Diverse

Protejați în funcții publice – partea I – CSERE MIHAI

La începutul acestui an, redacția Argumentul.ro, scria despre ciudățeniile pe care „tovarășii” unor membrii PSD le făceau la Spitalul Municipal Săcele, spital aflat în subordinea și orânduirea „Șacalului PSD” din fruntea Primăriei Săcele.

Dacă în urma unei autosesizări „tovarășii” s-au mai potolit, se pare ca adevărata mafie din România nu este constituită din tot felul de grupuri de criminalitate asemănătoare Cosa Nostra, ci este chiar la vârful puterii, aleasă prin vot o dată la patru ani.

Foarte cunoscut este faptul că la Săcele, în județul Brașov conviețuiește una dintre cele mai mari comunități, de băștinași nu tocmai albi ca zăpada. Aceștia, – în special cei care dețin documente – din cauza lipsei de educație, asistență socială, medicală etc. din patru în patru ani sunt foarte ușor de manevrat pentru a pune ștampila pe un anumit candidat, care mai apoi la fel ca și ceilalți, uită de promisiunile făcute în campanie și îi lasă să trăiască într-o sărăcie lucie, scufundată într-o viața mizeră.

Situația se schimbă însă, atunci când vine vorba despre cordialii din subordine. Aleșii îi protejează și trec cu vederea nereguli și incompatibilități, chiar și atunci când este vorba despre fapte penale sau sentințe definitive.

Vom începe acest serial cu situația domnului CSERE MIHAI, consilier juridic,angajat la Spitalul Municipal Săcele ca și coordonator de proiecte.

În 2019 domnul Csere Mihai, alături de tatăl sau Csere Gavrilă, au violat domiciliul lui Cosma Marin, mai exact aceștia și-au făcut singuri dreptate și îmbrâncindu-l l-au scos pe acesta din stâna turistică în care lucra.

Care a fost dreptatea făcută de cei doi?

Hanul aparținea angajatorului domnului Cosma Marin, care la fel ca și Csere Gavrilă (mare crescător de ovine pe dealurile din Săcele) accesase fonduri APPIA.

Probabil invidioși că proprietarul încă folosește hanul deși fondurile, LA FEL CA ȘI CSERE GAVRILĂ se pare că le încasase ilegal, l-au scos cu forța din obiectiv, deși exista un acord între proprietar și APPIA, ca domnul Cosma Marin să rămână în locație.

Ca o scurta paranteză pe surse am aflat faptul ca Csere Gavril a accesat și a încasat de la APPIA subvenții pentru un număr de capete declarat, acesta având doar 10 – 15% din efectivul de animale.

După o cercetare penală efectuată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, în 12.01.2022 dosarul a fost trimis către judecare, iar în 21.12.2022 s-a pronunțat Hotărârea 2096/2022 din care cităm doar ceea ce îl privește pe inculpatul Csere Mihai:

„Condamnă pe inculpatul Csere Mihai () la pedeapsa amenzii de 5000 lei (corespunzătoare unui număr de 200 zile-amendă înmulţit cu suma de 25 lei corespunzătoare unei zile-amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la violare de domiciliu, prevăzută de art. 52 alin. 1 C.pen. raportat la art. 224 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen. (faptă din 30.11.2019). Atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de neexecutare cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă Cosma Marian Sergiu (domiciliat în mun. Săcele, str. Canalului nr. 144, jud. Braşov cu reşedinţa în mun. Săcele, str. Barajului nr. 86, jud. Braşov) şi obligă pe inculpaţi, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 3000 lei cu titlu de daune morale. Obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata sumelor de 125 lei (urmărire penală) şi 650 lei (cameră preliminară şi judecată) reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin mijlocirea grefei azi,

În 12.04.2023, Curtea de Apel Brașov a respins apelul formulat de către cei doi inculpați, sentința penală nr.2096 din data de 21.12.2022 rămânând definitivă și executorie:

„În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpaţii Csere Gavrilă şi Csere Mihai împotriva sentinţei penale nr.2096 din data de 21.12.2022 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal nr.423/197/2022”

Neavând informații dacă cei doi, tatăl și fiul Csere și-au achitat amenzile sau au făcut zilele de muncă în folosul comunității, fapta penală a rămas, la fel cum, Csere Mihai a rămas consilierul juridic al Spitalului Municipal Săcele. Chiar dacă protagoniștii neaga acest aspect, unii spun că acest lucru a fost cu putiință, pentru ca mai sus menționatul ar fi unul dintre protejații primarului săcelean Popa Virgil.

În aceste condiții nouă nu ne mai rămâne decât să întrebăm retoric dacă la #PSD nu este valabilă zicala cu haștag, „fără penali în funcții publice”.

Adriana Negra ★ 11-08-2023

Click aici pentru a urmări noul canal de WhatsApp Argumentul.ro.