Editorial

„Ghiolbanca” lui FRU-FRU își arată colțișorii


În două dintre articolele anterioare vă prezentam o progenitură PSD-istă despre care auzisem că se preface că muncește pe la Primaria Bod pe o remunerație consistentă (aproximativ 150.000 lei), ajunsă în postura respectivă, se pare că fără concurs. Probabil la acea vreme ne-am înșelat, „Puradela„, foarte înzestrată de natură, probabil a luat locul I cu coroniță la „desfăcut păpușoiu’ „, avându-l unic examinator pe FRU-FRU.

Nu putem spunem că are năravuri ușoare și sus și jos, pentru că noi nu am încercat-o, dar putem spune că nesimtire are din belșug.

Vorba aia, ce se naște dintr-un broscoi, tot muște prinde.

Ca orice familie de pescăruș de Copșa Mică, fie ea și de fost primar de Săruleşti – Călărași, simte nevoia să evadeze din junglă, să își respecte tradițiile, neamul și traseele nomade, să își monteze cortul lângă căruță cu covilitir și să încingă tuciul cu scrob și porumb fiert.

Pentru a evita complicațiile, neinsinuând că personajele noastre sunt șoimi vieții, agatarși sau pecenegi, și neștiind dacă au pedigree pe bolta bucală, îi vom denumii în continuare „arapini dilo”.

Și-au venit „arapinii dilo” de la câmpie la munte unde zvonurile spun că fetița lor „o ia și sus” de la FRU-FRU, iar ca să pară mai evoluați, ca doar „șeful haitei” a fost primar, și ca orice primar PSD-ist care se respectă este așteptat de pușcărie, și-au mânat caii într-un camping de rulote, și-au ridicat corturile și au dat manele la maxim.

Și uite așa a început „țigănia„…

Umflându-se rânza în ea, că a fost pusă să plătească la intrare, „boreasa” asta de la Bod, cu limbajui specific de „șatră„, deprins se pare de la penalul domn ex‐primar, (dar nicicum pentru „combinațiile” făcute prin PFA BRATU GHEDZIRA ANCA TATIANA din str. Veronica Micle nr. 5 sat Săruleşti – Gară, jud Călărași, – poate băieții în albastru aruncă o privire – ci pentru falsul în înscrisuri sub semnătură privată, înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor publice și falsul intelectual),

a început să se umfle în pene, că vezi Doamne, cine ea și ca o milfă cu gabarit depășit ce este, ea nu plătește nimic.

Fără succes! A plătit mahalagioaica…

După plecare, ce să vezi, academiciana asta comunistă cu tăticul cel nătâng, inventează cuvinte noi și arătându-ne că știe „să scriază și să citește„, lasă recenzii negative, că dacă ei au fost melteni nesimțiți și au fost dați afară din camping pentru hărmălaia făcută, nici oamenii civilizați să nu mai meargă pe acolo.

https://www.facebook.com/1737571079/posts/10208437333407707/

„Vostrii” nu se scrie „decât” cu un singur „i”?… Și mai e și funcționar public!…

Încolțită fiind de adevărurile despre potențialul infractor și de modalitatea prin care a ajuns asta la Primaria Bod, în ajutor îi sare „arapinul dilo” cel dăunător de la Săruleşti, deschide gura și încep să iasă muște:

Unde nu mai zică că ăsta ofilit, un incapabil anchetat doar pentru aproximativ 500.000 lei, care și-a scăpat odrasla din mână, lăsând-o pe la noi să-și găsească loc de muncă folosind boticul, are treabă și cu mama:

Păi, băi KKT cu ochi, pardon, rahat învechit, când te paște pușcăria și când știi că fii-ta a fost angajată cum a fost, taci dracului din gură și nu mai semnaliza! Dacă ești prost, stai în banca ta și nu mai ieșii în evidență! Oricum de doare-n dos de tine!

Apropo, am întrebat-o pe mama de tine și mi-a spus ca este tare curioasă să vadă răspunsul celor de la Agenția Națională de Integritare, referitor la sesizarea pe care o vom trimite luni.

Tot la fel de curioși suntem și noi, să vedem cum va reacționa FRU-FRU, când o să vadă ce imagine îi face progenitura ta, și dacă o va dojeni când iese din păpușoi!

P.S.: FRU-FRU, am mai găsit una, tot în Patrimoniul Primăriei Bod, dar deocamdată protagoniștii sunt plecați și nu vrem să le stricăm concediul… și se pare că avem și o incompatibilitate pe aici, pe la poalele Tâmpei!… Dar mai cercetăm!…

1 august 2021 ♡ Brașov

Click aici pentru a urmări noul canal de WhatsApp Argumentul.ro.