Activele SIF Transilvania par
a fi la benevolența lui tovarășul Fercală. Prăduitor de întreprinderi, cu
oameni aserviți, Fercală nu se ferește
de nici o instuție a statului de aproape treizeci de ani. Uzine precum Organe
de Ansamblare S.A. Brasov – filiala a SIF Transilvania, SIBAREX S.A. – filiala
a S.I.F. Transilvania, Turism Lotus Felix S.A.,
Oradea Turism Covasna și altele au ajuns în faliment întru profitul lui
Fercală. Cu ajutorul acoliților săi. Pas cu pas – cum spunea Marx, nu Iohannis –
vom demonstra cum arată acest octopus, această uriașă mega afacere contrară
întrereselor națiunii. Vom începe cu colaboratorii din sistem ai dâsului,
pentru, ca, ulterior, să demonstrăm firmele căpușe. Deci, acum, vorbim de
,,locotenenții” arogantului:
Banii erau drenați astfel din lumina reflectoarelor acționarilor SIF
Transilvania, sub umbrela filialeor patronate de SIF, adica de gruparea Fercală.
Motivatia
si miza organizarii Adunarilor Generale si a manipularii
rezultatelor și a votului de către Fercala Mihai a fost și
este păstrarea cu orice pret a controlului activității SIF
Transilvania, de Fercala M. si de acolitii sai. Miza a fost mereu păstrarea sub control
a activității trecute care nu este cunoscută de acționari si autorități precum și gestiunea în continuare a activelor de peste 200,000,000 de euro ale SIF
Transilvania.
Apropiații
lui Fercală, au roluri multiple în grupul pe care îl presupunem ca fiind infracțional, începând de la
organizarea Adunarilor Generale și funcțile de secretari de ședință, membrii în
comisia de numarare a voturilor sau mandatari, simultan cu poziții executive sau membrii în consiliile de administratie în
societățile controlate de SIF Transilvania. Aceste roluri nu au fost obținute pe
criterii de profesionalism, ci pe criterii de loialitate si de participare la
activitățile grupului de profitori.
Exemplificăm aici importntanța urmatoarelor persoane:
Stan
Iulian – responsabil cu activitatea de investiții si management de portofoliu
al filialelor SIF Transilvania. Considerat și mana dreapta a lui Fercala si potețial
inlocuitor al acestuia. Cetățeanul respective se pare că executat lipsit de
logică și moralitate indicațiile acestuia
cihar și in perioada in care Fercala fusese zburătăcit din funcția de șef deoarece nu avea aviz de la Autoritatea de
Supraveghere Finanaciara. Tovărășelul lingău se pare că acum coordoneaza
activitatea de evaluare a SIF Transilvania. Prin activitatea sa incearca să
scoată la uitare urmele de dinozaur lasate de activitatea pretins investitională
și parese frauduloasâă a lui Fercala Mihai.
Dragos
Călin – director juridic in SIF, . Modestul Călin era și este cel care impreuna cu Fercala realizeaza procedura
de vot. Mai mult onestul este cel care si eliberează împuternicirile speciale
pentru Adunarile Generale Anonimiul este membru in Consiliile de administratie
ale filialelor SIF Transilvania: THR Marea Neagra S.A., FEPER
și organizator al Adunarilor Generale. .
Mielu
Dobrin – ce pare un simplu membru permanent in comisiile de numarare a voturilor
din Adunarile Generale ale SIF Transilvania. Dar este mandatar desemnat de
Fercala pentru actionari si Director si Presedinte Consiliu de Administratie al
FEPER
THR Marea Neagra S.A ( despre acste firme vo mai vorbi)
Serac
Florian – un membru permanent in comisiile de numărare a voturilor din
Adunarile Generala ale SIF Transilvania Totodată este mandatar desemnat de
Fercala pentru actionari, ,,doar” director al Turism Felix S.A. dar și la Turism Lotus Felix S.A. ambele din
Oradea, presedinte Consiliu de Administratie al Transilvania Travel S.A.
Ionescu
Lucian – băiat fain, de gașcă pedelistă. Ex primarul Brașovului, Scripcaru știe despre ce spunem. Dar și pesediștii. Printre altele, membru permanent al
secretariatului de sedință AGA, desemnat de Fercala mai de mult și consilier
local la Primaria Brașov. Un individ care a deținut pâna in 2015
funcția de director al Directiei de Administrare a portofoliului in SIF
Transilvania, ulterior funcția de consilier personal a lui Fercală pănă in
ianuarie 2017. Totodată a fost Președinte al Consiliului de Administratie al
THR Marea Neagra S.A dar și administrator unic la Cristiana S.A și totodată presedinte
al Consiliului de Administratie la
Turism Covasna, unde este si director din 2017 transeferat pentru a I se pirde
urmel (dupa ce a parasit SIF Transilvania), dar și membru Consiliu de administratie la Santierul
Naval Orsova S.A.
Simionescu
Dan – angajat în SIF Transilvania pana in 2014 ca si Director de investitii,
dupa care a ocupat funcția de consilier până in anul 2015. Simionescu este considert
o valoare cenușie a acestei ăncgregături sidar li un fel de punguță personală a
liderului Fercală. Amuzant de amintit este că acest cețățean se apre că are, nu
ca orice muritor de rand, ci ca un ,,reușit al vieții” dubla cetatenie, română
și americană, dar are o virginitate morală care nu îi permite si nu își declare
veniturile obtinute din investitiile din Romania, fiscului american – I.R.S.,
asa cum prevede legislatia americana ( deși fapta constituia infractiune grava
in legislatia federala americana) . Pe surse am aflat că onestul Simionescu se
ocupa de plasamentele off-shore ale lui Fercala si de operatiunile complexe de
spalare de bani, pentru grupul infractional. Româno- americanul – vedeți nu am
fot nitocan, nu am spus romuln-mericanul –stă ca o căpușă patronală la Actinvest S.A. Tot el a ocupat functiile de presedinte Consiliu de
Administratie la Turism Covasna, la THR Marea Neagra (inainte de Ionescu
Lucian), la Romcarbon Buzau, etc
In
calitate de Director al SIF Transilvania, a efectuat, directionat și
subdimensionat toate tranzactiile
societății catre intermediarul Actinvest, Vom mai povestii, căci, deh, ăsta e
abia primul episod.
Cum era mesajul ultimilor președinți: ,,să trăim noi și ai noștrii bine” ( Băsescu) în ,,România Furată ( Iohannis). Sou nu?
Iulian
Rinder