În administrație sunt momente de o transparență amețitoare rezultate din imposibila stăpânire a unor situații încâlcite generate de singurii în măsură să greșească în aplicarea legii. Aceștia nu sunt alții decât artizanii dezastrului în care a putut fi adus Consiliul Local al Municipiului Brașov, stăpân al administrației publice locale și implicit patron al Societății Rial, care a excelat prin supremație necontrolată în administrarea patrimoniului. Trecerea timpului și evoluția Societății Rial s-au înscris în parametrii scenariului scris de primarul Coliban în catacombele ocultei useriste și dat spre execuție magicianului general Jula Sorin Nicolae.
Pe scurt, manipularea fățarnică și dezinformarea crasă au fost demolate de Instituția Prefectului Județului Brașov care prin adresa nr. 6141 din 18.04.2022 a somat Consiliul Local al Municipiul Brașov prin președintele de ședință doamna Alexandra Crivineanu și pe secretara Municipiului Brașov Adriana Trandafir că, urmare a exercitării controlului de legalitate asupra H.CL. nr. 767/17.12.2021 prin care s-a aprobat modalitatea de calcul a chiriilor ce vor fi practicate pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, a spaţiilor cu altă destinaţie şi garaje, proprietatea privată a Municipiului Braşov, date în administrarea Societăţii Rial, a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legale.
Prin cele de mai sus, tendința criminală de calibru administrativ de a introduce într-un nou mod, asemeni celor de la factura energiei electrice și gazelor, biruri locative la preț de Studiu de piață chirii, marca Colliers Valuation and Advisory S.R.L., a infestat lumea brașoveană, distrugînd și pârjolind încrederea în administrația publică locală.
Rușinea se lasă de acum peste autoritatea publică locală. H.CL. nr. 767/17.12.2021 prin care s-a aprobat majorarea chiriilor ce vor fi practicate pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, a fost declarată nelegală și suspendată de drept.