De la 1 noiembrie au intrat în vigoare măsurile fiscal-bugetare ale Guvernului Ciolacu. Pachetul de măsuri fiscale a fost direcționat doar către români și mediul de afaceri. În realitate, statul nu a făcut reduceri de cheltuieli, nu a eliminat sporuri.
Clienții Metro au primit deja, de ieri, mesaje de înștiințare privind limitarea efectuării plăților în numerar la 2.000 de lei în interiorul magazinelor lor.
– Art. 23 privind libertatea individuală,
– Art. 44 dreptul la proprietate privată (pentru că noi credem că este o vorba prin care se dorește separarea noastră de banii pe care îi câștigăm),
– Art. 45 privind libertatea economică.
Sunt țări în care s-au organizat referendumuri pentru menținerea plăților cu numerar nelimitate, iar populația s-a pronunțat pentru respectarea dreptului de a dispune de banii lichizi după bunul lor plac.
Este model, pe care și România ar trebui să-l urmeze. Un referendum și o modificare a Constituției în care să se precizeze expres nelimitatea plăților cu numerar.
importante, pentru familia dintre un bărbat şi o femeie şi pentru
numerar. Se va constitui un grup de iniţiativă la notar, conform legii,
strângere de semnături pentru plăţile în numerar, pentru introducerea în
Constituţie a plăţilor cu numerar. Am văzut şi în alte ţări că se
întâmplă acest lucru, în Austria, în Elveţia„, a declarat Simion la o
conferinţă de presă.