Vineri 21 mai, la Roma, Vila Pamphiljț a debutat Summitul Global al Sănătății, organizat de Comisia Europeană și Italia, cu obiectivul de a trasa un vademecum alcătuit din 16 principii, la care statele UE și G20 au ajuns după un lung dialog diplomatic, pentru a cooncorda startegiile de abordare și combaterea a pendemiilor în vederea unei asistențe medicale echitabile și omogene.
La sumit participă liderii G20, primul ministru italian Mario Draghi, președintele Comisiei Europene Ursula Von der Leyen, directorul general OMS Tedros Ghebreyesus, liderii organizațiilor internaționale ONU, OMS, Banca Mondială, FMI, OECD, Uniunea Africană, ASEAN, OMC și FAO și va culmina cu aprobarea acordului numit „Declarația de la Roma”.
Mario Draghi, la deschiderea sumitului a spus: „Trebuie să vaccinăm lumea și să o facem repede” iar Ursula Von del Leyen făcând ecou a afirmând că „Scopul este asigurarea vaccinurilor pentru toți” și a reamintit că unii experții susțin teoria potrivit căreia „noi valuri epidemice sunt încă posibile”; tocmai deaceea scopul și obiectivul întâlnirii este de a oferi strategii comune pentru pandemia Covid 19, iar din aceasta experientă maturată să se traseze principii utile comune pentru viitor.
Una dintre temele centrale ale dezbaterii a fost problema inegalităților, există de fapt multe țări din lume care nu au primit încă nicio doză de vaccin. Ursula von del Leyen a anunțat în mod surprinzător că Uniunea Europeană va aloca 100 de milioane de vaccinuri țărilor cu venituri mici până în 2021.
În cursul dimineții de vineri 22 mai, Ursula Von der Lyen a vizitat Vaticanul, papa Francisc în timpul audienței a subliniat necesitatea de a asigura vaccinul pentru toți, iar cu ocazia celebrării a 50 de ani de colaborare continuă dintre Sfântul Scaun și Uniunea Europeană, potrivit tradiției antice au făcut schimb de cadouri.
În Declarația de la Roma care va încheia Summitul, toate statele participante se vor angaja să investească în sănătate și în profesioniștii din domeniul sănătății, Prima lecție pe care am învățat-o din pandemie este cât de mult avem nevoie unul de celălalt și cât de mult trebuie să lucreze liderii cu oamenii de știință , experți, operatori, asistență medicală, companii farmaceutice și cu siguranță cu societatea civilă.
Corespondentul Argumentul.ro de la Roma, Maria Tanasa