Diverse

PRIMARUL BODULUI SERGIU ARSENE, NU RESPECTĂ DREPTUL LA PROPRIETATE!!!

Astăzi 13.05.2021, când nici Soarele nu urcase bine pe cer, o firmă contractată de S.C. PRIMĂRIA BOD S.R.L., a poposit cu utilajele, în localitatea Bod-Colonie, comuna Bod, județul Brasov, pe terenurile oamenilor, în zona blocului nr. 29 pentru a executa diferite lucrări de distrugere.

După ce că anul trecut, în zona sus-menționată, a demolat toate garajele, fără pic de milă, acest primar, care are acte de proveniență ca și ,,mentorul” lui ,,Georgică de Buruienești”, el fiind din Mălăiești(și aici avem asemănarea, că se termină cu ,,ești”), cu toate că oamenii au acte de proprietate pe teren, iar garajele construite fără acte, au ocupat doar parțial terenul proprietate a oamenilor, fapt dovedit prin extrase de carte funciară!

Astăzi au intervenit în zonă, pe terenurile oamenilor, lucrătorii de serviciu, avându-l în frunte pe ,,CEAUȘESCU DE BOD” și cu o ură greu de descris a ordonat distrugerea a ceea ce a mai rămas pe locurile fostelor garaje!

Proprietarii văzând acest abuz, adică mai exact, aici vorbim de tulburare de posesie, au încercat să dialogheze cu ,,tartorul”, dar s-au lovit de un zid, care știa una și bună….DEMOLĂM ȘI STRICĂM, chiar dacă încalcă legea în mod flagrant! Această ,,intervenție în forță”, ca și altele în decursul mandatului trecut, ne spune că primarul face legea în Bod și putem să-l reclamăm unde dorim și să facem ce vrem,  că el își va duce ,,proiectele mărețe”, până la capăt, cu orice preț!

Oamenilor nu le-a mai rămas decât să se adreseze organelor de cercetare penală competente, ca să se facă dreptate!

În concluzie, acest primar, a spus după ce a fost reales: ,,M-AȚI ALES…V-AȚI ASUMAT”!
Autor Claudiu Cernat

Click aici pentru a urmări noul canal de WhatsApp Argumentul.ro.