TOP 10 PROIECTE
1. Plantarea de păduri urbane în cartierele Brașovului, prin care, cu ajutorul comunității, putem stimula biodiversitatea și lupta împotriva schimbărilor climatice. Pentru realizarea acestui proiect facem apel la cetățenii Brașovului, pentru că este important ca aceștia să se implice și să identifice o suprafață de teren, care apoi va fi plantată cu o varietate de specii native, specifice Brașovului și zonei de munte. Rezultatul va fi un ecosistem complex, perfect adaptat condițiilor locale de mediu, îmbunătățind biodiversitatea, crescând mai rapid și absorbind mai mult dioxid de carbon.
2. Construirea unui Campus educațional nou, cu școală, grădiniță, creșă și loc de practicare a sporturilor, pentru familiile de brașoveni din Stupini și Avantgarden Bartolomeu. Acest complex va putea fi amplasat pe Strada Fundăturii, pe o suprafață de aproximativ 4 hectare.
3. Amplasarea de stații de încărcare pentru mașinile electrice în cartierele din municipiul Brașov, începând cu Stupini.
4. Amenajarea locurilor de joacă pentru copii și pentru practicarea sportului în aer liber, acoperite cu tartan, pentru a evita lovirea și accidentarea celor mici.
5. Realizarea în zona Dealul Melcilor a unui Parc multifunctional, adaptat pentru persoanele cu dizabilități. Acest parc va avea:
– amfiteatru pentru tot felul de evenimente;
– zonă de practicare a activităților și jocurilor sportive, cu indicatoare privind utilizarea corectă a dispozitivelor asistive;
– loc de joacă pentru preşcolari, cu echipamente special concepute pentru uz terapeutic sau de agrement;
– alei tematice;
– scară rulantă de acces sau lift, așa cum există la Râșnov, care va asigura accesul pentru persoanele cu dizabilități din Str. Carpaților nr. 2;
– Centru de informare;
– acces auto din Str. Nicolae Titulescu pentru persoanele greu transportabile, Ambulanță, SMURD sau Poliția Locală.
6. Înființarea de Centre MiniTechnicus în toate cartierele din Brașov. În aceste centre vor fi predate cursuri tehnice pentru copii, așa cum pe vremuri se organizau la „Casa pionierilor”. Pentru început, va fi implementat un proiect pilot, dupa care se vor realiza centre asemănătoare în toate cartierele din Brașov. Pe lângă îndrumarea și școlarizarea copiilor în aceste meserii se va face și o evaluare a aptitudinilor copiilor dupa metoda „Colceag”. Acest proiect va fi realizat în parteneriat cu Clubul Economic German.
7. Amenajarea sau construirea de toalete publice în parcurile din Brașov, în care să fie amenajete camere „Mama și copilul”. Acestă camera special pentru mămici presupune amenajarea și dotarea unor spații cu mese de înfășat pentru schimbarea scutecului bebelușului, produse pentru igienă, o chiuvetă și mobilier necesar pentru a face posibilă alăptarea acestuia. Pentru început, propunem amenajarea de toalete în Parcul Trandafirilor, în Parcul Noua și în Parcul Tractorul.
8. Construirea unui adăpost nou pentru gestionarea câinilor fără stâpân.
9. Înființarea unei piețe en gros de legume și fructe, care se fie administrate de Primăria Brașov și care să-I deservească pe toți locuitorii Brașovului, și amenajarea de piețe volante în cartiere. De exemplu, în centrul Supiniului, lângă școală, există un teren pe care se poate amenaja la sfârșit de săptămână o piață volantă pentru producătorii locali. Această piață ar asigura desfacerea atât pentru cetățenii din Stupini, cât și pentru cei din cartierele învecinate.
10. Dotarea tuturor școlilor din Brașov cu dulapuri pentru ghiozdane. Greutatea ghiozdanelor nu este adaptată capacităţii de efort fizic corespunzătoare vârstei copiilor şi adolescenților, acest lucru având drept concecință creşterea riscului apariţiei deformărilor de coloană vertebrală, iar pe termen lung se poate ajunge până la afectarea aparatului locomotor, a celui respirator şi chiar a sistemului nervos. În contextul mai sus arătat ne propunem implementarea acestui proiect pentru început în 5 unități didactice de învățământ preuniversitar, prin crearea unor spaţii speciale, cu acces individual, pentru depozitarea manualelor, rechizitelor şi a altor auxiliare didactice, inclusiv în afara orelor didactice.
Pentru cei care nu cunosc, construcția cât și terenul în care și pe care grădinița își desfășoară activitatea nu sunt în proprietatea Municipiului Brașov ci în proprietatea unor persoane fizice.
În privința construcției, în anul 2021, Municipiul a încheiat un contract de închiriere cu o durată de 10 ani de zile. În privința terenului de aproximativ 650 de mp arăt că acesta este folosit de către Grădinița 13 pentru acces către construcție și pentru desfășurarea activităților, între Primărie și proprietarul terenului neexistând vreun contract la acest moment.
Arăt că în anul 2021, Primăria a primit din partea avocatului celor 2 proprietari, o ofertă de vânzare prin care aceștia au propus vânzarea către Primărie a terenului la prețul de aproximativ 300 de euro/mp și respectiv de aproximativ 2000 de euro/mp pentru construcție. Adresa înregistrată la Primărie, prin care a fost făcută oferta a fost ignorată total, domnul primar și doamna viceprimar luând decizia de a nu iniția vreo negociere/discuție, nici măcar cu proprietarul terenului pe care se află grădinița. Această lipsă de reacție și stare de pasivitate față de proprietarul terenului cu care Municipiul, nu are în prezent niciun tip de contract/convenție pentru folosința terenului, au determinat proprietarul să inițieze procedura de executare silită, respectiv de evacuare a grădiniței de pe terenul respectiv, termenul pentru acest lucru fiind fixat pentru data de 01.04.2022.
Din câte am aflat, avocatul proprietarului terenului, deși vădit nemulțumit că Primăria a decis să îl ignore timp 6 luni de zile, a fost de acord să amâne evacuarea grădiniței cu 2 săptămâni.
Râmâne de văzut, ce se va petrece în aceste două săptămâni, însă în mod evident lipsa de reacție a primarului și a doamnei viceprimar, au dus la consolidarea poziției de forță a proprietarului, limitând marja de negociere a Municipiului, cât timp există riscul ca Grădinița să-și închidă porțile….
Efectele acestei pasivități se vor reflecta în prețul pe care-l vom plăti cu toții sub o formă sau alta, fie că se cumpără terenul sau, în lipsa eșuării ajungerii la un acord, grădinița își va întrerupe activitatea.
Colega mea, Pamela Diaconu care este membru în Consiliul de Administrație al grădiniței, va aduce detalii în plus pe acest subiect saptamana viitoare