Pamflet

Daciada Curaj de ,,supt” Tâmpa a fost pierdută de Coliban

Am aflat cu oareşce stupoare de la dl. Dan
Vâju că la nu ştiu ce competiţie sătească din interiorul parţial eclozaţilor –
cum le spune Boanchiş – de laborator, numiţi oficial Urmaşii Securicilor din
România, au făcut ceva demn de desenele animate, gen ( ca să vorbesc pe
limbajul lor redus) ,,Curaj, căţelul fricos” – conform desenelor animate difuzate
ani de zile de Cartoon Network – o daciadă pe linie de partid.

Parţial revin. De unde ştiu de Curaj, jăvruţa simpatică?
Păi junioara mea era ţacancă de grădiniţă şi intra în fişa de tată – nu părinte
1 sau 2  de tipul p(r)ostului neidenticabil
neomarxist – să fiu un privitor pasionat al acestor desene.

Acum revin serios cu menţiunea că ceva mai
neserios nu am citit de multă vreme. Cică Allen fost întrebat de un ilustru anonim din schelălăiala de Curaj „ Ce facem dacă un fascist preia o
filială?
”.
Ce a răspuns Coliban – „ Păi nu se mai întâmplă așa ceva,
democrația în USR devine matură”.

Personal sunt
fleoşc de admiraţie. Să lucrăm cu materialul clientului. ,,Păi nu se mai întâmplă așa
ceva”
zice adevăratul urmaş al managerului de la SC Primăria Scripcaru
SA la întrebarea tâmpită de ,,supt’’ Tâmpa ce se poate întâmpla ,,dacă un fascist preia o filială”.

Acu’ io
bănuiesc cu probe că neterminaţii din stafful USR+PLUS+Curaj+Respect #iosuntşmechercorporatis
/oengist#rezist pe banii fraierilor#emoticon de bucurie cu gestul lui Metallica
la fraieri, ori habar nu au ce înseamnă fasciştii ori au epurări bolşevice în
partid. În primul rând remarcăm cu drag că Urmaşii Securicilor din România vor,
printr-o ,,operaţiune specială” probabil, să înceapă ,,denazificarea” filialelor
şi apoi probabil a întregii ţări.

Vigilenţi
tovarăşeii.

Dar parcă pe
asta cu denazificarea am mai auzit-o de curând de la un băieţaş cu aere de
smardoi mondial. Putin parcă se numeşte. Or fi fost puţin pe la Putin liderii
USR, că limbajul parcă îl au similar? Se umplu lumea de nazişti şi activiştii neo
comuniştii corporatişti o trag într-o horă scatofilă international globalistă
să ne salveze cu forţa, fie că vrem, fie că nu? Poate şi pentru faptul căci nu mai
credem în aceste relicve reâncălzite?

Oricum,
caruselul neomarxist zglobiu, bântuie, cum spunea bărbosul autor al
,,Manifestului Partidului Comunist” ca o stafie Europa. Iar dacă Braşovul este
o locaţie turistică, de ce să nu poposească şi în mintea uteciştilor de la USR?
Probabil ColiBan-ul doarme cu poza lui Gheorghe Gheorghiu Dej sub pernă, iar sex 2 din
primărie, rozalia impersonală, poartă un tatuaj intim cu Ana Pauker.

Dar sunt
,,radicalizaţi”?

Căci a doua
întrebare pare preluată de la ideoloaga procuroare a ceapeurilor comuniste
devenită ulterior promotoare de justiţie sorosistă, Monica Macovei. Şi sună aşa
„Cum te-ai radicalizat în USR?”.

Răspunsul este
la fel de sinistru: „ Nu m-am radicalizat
niciodată, au luat-o ceilalți pe arătură
”.
Hopa. Răspuns greşit. Lenin
va oferit răspunsul. Aunci când i-a scos din partid, în 1903, pe susţinătorii
lui Iulius Martov, pe manşevici, cei care doreau un partid comunist cu mulţi membri care să acceadă la putere prin vot şi respectând legile, în timp ce Vladimir Ilici Lenin vroia revoluţionari de
profesie şi lovituri de stat. În 1918 ideologul Troţki l-a ajutat. Tabăra lui Lenin
a câştigat.

Amuzant –
istoria are uneori o ironie sardonic/sadică – este faptul că expresia manşevic
înseamnă în limba rusă ‘’majoritar’’, deşi manşevicii care nu l-au susţinut pe
satrapul cu viitor sicriu în mausoleu reprezentau cam 80% dintre simpatizanţii de
extremă stângă. Şi aşa au apărut bolşevicii. Ştiţi care este ironia? Prima oară,
după ce au ajuns la putere, bolşevicii i-au executat pe manşevicii, mai puţin
pe cei care s-au sucit, de tipul
 Alexandra
Kollontai
 și Lev Troțki.
Dacă, tov. ColiBan, nu ştiţi cine este Alexandra, întrebaţi-o pe FB. Nu ne
referim la facebook ci la Flavia Boghiu.

Ştiţi ce e la fel de amuzant? Faptul că atunci
când, după 1945 , PMR – viitor PCR cu codiţe îmbârligate ulterior, după 1990, la FSN/FDSR/PSD,
PD/PDL/PNL dar mai ales acum USR – a ajuns la putere prima oară i-au exterminat pe
social democraţii lui Titel Petrescu şi abia ulterior pe liberali, ţărănişti
sau chiar legionari.

Deci răspunsul oferit instanţei de partid,
pardon moderatorului, tov. Coliban este total eronat. Radicalizaţi-vă, căci
trăiţi în miezul unui ev aprins care-şi devorează emulii dacă nu păstrează ritmul
impus  de ,,democraţia centralizată” cum
spunea modelul dumneavoastră moral, da, Vladimir Ilici Lenin, ăla de ura sincer
democraţia carteziană/kantiană iudeo creştină, aia clasică, de v-a permis vouă trotinetiştilor
deghizaţi în clasă politică bocitoare de drepturi pentru corporaţii să deveniţi
hiene promovate de macaci de presă.

Tov ColiBan, rugăminte publică, se poate să vă
mai ocupaţi şi de problemele reale ale oraşului nu de tâmpenii de pe la
hingherii de la Curaj, jăvruţa simpatică de partid?

Căci astfel, tovarăşe, matali şi gaşca de
tovăreşele din jurul dumneavoastră îmi păreţi doar nişte organisme, nu doar
oengiste, ci soprofite.

Şi un sfat: partidul nu uită şi iartă, iar
dacă mâne poimâne se întoarce procuroarea dosarelor făcute pe repede înainte,
Koveşi, aveţi cazarea asigurată pe o perioadă nedeterminată lângă domnul
Căncescu dacă nu vă ,,radicalizaţi’’ în folosul celor care v-au ,,plantat’’ în funcţie
cu ajutorul serviciilor.

Nu-mi place Scripcaru, dar nici cu tine
tovarăşe nu-mi este ruşine. Pentru mine sunteţi ca tusea şi junghiul, sau, ca să
mă exprim modern-ştinţific, precum cancerul şi SIDA. Ocupaţi-vă de treaba dumneavoastră
sau plecaţi lângă Scripcaru să lingeţi dosare ca să le albiţi şi eliberaţi
Braşovul. Hai pa!

Q.E.D.

Iulian Rinder

Click aici pentru a urmări noul canal de WhatsApp Argumentul.ro.