Despre directorul Penitenciarului Codlea, un cunoscut comisar șef, se spune că și-ar fi constituit în cadrul instituției pe care o cunduce, o „gașcă” de subalterni gradați, cu ajutorul cărora favoriza anumiți deținuți care erau dispuși „să pună osul la treabă” și îl ajutau în diverse situații.
Tot printre gratiile celulelor se mai aude, cum că, același personaj ar fi dat afară un cadru al penitenciarului care a încercat să demaște neregulile, furturile și abuzurile produse de către „eroul nostru” și rudele sale angajate în cadrul aceleași instituții de la Codlea.
În toamna anului trecut, comisarul șef ar fi dat dispoziție unor subordonați, să îl ajute pe „Consăteanul CĂTĂ”, în sensul de a folosi una dintre autovehiculele închisorii, pentru a-și transporta traverse de cale ferată la o pensiune din Bran, pensiune despre care se spune că indirect acesta o deține.
Nu numai că aceste traverse nu îi aparțineau, se pare că erau în proprietatea penitenciarului, dar și mâna de lucru folosită la încărcare a fost una foarte ieftină.
Cât de ieftină?
Cam cât mănâncă mai mulți deținuți într-o zi după ce au încărcat niste traverse de cale ferată…

Și cum nu oricine poate ajunge comisar sef „Cat. B„, și-a folosit inteligența pentru a putea scăpa „basma curată„.
Împreună cu complicii săi, ar fi făcut niște falsuri în departamentele contabilitate și transporturi, astfel încât să reiasă faptul că traversele au ajuns la un depozit/o clădire pe care Penitenciarul Codlea îl/o deține în loc. Râșnov.
Mai mult decat atât, se pare că domnul director și-ar fi „rezolvat” și un control de la A.N.P.
Deși „colegii” din subordinea lui știu că în urma controlului s-ar fi putut constata anumite fapte penale, care în mod normal ar fi atras atenția parchetelor competente, aceștia „n-au văzut, n-au auzit nimic„, iar domnul comisar șef este în continuare director.
Întâmplarea face că o rudă apropiată de sex opus dar cu același nume, deține trei societăți comerciale, dintre care două au același cod CAEN 4322 – Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat și sediul social la aceleași adresă de la poalele Dealului Melcilor, iar cea de-a III-a are codul CAEN 1073 – Fabricarea macaroanelor, tăieților, cus-cus-ului și a altor produse făinoase similare.
În încheiere, având în vedere că de instalatori nu duce lipsă, stăm și ne întrebăm dacă în centrul de detenție de la Codlea, nu cumva sunt încarcerați și zidari, faianțari sau zugravi…
Editorial de Răzvan Negrea • 18 ian 2022