Vă mai amintiți de farsa pe care natura i-a făcut-o unui anumit domn de la noi din urb? nu spunem cine, pentru că atât de mult i-a plăcut la Brașov încât nu s-a mutat…
Dacă n-ați ghicit încă, vorbim despre deszăpezirea de la 1 aprilie 2021 și de mărețul explorator Coliban, care din interesul de a face economie financiară (PENTRU BRAȘOVENI!!!), printr-un act adițional, a înjumătățit utilajele cu care respectabilii domni de la Comprest SA trebuiau să asigure bunul mers pe șoselelor patriei.
A fost exact la fel ca atunci, întâiul brașovean, din dorința de a eficientiza munca angajaților, paznicului de la primărie, crezând că-i face cadou un briceag elvețian multifuncțional, i-a adus în dar un aparat de coafat părul pubian.
Dar să revenim.
Probabil din dorința de a nu gafa și a doua oară, ilustrul nostru conducător, „fi-ar numele lăudat!…” pe 1 decembrie, după pozitia de „drepți” ce a avut-o la parada militară, a dat fuguța în primărie și în timp ce Rusu se tragea în poze cu ceilalți PNL-iști, Allen, săracul, s‐a apucat de muncă!
Și ce muncă!…
A participat la o licitație deschisă prin care s-a atribuit catre SC COMPREST SA, serviciul de salubrizare și deszăpezire a căilor publice din Municipiul Brașov, pentru frumoasa sumă de 15,2 mil. Euro

Deși aceasta poză a mai fost publicata de către un ager cititor al Argumentul.ro, comentariile n-au ezitat să apară, susținătorii primarului spunând că: „suma cuprinde întreg mandatul”. Probabil, distinsul USR-ist, aprig apărător al comandantului suprem al oștirilor de deszapezire, nevăzând nicio realizare până acum, nu a aflat că din mandatul lui Coliban s-a scurs deja un an. Tot la fel de probabil același USR-ist nu știe că aceste contracte nu se fac pentru un mandat, dar într-adevăr se fac pe perioade mai lungi și tot la fel de probabil nici de această licitație nu are cunoștință:

Aceeași Primărie Brașov, în fruntea căreia Coliban „clocește” liniștit, a mai atribuit în 12 noiembrie 2021, aceleași SC COMPREST SA, un contract în valoare de 12.7 mil. Euro, pentru aceleași servicii de salubrizare și deszăpezire a căilor publice din Municipiul Brașov.
Deși nu putem crede că din 12 noiembrie până la 1 decembrie se scurse deja primul mandat al lui Coliban și nici faptul că atât cei de la SC COMPREST SA cât și responsabilii acestui serviciu din Primăria Brașov nu și-au calculat bine suprafață de lucru, redacția Argumentul.ro are două întrebări simple și de bun simt:
1. De ce a fost nevoie de două licitații, cea de-a doua organizată într-un mod bizar chiar pe 1 decembrie, dublând practic suma atribuită?
2. Cum se face că de aproximativ 20 de ani atât pe vremea lui Scripcaru cât și în timpul continuatorului Coliban, doar SC COMPREST SA câștiga licitațiile pentru salubrizare și deszăpezire? Să fie oare o legătură cu un anume domn Butuza?!?…
Despre motivele pentru care sunt necesare aceste sume, despre care tindem să credem că sunt monitorizate de către Dispeceratul Permanent de Deszăpezire, prin rapoartele de activitate electronice prezentate zilnic autorităților, în care se regăsesc timpii de funcționare, kilometrii parcurși în timp real și cantitatea de material antiderapant transmisă spre decontare autorităților, vom reveni aprofundat într-un material viitor.
Acum, haideți să vedem cum își onoreaza contractul SC COMPREST SA


Aceeași stradă din Municipiul Brașov, pe care sunt două grădinițe pentru copii, în 20 decembrie era înghețată iar în 21 decembrie era acoperita de zăpadă.
Unii vor spune că utilajele nu încap pe această stradă îngustă și că serviciul de deszăpezire ar fi îngreunat și de mașinile parcate.
După părerea noastră, atunci când încasezi aproape 28 mil. Euro, cred că ar trebui să găsești o soluție…
Iar în final, pentru noul an ce bate la ușă, îi urăm domnului primar să i se așeze astrele, ca în aceeași „pereoadă”, să fie la menstruație și Camy și Flavy!… poate așa vor începe să se vadă și la noi mărețele realizări…
La Mulți Ani!!!