Diverse

CINE FUGE DUPĂ DOI IEPURI, S-AR PUTEA SĂ RĂMÂNĂ DOAR CU O LĂBUȚĂ!…

Să începem cu o întrebare: oare Codrin Ștefănescu, marele conducător de oști patriotice ale Pușcăriașului (cică nevinovat) Dragnea știe ce întâlniri de taină „se petrec” prin împrejurimile Brașovului și ce scop au acestea?

Codrin Ștefănescu și-a găsit pentru conducerea organizației județene a APP Brașov o marionetă aleasă după chipul și asemănarea modelului său în viață aproape la fel de penală ca și acesta, condamnat însă doar cu suspendare, pentru că venind de la un șpriț noaptea târziu, sau mai degrabă dimineața devreme, aflat la volan beat criță n-a văzut o căruță și a intrat în ea.

După ce s-au adeverit aproape toate predicțiile lui Nostradamus despre care am scris în articolul „Legătura între OZN-uri politice și catrene decriptate la Brașov” din 28 februarie 2022, revenim asupra subiectului să vedem ce ispravă este pe cale să facă „poietul” cu nume de stradă, ce va spune șefului, când va merge sa de-a raportul la București, dar mai ales cu cine va pleca în caravană, pentru că băieții din servicii pe care tocmai i-a racolat, nu prea au cum să se expună!…

Și parcă ar mai fi ceva!… Până la urmă, în casa aia verde unde nimeni nu cotizează pentru chirie și utilități, ce este? Sediu de partid, serviciu secret sau pușcărie?!?!?…

Nu ni s-ar fi stârnit curiozitatea dacă asupra fostului angajat responsabil cu număratul treptelor din Parlament nu ar plana o îngrijorare agitată, ca atare pentru a lămuri situația, respectuos îl întrebam: „Meștere, cum stai cu rapoartele?”

Oare îi va spune „cheloidului” că un partid de securiști e greu de gestionat și de aia îl lasă pe Dunca să își vâre botu’?!?… Pardon, pe FRU-FRU să-și vâre botu’!… sau îi va spune ca este îngrijorat ca alții stau la pândă și profitând de incompetenta sa, îi vor lua locul?

Acum fie vorba între noi, pâna și eu, proaspăt semnatar de adeziune și mare simpatizant aș prefera un președinte (de partid) onest și fără antecedente, decât o „hahaleră” neorganizată care nu știe ca Brașov, Covasna, Harghita și Mureș sunt 4 județe total diferite!…

Vor ajunge APP-iști sa-l citeze pe Gogu Steliade din BD: ” Mutre noi! Numai mutre noi!…” dar în speranța că nu îi vor spune și lui: „și dumneata ești nou!„, propun să revenim.

Spuneam mai sus că este unul Dunca alias FRU-FRU, care își bagă botul la ăștia în partid!

Da! Este același Dunca, piticul de gradină care ani de zile a stat sub papucul lui Scripcaru, iar acum când a mai crescut puțin și după ce a călcat în scuipatul stăpânului local, îi urmează obiceiurile.

Dacă îl dă Ciolacu afară din partid și pune altul în loc?!?!?… Nu trebuie să aibă spatele asigurat?

Vorba aia, dacă-i fuge calul de sub „cur” măcar să-și găsească un măgar de rezervă…

Și l-a găsit!…

Doar că la șefia municipală APP, noi am mai spus, este distinsa doamnă Claudia Chirciu, detinatoarea de la Chihlimbar, nimeni alta decât matușica – sperăm că nu Tamara – a celui mai mare primar de după Coliban, Mihai Câmpeanu de la Codlea.

Mătușică, mătușică, dar până la urmă Mișulică tot după cum nechiază FRU-FRU face; la fel cum a făcut și cu camerele lui Florin Petcu!… Dar să nu intrăm în amănunte.

Și dacă tot spuneam despre Chihlimbar, parcă pe fondurile europene ale Mânzatei și-a deschis „matușica” fabrica de șervețele, că să nu fim bădărani și să spunem „cur-papirus”.

Cine mai e pe la APP?

Pai mai e și Cumătrul Șeitan, cumătru la propriu cu FRU-FRU, despre care, explicam acum o lună „De ce merge totul strună la finanțele brașovene„…

Pe cine mai are Dunca ak. FRU-FRU în APP?

Pe Anabelea!… Cum care Anabela? Dna. vice Anabela, fina lui FRU FRU, cea mai nou scumpă la vedere și care este „… încă o dovadă că așchia nu sare departe de trunchi…”

Deci, concluzionând putem observa cum, cu atâția „vasali” în APP, FRU-FRU fuge după doi iepuri, iar „poietul”, cu atâția „prieteni” în partid, s-ar putea să rămână doar cu o lăbuță.

Răzvan Negrea | 11 aprilie 2022

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.