„Admite cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta la plata catre reclamantă a sumei de 50.189,96 lei reprezentând contravaloare afine eco calitate 1, în cantitate de 2.040 kg și afine eco calitate 2, în cantitate de 108 kg, conform facturii seria PST202006/06.07.2020.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobanzii legale datorată pentru suma menționată mai sus, calculată de la data implinirii unui termen de 30 de zile de la data recepționării de catre pârâtă a facturii seria PST202006/06.07.2020, respectiv data de 20.08.2020 și până la plata integrală către reclamantă a sumei de 50.189 de lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecatoria Arad.
Pronunțată prin punerea solutiei la dispozitia partilor a certificatului de grefă a instanței, azi, 5.11.2021.”
Cam așa sună pe scurt Hotărârea nr. 4814/2021 din 15.11.2021 (atacată cu apel), pronunțată de către Judecătoria Arad în dosar nr. 3872/55/2021 în care într-un mod indirect este domnul senator FRU-FRU.


Sau am putea să-i spunem „Senatorul Afinată”?!?…
De ce într-un mod indirect?
Pentru că pârâta în acest dosar, este SC TRANSYLVANIA FRESH FOOD SRL (CUI 42509639) care în baza facturii seria PST202006 / 06.07.2020 a cumpărat de la reclamantă puțin peste două tone de afine (cam cat intra într-o basculantă, dar a cam uitat să le plătească.
FRU-FRU, cu 40% din capitalul social este unul dintre cei trei acționari ai acestei societăți administrate de către domnul Mărginean Alexandru, care în anul 2021 a avut o cifră de afaceri de 8.728.939 lei și un profit brut de 55.420 lei.

Dar dacă societatea își achita datoria de 50.189 lei, cu ce mai rămânea?!?… Cu 5.231 lei???… Să mai plătești și taxe, să mai și împărți la trei…
Păi în stilul ăsta, mai recuperează FRU-FRU datoria de 35.000€ pe care TRANSYLVANIA FRESH FOOD SRL o are la Excelenta Sa, la Paștele Cailor!…
Acum, noi nu putem decât să întrebăm:
Ce o fi făcut FRU-FRU cu două tone de afine?!?…
Să fii făcut gogosile pe care le-a vândut în campania electorală din 2020?!?…
Să fii făcut magiun, pentru criza ce avea să urmeze?!?…
Să fii făcut Afinată?!?… Dar câtă!?!… Și de unde atâta zahăr pentru afinată?!?… Să mai fi păstrat FRU-FRU ceva rezerve de zahăr de pe vremea când era director de vânzări la Fabrica lui Tartagă din Bod și spunea că trăiește pe spatele soției?!?…
Având convingerea că toate aceste întrebări vor rămâne fără răspuns, vă amintim că „DATORNICUL„ ăsta, este același personaj care prin propaganda și prin postările sale de pe Facebook, ne promite săptămânal siguranța unui trai mai bun.
P.S.: Și ar mai fi o persoană căruia FRU-FRU îi datorează 100.000 de €, dar despre asta într-un material viitor.
Răzvan Negrea ★ 21 aprilie 2022