Vasile Astărăstoae – medic legist român, fost președinte al Colegiului Medicilor din România și
fost rector al Universității
de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, membru al
mai multor organizații științifice naționale și internaționale, spune că:
Sunt peste șase luni de când
am luat decizia de a mă retrage din „dezbaterea” privind modul de gestionare a
pandemiei Covid-19. Decizia a fost justificată de faptul că tot ce aveam de
spus am spus, de „argumentele puternice” ale opozanților, care au fost de
natura etichetelor (analfabet funcțional, cretin, idiot, retrograd, senil,
bigot etc.) și nu în ultimul rând, deoarece am constatat că publicările mele,
care aveau drep scop să aducă un sentiment de liniște și încredere, au fost
utilizate pentru a scinda populația în segmente ireconciliabile. Astăzi, fac o
excepție, deoarece a trecut peste un an de la introducerea vaccinării
anti-Covid și pot fi făcute câteva observații etice.
În timp ce realizarea vaccinului a fost salutată de politicieni și de unii
membri ai publicului, viteza cu care a fost făcut și tehnologia utilizată au
fost percepute (poate în mod nedrept) ca o nesiguranță esențială și a condus la
ezitarea la vaccin, la preocupări cu privire la efectele secundare – care sunt
neașteptate sau rare sau care apar pe termen mediu sau lung și care au fost
omise în procesul de testare.
A apărut un conflict etic a cărui rezolvare este greu de găsit: introducerea
devreme a unui vaccin pentru salvarea mai multor vieți de Covid-19, riscând
efecte secundare sau ineficacitate versus angajarea cercetării în teste mai
lungi și mai riguroase (având apoi mai multă încredere în siguranță și
eficacitate), dar în acest timp mulți oameni pot muri de Covid-19.
Nu există un răspuns magic și, având în vedere catastrofa economică, socială și
de sănătate a diferitelor măsuri anti-Covid-19, cum ar fi lockdown-ul, a
existat o presiune considerabilă pentru a introduce un vaccin mai devreme cu
riscul de a cliva societatea în optimiști și reticenți.
Propaganda oficială i-a numit pe primii vacciniști (adepți ai progresului
științific) iar pe cei din urmă, antivacciniști (inculți, adversari ai
științei).
În realitate lucrurile stau
altfel.
Persoanele, care susțin vaccinarea anti-Covid-19, nu constituie un grup omogen.
Găsim aici adepți ai vaccinării obligatorii universale, susținători ai
vaccinării obligatorii selective (a grupurilor de risc), adepți ai
utilitarismului (a eticii colectiviste), care propun un balans între coerciție
și stimulare în impunerea vaccinării, găsim persoane care au interese economice
și cred că astfel va fi controlată pandemia, dar și pe cei care nu cred în
vaccinare, dar o promovează din oportunism.
Cei care se opun vaccinării împotriva Covid-19 pot aparține la rândul
lor unor grupuri diferite:
* cei care se opun tuturor vaccinărilor;
* cei care ezită la acest vaccin, pentru că nu sunt convinși de
siguranța sau eficacitatea vaccinului Covid-19 sau
* se tem de efectele secundare ale acestuia,
* cei care nu au încredere în promotorii/vectorii vaccinării și
* cei care se opun doar vaccinării obligatorii din rațiuni etice.
Numărul celor din urmă crește constant și cuprinde numeroase persoane
vaccinate.
Ei contestă nu vaccinarea, ci obligativitatea acesteia, apărând dreptul
individului la autonomie și la autodeterminare în ceea ce privește
integritatea propriului organism.
Ei se opun „dictaturii politico-medicale”.
Există o întreagă literatură cu privire la justificarea utilizării constrângerii în
sănătatea publică și în special în bolile infecțioase. Vaccinarea obligatorie
este, de obicei, justificată de prevenirea vătămării altora. Rezultă că
vaccinarea obligatorie se referă la etică, nu doar la știință.
