Editorial

Coliban?!?… „Să-i dea Domnu’ un fecior, să-i fie și frățior!”…


„Să-i dea Domnu’ un fecior, să-i fie și frățior!”…

Acesta este mesajul unui cetățean din Brașov, care în urmă cu trei săptămâni și-a condus mama pe ultimul drum, iar sistemul administrativ pe care „Prințul Mîșkin” și „Legiunea a IV romană” îl conduc, nu i-a acordat nici până în prezent ajutorul pentru înmormântare.

Bineînțeles că mesajul a fost unul mai urban și am fost nevoiți să-l adaptăm puțin la limbajul poetic.

Neavând acordul cetățeanului de a-l transforma într-un „colduș” față de aroganțele „pamfletarului” ce se pare că este mai interesat de poporul vecin decât de electoratul său, vom reflecta mai intens asupra celebrului personaj al lui Fyodor Dostoevsky din romanul Idiotul și asupra rămășițelor Legiunii a III-a romane, care sub emblema Leoaica Tânără „ciordirea” își fac de cap prin Brașov.

În romanul Idiotul, „Dostoievski a vrut să creeze un personaj cu totul pozitiv… cu o natură absolut frumoasă, cineva care este cu adevărat creștin, dând astfel viața Prințului Lev Nikolaevici Mîșkin.

Potrivit lui Joseph Frank, personajul prințului Mîșkin se apropie de cea mai extremă întruchipare a idealului creștin de iubire la care poate ajunge omenirea în forma sa actuală, dar el este sfâșiat de conflictul dintre imperativele contradictorii ale aspirațiilor sale apocaliptice și limitările sale pământești.

Dostoievski face din prințul Mîșkin un personaj a cărui voce este capabilă să intervină activ și cu încredere în dialogul interior al celeilalte persoane, la fel ca și primarul nostru. El este astfel semnificativ nu doar pentru intriga, ci pentru însăși conștiința personajelor individuale. Perspicacitatea, compasiunea, sinceritatea, candoarea, lipsa de a judecă și lipsa de egoism social normal trezesc o conștiință receptivă în majoritatea oamenilor cu care se angajează și servesc la perturbarea fluxului obișnuit al gândurilor și acțiunilor lor autocentrate.”

Din nefericire din cauza sincerității și bunătății lui, la fel ca și primarul nostru, prințul Mîșkin este numit IDIOTUL.

„Legiunea a IV-a Flavia Felix a fost o legiune romană creată de împăratul Vespasian în anul 70, din rămășițele Legiunii a III-a Felix Macedonica. Legiunea a fost activă în Moesia Superior (pe teritoriul Serbiei de astăzi) în prima jumătate a secolului al IV-lea. Simbolul legiunii era un leu.

În timpul răscoalei batavilor, Legiunea a III-a Macedonica a luptat pentru Vespasian, dar împăratul nu mai avea încredere în oamenii săi, probabil din cauză că ei îl sprijiniseră pe Vitellius cu doi ani în urmă. Prin urmare Legiunea a III-a Macedonica a fost desfințată. și o nouă legiune, a patra, a fost formată. Împăratul a dat numele soției sale, Flavia, noii legiuni. Deoarece simbolul legiunii era leul se consideră că legiunea a fost probabil formată în perioada iulie/august 70.

Flavia Felix se afla în Burnum, Dalmatia (Kistanje de azi, Croația), unde a înlocuit Legiunea a XI-a Claudia. După atacul dacilor din 86, („la fel ca si „victima” noastră”). Domițian a mutat legiunea în Moesia Superior, la Singidunum (astăzi Belgrad, Serbia).

În anul 88, Legiunea a IV-a Flavia Felix a participat la invazia din Dacia. A participat și la războaiele dacice ale lui Traian. Legiunea a fost victorioasă în a doua bătălie de la Tapae. A participat de asemenea și la ultima luptă și decisivă împotriva dacilor, cucerind capitala lor, Sarmisegetusa. (la fel cum si eroina noastra a cucerit capitala Țării Bârsei, Brașvoul)”

La fel ca și prințul Mîșkin, în mărinimia sa, marele edil a făcut în două săptămâni pentru refugiații ucraineni mai mult decât a făcut pentru Brașov într-un an și jumătate.

Brusc și probabil bazându-se pe voturile lor în 2024, Coliban a găsit 2000 de locuri de muncă pentru poporul președintelui cu care imaginar s-a întâlnit, uitând se pare de cazurile sociale din orașul pe care cu atât „profesionalism” îl conduce.

Oare îi angajează în locul brașovenilor concediați de la RIAL sau îi va aduce în primărie sperând că într-un final îi va trece proiectul cu organigrama?!?

Noi bănuim că aceste eforturi nu au nicio legătură cu faptul ca Uniunea Europeană „decartează” o grămadă de bani pentru refugiatii din Ucraina, despre care în media nu se spune nimic!!!…

La fel ca și mercenarii lui Vespasian, luptătoarea feministă Flavia, este mai interesată să se laude online cu bunătatea sa față de refugiate și de copiii acestora decât de mamele din Brașov.

Exemplu, articolul apărut în luna noiembrie 2021, în aproape toată presa brașoveană „Iulian, un băiețel de 4 ani jumate diagnosticat cu AUTISM, are nevoie de AJUTOR!„, caz pe care viceprimarul Brașovului l-a ignorat.

Recent această mamă, împreună cu băiețelul ei bolnav de AUTISM a fost evacuată din apartamentul în care locuiau, informația ajungând la urechile doamnei viceprimar (subsemnatul, personal am informat-o), dar pentru ca acest caz UE nu plăteste nimic, Flavia Boghiu i-a refuzat pentru a doua oară; probabil și din cauza faptului ca noi am mediatizat cazul…

Acesta fiind situațiile de fapt, personal repet mesajul cetateanului, atât primarului Allen Coliban, cât și NESIMȚITEI din subordine, care mai nou este preocupată mai mult de propriile ilegalități, răzbunări prin plângeri penale și petiții la CNCD decât de rezolvarea adevăratelor probleme ale urbei.

Răzvan Negrea ☆ 19 martie 2022

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.