Editorial

Allen Coliban. Cel mai mare român. Cel mai bun creștin.

De-a lungul anilor, de câte ori era nevoie, Jandarmeria Montană, în semn de respect și solidaritate, la solicitarea venită din partea Primăriei Brașov, voluntar, înlocuia și asigura mentenanța celor patru drapeluri naționale amplasate pe raza UAT Brașov.

Este vorba despre Drapelul de pe Tâmpa, Drapelul de la Belbedere, Drapelul din fața Instituției Prefectului Brașov și Drapelul de pe Cetățuia Brașovului, toate patru, aflete în administrarea Primăriei Municipiului Brașov.

Deși catargul Drapelului de pe Tâmpa este în administrarea Consiliului Județean întreținerea, schimbarea și mentenanța drapelului revine municipalității, în acest sens fiind și paragraf în legislație, iar UAT-urile care nu respecta acest simbol național putând fi sancționate în conformitate.

Începând cu acest an, la scurt timp după vizita pe care ambasadorul Ucrainei a avut-o la Brașov, un anume domn, Allen Coliban alături de o parte dintre conviețuitoarele din jurul său ce își desfășoară activitatea la același loc de muncă, pe lângă disprețul și nepăsarea cu care tratează simbolul național arborat în centrul Brașovului, mai bagă și bețe în roate solicitând tot felul de aprobări, pentru ducerea la îndeplinire a acestor demersuri pe care Jandarmeria Montană le prestau voluntar.

În schimb, de la începerea războiului de la nord, culorile literelor de BRASOV de pe Tâmpa, permanent au fost iluminate în galben și albastru.

Colac peste pupăză, răspunsul formulat de către primăria aceluiași Allen Coliban cererii Societății Ziariștilor și a Oamenilor de Cultură „Ciprian Pavelescu” de a amplasa icoana Sfintei Fecioare Maria – protectoarea spirituală a orașului – în Peștera Fecioarei de pe Tâmpa, a fost următorul.

Citez: „Urmare a adresei dvs. înregistrată la Primăria Municipiului Braşov sub numărul 11871 / 02.02.2022 , prin intermediul căreia ați prezentat intenția dvs. de a amenaja un centru de pelerinaj pentru rugăciune în spațiul Peşterii Fecioarei , fostă Bethleem, vă aducem la cunoştinţă următoarele : – Muntele Tâmpa se află în mijlocul Municipiului Braşov şi are regim de rezervație naturală încă din 1962 , regim instituit prin Decretul nr . 949/1962 . În prezent, situl ROSCI0120 – Muntele Tâmpa şi Rezervația Naturală Tâmpa ( Muntele ) este sit de importanţă comunitară şi face parte din rețeaua europeană Natura 2000 , având o suprafață de 206 ha . Fondul forestier este proprietatea Municipiului Braşov , fiind administrat de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A .; – Conform Regulamentului Local de Urbanism aferent PUG ( Plan Urbanistic Zonal), amplasamentul pe care se doreşte a se interveni se află situat în zona V – zona spațiilor verzi , subzona funcţională V1 subzona spatiilor verzi publice cu acces nelimitat – Vlc spații plantate protejate rezervații naturale și peisagistice , respectiv V6 subzona pădurilor de agrement , având următoarele reglementări : Utilizări admise : – Vic : – se mențin funcțiunile specifice în zonele verzi protejate; – nu se admit nici un fel de intervenţii care depreciază calitatea peisagistică a spatiului plantat protejat sau modifică proiectul initial; -V6 : – conform normelor specifice în vigoare. Utilizări interzise – Vic: – nu se admit nici un fel de intervenţii care depreciază caracterul zonei protejate; – este interzisă amplasarea de obiective şi desfăşurarea de activități cu efecte dăunătoare asupra vegetaţiei şi amenajărilor în perimetrul de protecţie; -V6 – se interzice diminuarea suprafeţelor împădurite , realizarea caselor de vacanţă , a locuințelor permanente sau a oricăror construcţii care nu servesc funcţiunii de pădure de agrement. Prin urmare, obiectivul dorit de dvs. nu se încadrează în utilizările admise ale – subzonelor menționate , V1e şi V6 , în care se află amplasamentul vizat.”

Amintindu-i marelui primar asupra faptului că orașul în care păstorește se află în ROMÂNIA, țară majoritară creștină, în proporție de 95%, Drapelul este un simbol național, iar o icoană a Sfintei Fecioare amplasata într-un loc de agrement/pelerinaj care poartă același nume nu ar fi încurcat cu nimic zona, îi atragem simbolic atenția asupra faptului că disprețul cu care tratează domnia sa aceste aspecte nu fac deloc cinste instituției pe care o reprezintă dar nici funcției de demnitate publică la care a fost ridicat de cetățenii care au avut încredere în promisiunile dumnealui acordându-i votul !!!

RUȘINE ALLEN COLINAN!!!

Răzvan Negrea ★ 11 august 2022

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.