În cursul zilei ce a a precedat sărbătoarea de Sfântul Gheorghe,
organizația municipală a Frontului Plugarilor Brașov, prin inegalabila
voce a divei în comunicare căreia îi scriu alții textele, pe calea
rețelelor de socializare a transmis un manuscris de o amplă importanță,
prin care erau prezentate primele șase persoane care din 9 iunie speră
că vor avea ocazia de a face gâlceava în consiliul local și
vor vota așa cum le va dicta conștiința, partidul și Coliban. Sau
Scripcaru.
Pentru ca unii să nu se înroșească mai mult decât vestele pe care le
poartă, respectuos ii îndemnăm sa arunce o privire asupra realizărilor
în timp a PSD, dar mai ales al Frontului Plugarilor.
Dar să revenim la depeșa trimisă de către divă, care din fericire nu a rătăcit la fel ca cea a Coanei Joițica.
Zice așa: „Lucian Pătrașcu, președintele
Organizației PSD Municipiul Brașov și candidatul PSD la funcția de
președinte al Consiliului Județean Brașov a prezentat astăzi primii șase
candidați la funcția de consilier local la Consiliul Local Brașov din
partea Partidului Social Democrat.
„Propunem brașovenilor o echipă
tânără și energică, formată din profesioniști cu experiență. În
rândurile noastre avem avocați, juriști, experți contabili, ingineri.
Majoritatea dintre noi au lucrat deja în diverse poziții administrative,
așa că suntem familiarizați cu lucrurile importante care țin de
gestionarea orașului.” a transmis Pătrașcu.
Lista consilierilor locali PSD este deschisă de Lucian Pătrașcu,
42 de ani, de profesie economist, fost consilier local al Consiliului
Local Brașov în perioada 2016 – 2018 și în perioada 2020 – 2022, fost
secretar de stat în perioada 2018 – 2020, fost subprefect în perioada
2022 – 2024”.
Până
aici, nimic neobișnuit, în calitatea sa de președinte al organizației
municipale, Lucian Pătrașcu era oblicat să fie întâiul pe listă.
Sociologic vorbind, este demonstrat faptul că liderul trage lista în sus
și aduce un mic plus electoral.
Ca exemplu, până și neomarxiștii de la USR și-au pus șefi de
turma/haită/cireada/etc. cele mai luminate fețe, chiar dacă unii dintre
ei, sau unele, se vor bucura de plăcerile facerii și vor deveni părinte 1
sau părinte 2.
Revenim.
În continuare, probabil emoționată până la punctul culminant al
excitației artistice, probabil hipnotizată de fantezia narcisistă și cu o
atenție excesivă față de propriile realizări, poștășița socializatoare
ne luminează în continuare:
„Al doilea loc pe lista consilierilor locali PSD este
ocupat de Alexandra-Ioana Crivineanu, 36 de ani, de profesie jurist,
actual consilier local al Municipiului Brașov, la al doilea mandat,
liderul de gup al consilierilor locali PSD Brașov…”
Pentru an nu fi acuzați de rea credință, precum și datorită faptului
că știm și noi cum este cu dactilografia, autodictarea și
tehnoredactarea, putem înțelege faptul că Miss Postăvaru de odinioară,
este liderul de „gup” al consilierilor locali
PSD, cu alte cuvinte un fel de Rapunzel, Pocahontas și Dorothy la un
loc. Ce este inexplicabil pentru noi, este faptul că don’șoara a omis să
spună că Sanctitatea Sa este și „doamna președintă” a Consiliului Local, „oxigena” care dă aer, dar în același timp și „submarina” care poate scufunda legislativul brașovean.
Iar dacă tot suntem la rubrica laude și adevăruri, parcă ar fi și
păcat să nu-i dăm un deget de ajutor celei mai renumite burlăcițe din
PDSR și să nu spunem că Domnia Sa este și puțin, dar foarte puțin,
cercetată pentru incompatibilitate de către Agenția Naționala de
Integritate (ANI), pentru că, în calitate de consilier local a votat
bugetul municipiului, buget din care se vărsau bani publici către
societatea la care Ea, Somitatea, este angajată.
Cerând scuze domnului „Sorin Bâscă, 42 ani, de profesie economist”
care ocupă locul trei pe listă, îl vom ruga să înțeleagă și să fie un
adevărat gentelman, așa că vom trece la locul patru, pentru că: „Locurile
patru și cinci sunt ocupate de avocat Ioana – Adriana Henegar, 41 de
ani și de Mihai Costel, fost cadru didactic asociat Universității
Transilvania, Facultatea de Drept și Academia Forțelor Aeriene, 39 de
ani, fost viceprimar al Municipiului Brașov în perioada 2016 – 2020,
consilier local 2008 – 2014, fost președinte PMP organizația județeană
Brașov”.
Pai doamna… Scuze! Don’ișoara „președintă”! Matale ești ruptă din Soare, ești cea mai extraordinară,
ești aia fără de care nu se poate, iar pe locurile patru și cinci mai e o
avocată de 41 de ani și Mihai Costel, mare fost semi-edil al orașului?
Nu sunt prea sigur, sper să nu greșesc, dar să profesezi de 17 ani ca
și avocat, parcă implică un examen de stagiatură, iar apoi, după doi
ani, un alt examen de definitivat, examene pe care o juristă de
complezență angajată în vânzări nu a avut timp să le susțină.
Dar ce să-i facem?!? Șefa-i șefă și … fără batic!… Căci „Crivi”,
este șefa femeilor PSD la județ, iar avocata aia de pe locul patru,
este șefă doar la municipiu. Ori, cum județul este mai mare, mai larg și
mai încăpător decât municipiul, fiecare după rangul său.
Acum, între noi fie vorba, trebuie să-i dăm dreptate și muzei PSD.
Oricât de bună este zeama de găină bătrână, nu se prea poate compara o
mamă și soție cu responsabilități, de 41 de ani, cu o puicuță tânără de
36, f(l)ocoasă, liberă de sarcini, fără griji și prejudecăți, care
schimbă bărbații pe bandă rulantă, în special doctori și avocați, cu
predominare pesediști sau useriști.
Mergând mai departe, „locul șase este ocupat de Raluca Stancu, de profesie inginer, de 35 ani, actual consilier local la Primăria Brașov”.
Și-atât!… nu tu că e mai frumoasă și mai sociabilă decât tine, nu tu
realizările din actualul mandat… sau cu alte cuvinte, au pus-o și pe
asta pe listă…
Fără să punem la îndoială profesionalismul care-i recomandă pe
simpatici în selecția pentru apăsarea butonului de vot, așteptăm cu
nerăbdare și prezentarea următorilor candidați, pentru a ne da seama
dacă în prezentul comunicat a fost doar o scăpare sau a fost vorba
despre invidie feminină din partea reprezentantei partidului mult iubit
în relația cu presa.
Răzvan Negrea * 23.04.2024