Putem spune că nu ne
deranjează militarizarea societății, cum nu ne deranjează nici drama socială.
Când Raluca Turcan spune că
170.000 de români primesc ajutor social, dar sunt peste 400.000 de beneficiari,
românii se gândesc că tocmai au fost date în gât putorile neamului. În fapt,
Raluca Turcan spune că din 200 de lei pe lună nu trăiește doar un fraier, ci
mai mor vreo doi copilași de foame pe lângă el. Dar, hei, să depășim momentul,
să rămânem la singurul lucru care ne-a mișcat, se pare, în ultimii 15 ani:
anticorupția.
Anticorupția a scos oameni în
stradă, a proiectat speranța în nopți de vară sub jeturile de apă și ură ale
jandarmilor. 10 august a fost o confruntare cu uniforma pe care, vedem,
cetățeanul o pierde din nou, de data asta în instanță. Chiar dacă Iohannis s-a
prefăcut că se dă puțin la ei, neconstituțional și exclusiv oral.
Mă rog, după toate acestea,
după Ciordache, după marșurile purității, după momentul Colectiv, exploatat
până la greață în direcția anticorupției, vine chiar șefu-la-emanații
anticorupției, Dan Barna, piele-lungă, vine și ne spune că furăciunea, raportat
la dezvoltarea țării, e un fenomen marginal: „Miza și provocarea este
capacitatea noastră pe fiecare bucată de sector să generăm proiecte suficient
de consistente și de închegate ca acești bani să poată fi cheltuiți. Nu vorbesc
de corupție, de porcării. Alea au rolul lor, sunt marginale în realitate. Nu e
o problemă. Problema este să poți să absorbi acești bani“. Practic, lunganul a
aruncat ochelarii pe jos, iar când cetățenii s-au aplecat să-i ridice, Barna a
scos puța și a făcut pipi pe ei. Omul, produs exclusiv al anticorupției, vine
și ne spune că mă-sa politică nu există, că mă-sa e o țeapă, o vrăjeală.
