstrativ, spre deliciul reprezentanţilor
mass-media. Pe urşi, chestia asta i-a lăsat indiferenţi, dovadă că şi pe mine
m-au lăsat în pace.
Iulian Rinder