Știri

Probleme la DSVSA?

După
descinderea făcută de autorități și pe tema cailor vânduți în Italia de
abatorul ilegal din Ucea aflat sub “controlul” dr. Irina Holerga, aceasta a
ridicat gradul de presiune la adresa colegilor și a mobilierului din instituție.
Astfel, în prima zi de muncă de după percheziții piese de mobilier din biroul
directoarei Holerga și din holul secretarei ar fi cunoscut ascuțimea tocurilor doamnei
director interimar, precum și forța dată sistemului muscular al domniei sale de
consumul regulat de carne de curcan, de cal și de alte orătănii pe care le are
sub “control”.

Irina
Holerga caută cu disperare raportul ANSVSA către Parchet înregistrat la ANSVSA
cu nr. 26467 din 23 iulie 2021 care o incriminează în ancheta care se derulează
cu privire la funcționarea unui abator ilegal din Ucea unde se sacrificau
ilegal cai și apoi erau exportați în Italia. Lăsând “caii” în grija
autorităților, revenim la problemele curente legate de intenția doamnei
INTERIMAR de la DSVSA – Brașov de a despăgubi în condiții ilegale operatorul
fermelor de curcani la care s-a descoperit gripa aviară cu ,,modesta” sumă de
7,5 milioane de euro. 

Din ce am
aflat, Irina Holerga i-ar fi dictat efectiv lui Laurențiu Garabet, materialul
pe baza căruia va putea proba despăgubirile de Gripă aviară pentru operatorul
fermelor de curcani. 

În
08.02.2023, dr. Garabet Laurențiu subliniază în ancheta epidemiologică (6
pagini ) înregistrată cu nr. 3237/08.02.2023, o serie de deficiențe mai ales pe
biosecuritate ferma nr. 5, fapt ce nu dă dreptul operatorului fermelor de
curcani să primească despăgubiri pentru fermele cu probleme. 

În 11.03.2023,
Garabet Laurențiu revine cu completări la ancheta epidemiologică cu un material
de cinci pagini în care curăță deficiențele constatate inițial, dând dreptul
operatorului la despăgubiri pentru fermele cu probleme de biosecuritate.

Quod erat
demonstrandum.

P.S. Am
contacta-o ieri pe doamna directoare. A spus că greşim şi a promis că ne
transmite punctul domniei sale de vedere. Îl aşteptăm cu simpatie pentru că
antipatizăm cenzura.

Iulian
Rinder

Alătură-te canalului de WhatsApp Argumentul.