Anchete

Braşovul: locul doi pe ţară la fonduri publice cheltuite pentru achiziţionarea de măşti rămase nedistribuite. Scripcaru a mânărit, Coliban a adormit!

Peste trei milioane de euro
au cheltuit primăriile orașelor reședință de județ, anul trecut, în doar opt
luni, pentru a achiziționa peste șase milioane de măști de protecție, potrivit
unui studiu realizat de InfoCons – Asociație Națională pentru Protecția
Consumatorilor, care a realizat un studiu cu privire la cheltuielile realizate
de administrațiile locale privind achiziția de măști în perioada
martie-noiembrie 2020.

Pe primul loc în top 10 al
celor mai mari sume alocate pentru achiziția de măști se situează Primăria
Municipiului Slatina – 5.776.120 lei dați pe măști.

Pe locul doi se află Primăria
Municipiului Brașov  cu 1.384.529,30 lei
– fără licitaţie deschisă –
urmată de , Primăria Municipiului Alba Iulia
(838.450,20 lei), Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin (724.738,56 lei),
Primăria Municipiului Baia Mare (664.873,83 lei), Primăria Municipiului Bacău
(594.167 lei), Primăria Municipiului Arad (491.470 lei), Primăria Municipiului
Târgoviște (473.411,75 lei), Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe (418.880
lei), Primăria Municipiului Iași (364.140 lei). 

La polul opus, cele mai mici
sume cheltuite pe măștile de protecție au fost la Primăria Municipiului
Ploiești (12.119,32 lei), Primăria Municipiului Brăila (14.844,06 lei) și
Primăria Municipiului Slobozia (18.061,82 lei).

Primăria SC
Scripcar&Braşov 
SRL a achiziţionat peste 720.000 de măşti fără licitaţie. Coliban ştie că le are pe stoc?

Din punctul de vedere al
numărului de măști achiziționate situația este următoarea: Primăria
Municipiului Iași, despre care putem spune că a avut și cea mai mică sumă medie
achitată pe o mască, a cumpărat cele mai multe măști (1.530.000 buc.) Administrația
locală din Iași este, de altfel și singura care a achiziționat aceste materiale
de protecție prin licitație deschisă.

De asemenea, au mai fost cumpărate
multe măști de către Primăria Slatina (833.000 buc.) și pe locul trei în ţară se află
Primăria Municipiului Brașov (721.000 buc.).
 

Măştile au fost cumpărate
fără licitaţie deschisă, reamintim, pe vremea când primar al Braşovului era
George Scripcaru iar consilierul său pe probleme de mediu era miliardarul de 36
de ani de ani Bogdan Micu pe care iubitorii de manele, incultură şi fraze fără
sens îl pot vedea la Imperiul Leilor la Pro TV şi care se ocupă, printer altele
şi cu distribuţie de măşti.

Ce s-a întâmplat cu aceste măşti, unde sunt, de ce nu
au fost distribuite sau dacă sunt conforme sau nu poate ştie acum Coliban. Sau  poate nu ştie şi află de la noi că le are pe stoc.

Revenim. Cel mai mic număr de
măști a fost achiziționat, în perioada amintită mai sus, de către: Primăria
Municipiului Ploiești (2.950 buc.), Primăria Municipiului Reșița (6.550 buc.)
și Primăria Municipiului Slobozia (7.225 buc.).

Potrivit datelor colectate de
InfoCons, principalele tipuri de măști achiziționate au fost: chirurgicale de
unică folosință, tip FFP1 și tip FFP2. De asemenea, au fost cumpărate și măști
din bumbac, și măști de uz medical.

 Din punctul de vedere
al modului de achiziție, procedura preferată de majoritatea primarilor a fost
cea de achiziție directă, aceasta reprezentând 97% din numărul total de
achiziții.

În ţară: 11 milioane de măști rămase în stoc

În timp ce primăriile au cheltuit
milioane de euro pe măști din banii contribuabililor, măştile de protecţie
cumpărate de statul român pentru persoanele defavorizate, în baza unei OUG din
starea de urgenţă, și trimise către administrațiile locale, au rămas nedistribuite.

Este vorba de peste 11
milioane de măști rămase pe stoc, deoarece, conform legislației în vigoare,
acestea puteau fi distribuite doar pe perioada stării de urgență.

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru susține – tupeu, nesimţire,
inconştienţă, nu ştim ce să spunem, că el
a aflat de această situaţie abia acum trei săptămâni,
iar OUG va fi
modificată, astfel încât măştile să fie distribuite şi pe durata stării de
alertă. Mai mult, Tătaru dă vina pe autorităţile locale, spunând că era responsabilitatea
lor să împartă măștile celor îndreptățiți.

Iulian Rinder 

 

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.