„#Fără penali în funcții publice!!!” – era guițătura preferată al oportuniștilor USR care promiteau să salveze România de sub jugul coruptibil al satrapilor USL, dar care atunci când au ajuns la butoane, au început să-și salveze doar propriile buzunare, uitând complet de interesele țării. (ex.: Vlad Voiculescu, Ioana Mihăilă, Dan Barna etc.)
Din nefericire, sătulă de „a furat dar a și făcut…”, nici frumoasa urbe de curbură nu a scăpat de lătrăi ecologici precum Nanu, Hossu sau Bogdan Micu, iar la sfârșitul anului 2020, întreg Brașovul a căzut din lac în puț, atunci când hățurile orașului au fost preluate de către Allen „coliBabanu” și de șleahta lui.
Nici nu i se uscase bine cerneala pe foaia de numire, că autointitulatei „Sunt singura doamnă din administrația publică locală…”, îi ajunsese democrația la cap și din cauza faptului că Argumentul.ro a fost printre puținele publicații care au scris despre combinația prin care duduia confunda patrimoniul local cu garsoniera periferică din Sf. Gheorghe, astfel încât, în 06.10.2021, frustrata avea pretenția ca jurnaliștii ostili partidului, să părăsească sala de consiliu local în care avea loc O ȘEDINȚĂ PUBLICĂ.
Frumoasă democrație o învățase uniunea!… Noroc că în România mai este și instituția Avocatul Poporului, care i-a dat sclifositei o lecție de administratie, iar pe Coliban l-a pus să-i explice toantei, termeni precum: sală de C.L., ședință publică sau HCL.
Aflați cu musca pe căciulă, neo-marx-iști au înghițit în sec și nimeni nu s-a simțit lezat atunci când redacția noastră, folosind o fotografie photoshopată a scris: „Avocatul Poporului îi dă peste ochi Flaviei Boghiu!…”.

După o, perioadă de trei luni în care au stat mișelește la pândă și au așteptat ca lumea să uite incidentul, atunci când un membru PNL a redistribuit fotografia, „EROII” de la USR, au sărit ca hienele și au început sa urle că, vezi Doamne, „viceprimăreasa” nu mai putea umbla pe stradă, pentru că era căcată la cur de frică! Iar nouă, folosind un ONG din București, ne-au făcut plângere la Consiliul Național de Combaterea Discriminării, de ne judecăm și acum pentru amenda primită.
Halal discriminare! n-am ce zice…
Între timp, „aproape inginerul” care a folosit un CV falsificat pentru a se lăuda prin Senatul României, și-a pus slugile, argații, „servitorii” și alte femei de serviciu (public), să ne deschidă procese pentru denigrare.
Primul, care a sperat la o îmbogățire rapidă și pe calea cea dreapta a justiției avea pretenții în valoare de 100.000 lei, a fost „atârniciul politic”, despre care o guriță aurită din preajma primarului, spunea la un moment dat, că acesta ar fi executat ordinul eternului, omniprezentului, indispensabilului și irefutabilului Dragoș David.
După ce petrecărețul din grădiniță a câștigat în primă instanță, cu o motivare pe care nici noi dacă am fi dat-o, nu am fi putut să o scriem atât de bine, Tribunalul Brașov consemna: „Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu intimații pârâți Iulian Rinder și Răzvan Negrea, ca fiind nefondată. Menține dispoziția primei instanțe privind respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC … SRL, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă”.

Astfel, întâiul sacrificat al toleranților de dragoste în fund între băieței, supărat probabil că a primit ce dădea urmașilol lui Nelu’ Cotrocelu’ și primarului din Cornu, s-a plâns în continoare, probabil pentru a afla că tardivitatea este doar o noțiune de timp, până când va știi cu adevarat ce este usturimea.
Cel de-al II-lea pârâcios, a fost Eroul de la Bahmut, sau cum ar spune uniii, craiul la care, măritată fiind „viceprimareasa” cea discriminată, făcea vizite la ceas de seară, pentru aprofundarea cunoștințelor administrative, economice, juridice și sociale.
Cum se răspândise deja vestea că în zămnicul redacției avem o matriță magică de făcut ruble, smiorcăitul ăsta care probabil și în prezent practică cerșetoria online în scopuri ucraino-defensive, vroia 150.000 lei, pentru ca vorba aceea: la valoarea noastră 50.000 de lei sunt doar mărunțiș de plătit taxiul…
Doar că, ce să vezi, se pare că domnul judecător a apreciat manuscrisele noastre și: „Respinge acțiunea formulată de Hossu Radu Mihai în contradictoriu cu Negrea Constantin Răzvan”, iar în prezent, viteazul s-a mulțumit doar să se laude că ține piept invaziei lui Răsputin.

Cu 2 martiri la activ în fața „unui site-te obscur”, coliBabanul care plătea 50.000 Euro pe un WC public, a aruncat în luptă „o majoră, o vaccinată”, care a suferit enorm după ce administrația în care tocmai se băgase, a vândut un apartament din buricul târgului cu USR-ica sumă de 723 lei.
Dorind probabil să recupereze prejudiciul apartamentului de pe Dobrogeanu Gherea, directoarea solicita înlăturarea materialelor scrise despre domnia sa și mai mult ca sigur în continuare are pretenții de la noi, în valoare de 1.000.000 de „yepuroi”.
Parcă mașinăria din beci, făcea doar ruble!… dar să trecem peste.
După un semi-câștig în primă instanță, „servitoarea” de la RIAL – așa cum îi numea Coliban pe cei angajați în slujba cetățeanului – a ieșit „învingătoare din înfrângere, și de la „dă și mie!…”, a ajuns la „na și ție!…” : „Respinge cererea de apel formulată de apelanta reclamantă Chirilă Buga Elena, cu domiciliul procesual ales în Braşov, str.Al. I. Cuza nr.29, jud.Braşov împotriva Încheierii nr.331/S/15.12.2023 pronunţate în dosarul civil nr.5198/62/2023 al Tribunalului Braşov, pe care o păstrează. Obligă apelanta reclamantă Chirilă Buga Elena la plata către intimatul pârât Răzvan Negrea a sumei de 2000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă”.
Acestea fiind spuse, coliBabane, se pare că meciul cu noi l-ai cam „câștigat” cu 3-0. Încă de la pauză. Dar dacă ne gândim că urmează și partida cu echipa la care evoluează jucătorul DNA, suntem nerăbdători să vedem dacă portarul tău de peșteră, celebrul AMURAL, va apăra lovitura de la 11 metri.
Acesta nu este un articol de interes public.
Este un PAMFLET doar despre noi și trebuie tratat ca atare.
Răzvan Negrea ★ 25 februarie 2024