Pentru că iar începe o perioadă mai puţin fastă – ca să nu
spunem jalnică – respectiv aceea a sărbătorilor feministe, avem răspunsuri
pozitive cauzate de întrebări parșive pentru realizarea unui mariaj fericit. Am spus ,,mai puţin
faste” deoarece cea mai jalnică specie de pe glob, respectiv bărbatul alb
caucazian cu parteneră iar trebuie să treacă prin povara declamării iubirii. Încep
sărbătorile Afroditei ( sau Venus), hahalera aia care după milenii s-a deghizat
în Marx şi a inventat feminismul.
Exemplificăm:
Ești un om căsătorit. Sunt mult invocatele sărbătorii,
dar tu fiind un om al muncii, cu alte cuvinte muncit de patronat, de sistem, de
finanţe,de idioţii care declamă că îţi vor binele, de greşeala de a spune ,,da”
la Casa Căsătoriilor, vii acasă, șezi, te relaxezi cu tâmpenii tipic masculine.
Politică, fotbal, porn hubb. Ceva relaxant: se schimbă guvernul, intră alt
atacant, iese eroul principal din activitate înainte de a finaliza? Întrebări
simple, masculine.
Ești concentrat în totalitate. 999.999.999 la miliard din
neuronii tăi sunt cu tine, în tribuna creierului, în acestă activitate
laboriosă. Însă un alt neuron mai mic și mai pricăjit tot se agită că nu este
bine ceea ce faci.Dar cine-l bagă în semă? Ăla tot urlă că ,,șefu, șefu, atenție mare.
Pericol. Impact major. Pericol”
Dar cine să-l bage în seamă?
La un moment dat se ecranează televizorul. Dar se aude un
glas diafan ca o boare de vânt primăvărătecă. ,,Ce vezi azi schimbat la
mine?”.
Dar televizorul nu se mai vede. Fugi disperat la
frigider. O fi căzut curentul și se încălzeste berea. Le salvezi rapid și le
pui lângă vinul de pe balcon. Măcar e cam rece acolo. Te întorci, pui
mâna pe telecomandă și oftezi. Iar s-a dus dracu politica, meciul sau porn
hubbul, după gust.
Și totuși fantoma din casă vorbește,
,,Ce vezi azi schimbat la mine?” se aude acum
șfichiuitor precum lama de samurai a lui Uma Thurman din Kill Bill.
Neuronul alert îți spune: ,,Șefu,şefu, nu ești singur.”
Te uiți mirat și-ți vezi nevasta. Televizorul
funcționează. Răsufli ușurat. Deci nu a picat curentul. Dar neuronul agresiv
tot spune ,, expedite,
expedite, it is dangeros”. Tu nu știi ce aia ,,expediție” dar știi
că ,,dangeros” e ceva nașpa în maghiară. Ești nervos că ți se
ecranează televizorul.
Dar zâmbești, gen oliță, precum Ion Iliescu în tinerețe. Devii
atent.
Auzi brusc întrebarea capcană:,,Ce vezi azi
schimbat la mine!?”
În primul rând ce vezi: este faptul că nu vezi nimic la
televizor.Hopa. E o chestie nefastă în față. Nevasta.
Zici din bun simţ: ,,Ți-ai luat blugi noi”.
Greeeeeșit. Urlă ea. Îi aveam și ieri. Îți amintești cu nostalgie de vremurile când
într-un singur crac de blug intra întregă. Cândva. Acuma se luptă cu focile de
mare la siluietă. Deh, vremuri apuse.
Zici: ai altă nuanță la unghii. Greșit. Nu-ţi
da niciodată părerea despre unghii. Femeile au unghii ca-n Allien. Nu vrei să
și le scoată vreodată.
Zici: OOO! Un nou pulover. Ți se răspunde
direct pul… e tactu cu daru ala mic de la nuntă.
Nu ai scăpare și spui un sincer – de prost gust – după ce
te scarpini unde vrei să te scarpini ,, Nu știu!!!”.
Probabil pentru că nu ştim multe, noi, bărbaţii de aceea suntem o specie pe
cale de dispariţie.
Aici, la ,,nu ştiu” șah-mat lipsă din pat viitoarea
săptămână.
Zice ea: ,,Am fost la coafor și am părul
într-un indigo naiv în cerc violet”
Bă, cu asta te încuie.
Noi bărbații știm puține culori.
Roș-albastru dacă ești stelist, alb roșu dacă ești
dinamovist, vișiniu dacă ești rapidist, galben negru dacă ești brașovean,
albastru fleoșc dacă ești craiovean, albastru roș dacă esti cu Botoșianul, un
fel de vișiniu cu alb dacă ții cu CFR și
sigur verde dacă locuiești în România dar suflețelul tău mic și chircit stă în
stipendii de la Budapesta. Și aici ni se oprește toată paleta de culori
pentru noi necunoscătorii.
