În data de 26.10.2023, la Secția Penala a Tribunalului Brașov, a fost înregistrată solicitarea lui Călin Donca, de înlocuire a măsuri arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
Deși este cea de-a treia încercare de acest fel a milionarului, judecătorii de drepturi și libertăți au decis ca Donca să rămână în spatele gratiilor, în ciuda faptului că în încercarea de a-i dovedi nevinovăția, soția acestuia a adus la instanță o plasă plină cu „dovezi„, pe care i-a înmânat-o avocatului chiar în curtea tribunalului.

Judecătorii s-au dovedit a fi de neînduplecat, astfel că pronunțarea a fost după cum urmează:
Soluția pe scurt: „Respinge cererea inculpatului Donca Oncioiu Călin de înlocuire a măsurii arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 1.11.2023.”
Dacă în drumul spre sala de judecată Donca nu era foarte vesel, la ieșirea din tribunal, acesta părea să se fi obișnuit cu situația, era degajat, zâmbăreț și dornic de comunicare.

Nu același lucru îl putem spune și despre Remus Bertea, polițistul prins în flagrant că vindea droguri de mare risc, deoarece acesta va rămâne încă o lună în spatele gratiilor după ce aceeași judecători de drepturi și libertăți, i-au prelungit acestuia arestarea preventivă propusă de DIICOT:
Soluția pe scurt: „Admite propunerea D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Braşov relativ la inculpatii Cîrjaliu Sorin-Liviu, Bertea Remus, Pădure Andrei-Daniel şi Dan Mirela. În baza dispoziţiilor art 234 şi urm Cod Procedură Penală prelungeşte măsura arestării preventive a inculpaților: Bertea Remus, Pădure Andrei-Daniel, Cîrjaliu Sorin-Liviu, pe o perioadă de 30 de zile pentru fiecare dintre inculpaţii indicaţi respectiv, începând cu data de 7.11.2023, până la data de 6.12.2023 inclusiv. […] Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluției la dispozitia procurorului si părtilor, azi 1.11.2023.”

Fina lui Donca, Buzatu Ileana – Oana arestată în același dosar, îsi va continua și ea arestul, deoarece înlocuirea măsurii preventive propusă de către DIICOT în baza art.242 NCPP, a fost respinsă de către judecători.
Soluția pe scurt: „Respinge cererea inculpatei Buzatu Ileana-Oana de înlocuire a măsurii arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 1.11.2023.”
Răzvan Negrea ★ 01.11.2023