Maxwell Smith, profesor de bioetică de la Universitatea Western, consideră că,
în timp ce mulți se uită la știință atunci când iau în considerare valoarea
deciziei de vaccinare, decizia de implementare se va baza în mare parte pe
justificarea etica.
„Dacă vaccinarea ar trebui să devină obligatorie este
o întrebare atât despre știință, cât și despre etică. Ca exemplu, diviziunea
socială cauzată de propunerile de a face vaccinarea obligatorie nu este un
produs al unor opinii contradictorii despre știință, ci mai degrabă dezbateri
etice despre constrângere, încălcarea libertății individuale și pașii pe care
guvernele ar trebui să îi facă pentru a proteja sănătatea publică”.
În perioada pandemiei, s-au
enunțat criteriile privind impunerea (direct sau indirect) a vaccinării. Un
utilitarist celebru, Julien Savulescu propune următoarele: „Există un argument
etic puternic pentru a face orice vaccinare obligatorie, dar numai dacă sunt
îndeplinite patru condiții:
– există o amenințare gravă la adresa sănătății publice;
– vaccinul este sigur și efficient;
– vaccinarea are un raport cost/beneficiu superior în comparație cu alte
alternative;
Nivelul de constrângere este proporțional” (J. Savulescu, Good reasons to
vaccinate: mandatory or payment for risk? 2021, J. Savulescu et all. 2021).
Vaccinarea anti-Covid-19 trebuie să se bazeze și pe trei principii principale:
– trebuie să fie justificată de nevoi demonstrabile de sănătate publică și nu
doar de utilitatea în obținerea unor rate ridicate de vaccinare;
– nu trebuie să discrimineze anumite grupuri;
– trebuie să se refere în mod clar la protejarea sănătății publice, nu la
oprobiu sau culpabilizarea oamenilor nevaccinați.
Dacă aplicam aceste criterii la actuala pandemie, observăm:
Există o amenințare gravă la
adresa sănătății publice
Din februarie 2020 până în prezent, au existat peste 5,5 milioane de decese
atribuite Covid-19 la nivel global. Dacă te raportezi la număr, este o
cifră impresionantă. În realitate, doar 2% dintre infectați au decedat, iar
raportat la 7,7 miliarde de locuitori ai planetei, cifra apare altfel.
Rata mortalității a fost estimată inițial la 14-11%, dar aceasta a fost rapid
redusă la 2,5-1,5% sau chiar mai mică. Rata mortalității prin infecție (I.F.R.,
care cuprinde și cazurile asimptomatice și nediagnosticate) este însă mai mică,
deoarece a devenit clar că există un număr mare de cazuri asimptomatice și
ușoare neraportate.
De exemplu, Centrul pentru Medicină Bazată pe Dovezi raportează că „În Islanda,
unde au avut loc cele mai multe teste pe cap de locuitor, IFR se situează
undeva între 0,03% și 0,28%” (OkeJ., Heneghan C, 2021).
A decide dacă Covid-19 este suficient de grav necesită atât mai multe
date decât avem în prezent, cât și o judecată de valoare asupra gravității,
care ar justifica vaccinarea obligatorie.
Julien Savulescu, vaccinist convins, dar om de știință onest declară: „obligarea
la vaccinare anti-Covid pentru o întreagă populație nu îndeplinește aceasta
cerință”. Să admitem de dragul argumentului că boala Covid-19 este o
urgență gravă de sănătate publică.
Siguranța și eficiența
vaccinului
Există îngrijorări că testarea a fost grăbită și că vaccinul ar putea să nu fie
atât de sigur sau eficient cum se afirma. Această reticență derivă din faptul
că tehnologia utilizată la mulți dintre acești candidați la vaccine, deși a
fost cunoscută mai de mult, nicio țară nu a produs vreodată un vaccin sigur și
eficient împotriva coronavirusului. Suntem cu toții, într-un fel, în ape
neexplorate. Apoi, ca orice dezvoltare accelerată a unui vaccine, etapele vor
fi fost condensate sau suprapuse.
