Diverse

Cine este „cârtița” lui Coliban în PNL și care este planul pentru FC (Clona) Brașov?


Începând din septembrie 2020, după pierderea alegerilor locale de către fostul edil PNL George Scripcaru, consilierii locali ai partidului în permanență dau dovadă că ar fii ca degetele unei singure mâini, strânse într-un pumn, gata să lovească.

Din câte se pare situația nu este chiar așa.

Printre cei 11 consilieri PNL sunt câțiva care mai pe ocolite fac și jocurile altora.

Una dintre aceste persoane se pare că este consilierul local ȘEBASTIAN BĂDULESCU.

Dat afară din partid de către Aristotel Căncescu și reprimit de către Adrian Veștea, distinsul domn Bădulescu este una dintre piesele de rezistență a lui Allen Coliban atunci când vine vorba despre controversatul FC Brașov. Și nu numai.

Deși este unul dintre semnatarii actului constitutiv al clubului, mare ne-a fost mirarea atunci când întrebat despre anumite aspecte referitoare la fondarea clubului, domnul Bădulescu a motivat prin faptul că nu are nicio idee despre ce vorbim, iar domnia sa nu are acees la acest act constitutiv.

În aceste condiții ne întrebăm cum a semnatat domnul Bădulescu acest act?

Alături de Radu Cențiu (USR+), domnul Bădulescu este membru și în AGA la RAT Brașov, societate în care începând de săptămâna trecută planează un mare semn de întrebare.

Va prelua RAT Brasov noua jucărie fotbalistică a lui Coliban?

Surse foarte nemulțumite din interiorul RAT Brașov ne-au confirmat faptul că „zvonul” preluarii echipei de fotbal de către compania locală de transport este adevarat.

De ce sunt nemulțumiți cei de la RAT de această situatie?

Citez domnul B.S.: „…adică, noi muncim pe rupte, facem lunar mii de kilometrii, ca să îi finanțăm pe ăia să alegre după o minge?… și fără niciun rezultat…”

Întrebat despre acestea, diretorul general Marian Geman ne-a confirmat că subiectul este doar la stadiul de discuții, dar că nici domnia sa nici mare parte a aparatului executiv al RAT Brașov nu agreează deloc ideea.

Domnul Bădulescu este persoana care i-a adus la club atât pe antrenorul Dan Alexa cât și pe actualul manager Marin Mitran, omul care la ultima conferință de presă a cam dat de înțeles că nu prea are habar despre ce se întâmplă la FC Brașov.

Ținând cont de rezultatele echipei, probabil este doar o noțiune de timp până când o va aduce și pe Anamaria Prodan.

Din informațiile pe care le deținem, fiind un apropiat al președintelui PNL Brașov, domnul Bădulescu încearcă să îl convingă și pe Adrian Veștea ca și Consiliul Județean Brașov să intre în asociere în acestă „groapă de aruncat bani publici„.

I-am solicitat domnului Bădulescu un punct de vedere referitor la cele relatate. Domnia sa ne-a declarat următoarele: „La câte mizerii sunt în stare unii oamenii să transmită, nici nu mă miră lucrul acesta.
Eu nu am fost și nici nu voi fi niciodată un astfel de om.
Adică un gunoi.
Să încerce să caute altă persoană.„

Răzvan Negrea ★ 31.10.2022

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.