Editorial

Coliban nu pierde timpul. Inițiază proiecte. Și ce proiecte!…


În sfânta zi de joi 28 iulie 2022 începând cu orele 13:00 la Primăria Brașov va avea loc Ședința de Consiliu Local a cărei ordine de zi o puteți citi în intregime AICI (meniu – consiliul local – ședințe ordinare).

Inserat la „nimereală” la punctul 20 este un „Proiect de hotarare pentru modificarea Hotararii Consiliului Local nr. 252/2018 privind aprobarea Actului constitutiv al S.C. RIAL SRL, republicata.
Initiator: Primarul Municipiului Brasov.”

Așa cum ne-a obișnuit nici domnul primar nici Jula, nu prezintă conținutul raportului ANAF către Consilioul Local, ci doar o informare (pe site-ul primăriei) în care îi informează pe consilieri cu doar ce vor ei.

Așadar, modificarea constă în:

„Art.1 Se modifică Art.7 Conducerea societății pct.7.1 din Anexa la HCL nr.252 din 30.05.2018 republicată , privind aprobarea Actului Constitutiv al SC Rial SRL şi care va avea următorul cuprins : 7.1 Atributiile privind conducerea societăţii revin potrivit prezentului act constitutiv Adunării Generale a Asociaţilor prin reprezentanţii Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Braşov desemnaţi de către Consiliul Local.”

Cu alte cuvinte, ce s-a gândit scumpul nostru primar?

În urma Hotărârii nr. 48 din data de 06.07.2022, emisă de Consiliul de Administrație al SC RIAL SRL, prin care se aprobă „planul de Administrare al Societăţii RIAL SRL, în integralitatea sa, conform anexelor, parte integrantă din prezenta hotărâre„, parcă ar fi mai bine să strângă lațul și conducerea RIAL să fie preluată de personaje ca Boghiu sau Miron, că de… parcă are mai multă încredere în ele decât în Jula care a început să-și facă prieteni noi.

Surse apropiate ne-au relatat faptul că la baza acestei modificări ar fi consemnările trecute într-un Proces Verbal întocmit în urma controlului ANAF ce de curând a avut loc societatea cu pricina.

Doar că, din câte se pare motivul este cu totul și cu totul altul.

Pe surse am aflat că:

Din cauza faptului că nu se respectă dreptul de preempțiune (în condiţiile stabilite prin lege sau contract, titularul dreptului de preempţiune, numit preemptor, poate să cumpere cu prioritate un bun) aproximativ 200 de imobile din Brașov se pare că vor fi închiriate pe o perioadă de 49 de ani unui ONG din Suedia, ONG de care oamenii lui Coliban nu sunt străini.

Suedezii vor renova locațiile după care în baza cheltuielilor făcute vor renegocia chiria urmând să plătească sume modice.

Contractele de închiriere vor avea o clauza prin care ONG-ului i se va permite să subînchirieze la prețul zile, iar banii…

Cred că vă dați și singuri seama unde vor ajunge.

În aceste condiții tragem un semnal de alarmă distinșilor consilieri locali PNL și PSD, să fie cu băgare de seamă, și să nu cadă în capcana întinsă de ilustrul nostru primar, ținând cont de faptul că proiectul a fost deja validat de Comisia nr. 1 din cadrul Primăriei Brașov.

Răzvan Negrea ★ 27 iulie 2022

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.