În urma articolului de marți, „Panică între dezvoltatorii imobiliari. Se pregătește reținerea lui Scripcaru?…” ce a stârnit diferite controverse a unor distinși colegi din presă facandu-i să afirme că am cam exagerat, iată că revenim cu detalii mult mai interesante ce susțin cele relatate în respectivul articol.
La nici o zi de cand a fost ”obligat” să demisioneze din Consiliul Local, „onorabilul” George Scripcaru, au început să apară sute de informații care se revarsă ca un puroi supurând peste neputința Poliției Brașov, DIICOT Brașov și DNA Brașov, în care, se pare că Dr. Octopus şi-a înfipt tentaculele și a acaparat orașul.
Ne-am fi așteptat ca dupa 18 de ani, cât a condus orașul să iasă la iveală legături cu ruși, cu anumiţi oameni de afaceri evrei sau cu ungurii cărora el „le cântă mereu în strună” cu dezmembrarea Transilvaniei.
După aproape 20 de ani de inactivitate și tolerarea acestor clanuri pe raza Braşovului, luni, mai marii noștri au fost treziți brusc de trupele SIAS și IJJ Galați, procurorii de acolo și reprezentanții de la București.
De ce?

„Borfasul” nostru și „Kasperitza” lui – Daniela Kasper, fostă soție a lui Simon Maurer, căreia în urma divorțului i-a rămas proprietatea colosului Avangarden, sunt in „combinație” cu cel mai murdar clan infracțional din Galați, nimeni alții decât respectabilii membri ai Clanului Ogica a cărui cap este Nelu Enache.

Începând de astăzi vom prezent schema caracatiță, ce a cuprins orașul și imensele combinatii imobiliare „la negru” a investitoarei Daniela Kașper, Munteanu (Agetaps) dar și a celorlalți membrii ai clanului gălățean, care alături de Scripcaru, din umbră, mânăreau în cel mai josnic mod, facturi fictive-false, deconturi „smenuite”, firme brașovene „ţepuite”, patroni amenințați de mafia galateană, TVA-uri și evaziunii de ordinul milioanelor de euro la bugetul de stat, de care ulterior se pare că se bucura și fostul edil în campaniile electorale.
Puțină lume cunoaște faptul că, domnul fost primar, după pierderea ultimei campanii, nevoit să returneze „sponsorizarea”, a fost văzut în granița basarabeano – transnistriană, având la purtător o sumă impresionantă de CA$H

Cam așa arătat marea caracatiță a firmelor și asociaților din ele (foto sus), iar acestea ar fii câteva dintre tentacule ei (foto jos):
Interesant, nu?…
Având în vedere aceste încrengături, presupun că s-ar cuvenii să punem o serie de întrebări:
1) Cum au ajuns firme ca a lui Kașper si a lui Munteanu să aibă fraude și deconturi false de ordinul zecilor de milioane iar tu ANAF să nu te sesizezi că sunt niste probleme la mijloc?
2) Să fie oare o legătură între actualul arhitect șef al primăriei, Marilena Manolache si fostul arhitect Mia Dumitrescu, a cărei fiu este arhitectul d-nei Kasper?
3) Să fie oare o coincidență că doar aceste firme obțineau autorizații de construire, multe din ele fără PUZ și PUG, fără avizul ISU și ASC, iar acolo unde obțineau AC pentru P+5 ei construiau P+8?
4) Să fie oare adevarul spus de partenerul lui Oprică, care spunea: „că ii au la mână pe toții”? având în vedere ca îmbunătățirile făcute în casele unor procurori, judecători și polițiști etc. se spune că pe gresia și faianță montate de echipele RIAL-ului au scris „Mița >ak< Șpagă”?
5) Este adevărată informația că banii pentru campania electorală a cinstitului nostru fost primar, actualmente „nimeni in stradă”, au fost scoși din eludarea directă a „statului” condus de Țibre autointitulatul „cel de neinlocuit” și încrengătura de afaceri cu mafia țigănească de Galați ce a intimidat orașul în toți acești ani?
6) Sa aibă oare legătură cu această caracatiță, vizita făcută în data de 8 iunie 2021 de către domnul Aldea Nicolae, directorul executiv al Politiei Locale Brașov, care trebuia să dispună controle de verificare la aceste construcții?
7) Coliban, dacă nu ai știut toate aceste mici detalii, acum, ai de gând să te trezești în acest mandat? Solicitam public domnului primar Allen Coliban că comunice câte blocuri construite de aceasta caracatiță trebuiau dărâmate fiind construite cu AC obținute ilegal, și dacă aceste demarării au fost finalizate!
Adresăm întrebare PROCURORULUI GENERAL AL ROMÂNIEI, PROCURORULUI SEF DIICOT, PROCURORULUI ȘEF DNA!… Cum a fost posibil ca în Brașov să se tacă atâta timp?
P.S.* COLIBAN! este o Coțofană Roșcățică în zona Aluminiului… care își sorbește cafeluțele la cafenelele de fitze din zona Avangarden. Oare să continue ea bună funcționare a clicei, după debarcarea scripcariana de luni?



