Editorial

Avea RATBV licențe de transport pe timpul lui Scripcaru și Costel Mihai?

În conformitate cu legislația din România, pe tot teritoriul țării, niciun operator de transport, fie el de marfă sau de persoane,  nu poate activa fără Licență de Transport eliberată de ARR (Autoritatea Rutieră Română).

Ca un simplu exemplu, pe lângă Licență de Transport persoane, fiecare autovehicul ce este folosit de către o societate din domeniu, la un eventual control, trebuie să prezinte în ORIGINAL Copia Conformă.

Acest document se reînnoiește anual, și se obține de la ARR de către managerul de transport al societății, persoană ce trebuie să fie acreditată în acest sens și să dețină nu Contrac Individual de Muncă cu societatea pe care o reprezintă, contract ce se înregistrează la ITM și la ARR.

În cadrul RATBV, aflată la acea vreme în subordinea viceprimarului Costel Mihai, până la data de 30.04.2018, reprezentantul legal în relația cu instituțiile statului, așa cum o arată și fișa postului, a fost domnul Cornici Florin care a demisionat găsindu-și „un post mai bun”

Fisa postului – manager transport


Cum niciun transportator nu poate funcționa NICI MĂCAR O ZI cu postul de manager de transport vacant, PROBABIL, începând cu 01.05.2018, RATBV a găsit un înlocuitor.


La aproape doi ani distanță, Primaria Brașov, condusă pe atunci de celebrul George Scripcaru, în data de 27.03.2020, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local,  supune la vot HCL nr. 163/2020 cu anexele 1 și 2, prin care aproba organigrama și statul de funcții din cadrul RATBV.


Doar că, din statul de funcții pe care l-am găsit atașat la HCL 163/2020, pe site-ul primărie, reiese faptul că RATBV avea un deficit de angajați în cadrul departamentului de transport.

Mai exact, pentru funcția de manager de transport, era aprobat un post, efectivul era 0 (zero), post vacant 1 (unu), TESA organigramă 1 (unu),  efectiv 0 (zero) și TESA vacant 1 (unu)

Cu alte cuvinte, se pare că RATBV, ori a funcționat aproape doi ani cu postul de manager de transport vacant și nu avea cum sa obțină licențele de transport necesare funcționarii, ori cineva a ocupat acest post și toate licențele au fost obținute legal, dar atât conducerea RATBV din acea vreme cât și domnul viceprimar Costel Mihai nu au știut că au acest post ocupat.

Având în vedere faptul că în acești doi ani, autobuzele și troleibuzele RATBV au circulat, întrebările care se pun sunt urmatoarele:

1. A avut RATBV licențe de transport pentru desfășurarea activității în perioada 01.05.2018 – 27.03.2020?

2. Dacă DA, cine și în ce împrejurimi le-a obținut?

3. Dacă DA, cum se face că Primăria Brașov aprobă un post deja existent și ocupat iar conducere RATBV, nu are cunoștință de această situație?

4. Dacă NU, cum și-a desfășurat RATBV activitatea după data de 30.04.2018?

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.