Pot exista riscuri și este posibil ca aceste riscuri să fie mai mari decât în
cazul vaccinurilor fabricate cu respectarea regulilor clasice. În fine, unele
efecte secundare pot dura un timp până să se manifeste. De altfel producătorii
ne-au avertizat că efectele pe termen mediu și lung nu au fost cercetate.
Se v-a spune că au fost deja utilizate miliarde de doze și a fost dovedita
siguranța și eficiența. Argumentul nu este atât de puternic cum ar părea la
prima vedere. Datorita propagandei și cenzurii, a existat tendința de
subraportare a efectelor adverse, iar timpul scurs (numai de un an) nu permite
încă o evaluare a efectelor pe termen mediu sau lung.
Dificultatea de a stabili o legătură cauzală clară între vaccinuri și orice
afecțiuni cu debut tardiv și faptul că producătorii de vaccinuri nu sunt, de
obicei, răspunzători pentru efectele adverse ale produselor lor, permite
industriei să acorde prioritate absolută profiturilor față de siguranța
consumatorilor: acest lucru, hazardul moral, constituie un risc indirect pentru
sănătate. Cu toate acestea există studii, care vorbesc de efecte dăunătoare.
Vaccinurile pot provoca adesea efecte adverse de scurtă durată, cum ar fi
oboseală, starea de rău și durere, dar prezintă și un risc de efecte secundare
mai severe, inclusiv anafilaxia și alte complicații.
Fenomenul trombocitopeniei
trombotice imune induse de vaccin, și, mai recent, dovezile care sugerează o
legătură între miocardită la bărbații tineri și unele vaccinuri ARNm au
evidențiat modul în care profilul risc-beneficiu al unui vaccin poate varia în
funcție de caracteristicile demografice (Greinacher et al., 2021; Vogel, 2021;
Winton Center for Risk and Evidence Communication, 2021). Cât privește
eficiența, studiile inițiale au fost infirmate de realitate. Cum se explică
afirmația că sunt eficiente în condițiile unui număr record de infectați în
comunitățile cu o rată record de vaccinare? Poate există o explicație, dar nu
au fost făcută publică.
Vaccinarea are un raport
cost/beneficiu superior în comparație cu alte alternative Este dificil de
analizat în prezent acest aspect. Există o caracteristică particular a Covid-19
comparativ cu alte boli, care pot fi prevenite prin vaccin – noutatea sa și
incertitudinea asupra profilului de risc al bolii și al vaccinului pe care o
implică. Este un principiu standard al teoriei deciziei că utilitatea așteptată
a unei opțiuni propuse trebuie comparată cu utilitatea așteptată a
alternativelor relevante. De aceea majoritatea studiilor aduc argumente slabe:
este posibil, probabil, sugerează etc.
Pentru majoritatea
vaccinurilor există o istorie lungă de utilizare și o monitorizare
substanțială a datelor pentru efectele nocive pe termen lung, ceea ce nu putem
spune pentru niciun vaccin Covid-19.
Aceste posibile riscuri de vătămare pe termen lung sunt mai importante pentru
persoanele tinere decât pentru persoanele în vârstă, deoarece puține studii de
siguranță au implicat tineri (copii și adolescenți) și pentru că tinerii se pot
aștepta să trăiască mai mult pentru a le experimenta (dacă apar), și efectele
lor pot să afecteze o mai mare parte a vieții lor.
Această incapacitate de a oferi încredere în raportul risc-beneficiu, în
special pentru cei cu risc scăzut de Covid-19, face ca vaccinarea să fie un
cost comparativ mai mare pentru persoanele cu risc mai scăzut, în special
pentru persoanele mai tinere, decât pentru persoanele în vârstă cu risc mai
mare de îmbolnăvire.Eterogenitatea riscului pentru Covid-19 are implicații,
deoarece raportul risc-beneficiu al vaccinării în comparație cu riscul bolii
este diferit pentru diferite grupuri. Această diferență influenteaza nivelul de
sarcină pe care putem sa o cerem unui individ să și-o asume ca o contribuție la
binele public.
Preluat de I.R.