Pentru noi, bărbații, indigo în cerc violet nu că nu
există, dar reprezintă un fel de înjurătură casnică, de budoar, sau una, mai
clasică, de mamă.
Dar te afli în defensivă.
Zici tautologic ,,Excepțional, mirific de frumos
dragă”
La care ea, cochetă, pune o altă întrebare capcană.
Singurul neuron funcțional urlă ,,Boule,lasă spriţul, zi că ți-e somn”. Nu-l
asculți că rânjești ca boul, deși nu se știe dacă, oficial ştinţific
progresist,boii pot rânji. Totuşi tu rânjești ca progresistul, sau mai popular,
ca boul, și spui aiurea,,da” ca la Starea Civilă.
Zice ea: ,,Gătim azi?”
Tu știi două fapte clare:
a) nu face de
mâncare, comandă de la Glovo
b) dacă se face o
mâncare în casă oricum tu o faci și oricum mai trebuie ceva. Feminism elaborat.
Neuronul ăla mic și răsculat urlă iar ,,nu, nu și iarăși nu”,
Dar tu îi asculți pe bolovanii ăia inutili din creier, care sunt 999.999.999 la
miliard care îți spun ,,Da”.
,,Puiule, zice ea, nu avem….. aici completați
dumneavoastă,….şi nu știu ce condiment ne mai trebuie. Să megem la mall”
În secunda aceea cardul cere azil politic la vecini. Nu
știu cum se tiptilează el pe scări, dar fuge. Deschzi portmoneul, dar banii plâng. ,,Bă
nenea, zic ei, abia ne-am cunoscut, ne ținem lipiți unii de alții, tu ce faci,
ne înstrăinezi așa ușor?”
Nu am ce face, răspund, a venit vrăjitoarea acasă. Ce
Hansel și Gretel? Nevasta.
Plecăm. ,,Eftineală”, mers cu taxiul. Bani.
În fața mall-ui ai alternativa: intri sau nu.
Aici este o dilemă clasică ce rimează cu tragediiile
greacesti precum cele scrise de Sofocle, Euripide sau Eschil. Explic.
Noi bărbații, când intrăm într-un mall, magazin, chioșc,
ce o fi, avem azimutul corect. Punct ochit, punct lovit, plătit, ca sniperul.
Noi vedem prețul și putirința de a accede. Femeia este ca octopusul ce are scaieți
pe mânuțe. Ea vede complexitatea mărfurilor din mall nu prețurile.
De preferat este să nu mergi cu ea la cumpărături. Sau dacă
ajungi acolo, să eviți intrarea.
Ca la Casa Căsătoriilor. Altfel eșecul, oricum, este tot
al tău.
Stai afară din mall. La noi, bărbații, când întârzii cinci
minute la șpriț ți se bate obrazul. După un sfert de oră ești subiect de
discuție privind neseriozitatea ta în următoarele cinci ore.
Dar timpul curge altfel pentru femei, de aia murim,
conform tuturor statisticilor, noi primii.
După minim cinci spre şapte ore de așteptat veți vedea un
tramvai lung, un semi tren, mai exact zece
– douăsprezece cărucioare ieșind din mall.
Te și întrebi: când au montat ăștia aici șine de tren? Și
de ce mută magazinul vis-a-vis? Că e teren viran. O șpagă ceva la primar?
Iar greșit.
Este soția – octopus ce a făcut nițele cumpărături ultra
necesare.
Ajungi acasă. Plângi, firesc, în propriul sine, că ești
fire sensibilă la portmoneu. Dai vina pe SR Brașov, pe Dinamo, pe Steaua, pe
Real, pe Barsa, etc. Pe Cioloș, pe Câțu, pe Ciolacu pe Ciucă pe idioţii de la
USR, pe Simion si Șoșoacă sau pe plimbăreţul Iohhanis. Ori pe Mia Kalifa sau
Lisa Ann.
Și atunci auzi glasul suav ca o ghilotină: ,,dragă, am
uitat să luăm scobitori”.
În acel moment îți recuperezi ,,cohoness-urile”.
Ieși din apartament pentru scobitori, suni cinci pănă în
şapte prieteni și mergi la băut. Vii dimineța rupt iar chestia cu freză de mop,
pardon, doamna iubitor-responsabilă cu părul indigo în cerc violet naiv, va
urla la tine. Semn că te iubește. Cum ar spune trepaniții de pe tik tock fleoșc/fâs:
4you.
Mahmureala în schimb e groaznică. Dar merită.
P.S articol nerecomandat minorilor de peste 50 de ani
prăjiţi inutil şi simultan pseudointelectuali incerți moral de la USR:
Iulian Rinder
